După 80 de ani, casa Mița Biciclista se redeschide cu un Mare Bal întins pe două seri, din care una e sold out

Noua istorie a Casei Mița Biciclista, care începe cu două baluri, poate deveni noua istorie a multor case istorice din București.

Monumentul istoric al Bucureștiului Casa Mița Biciclista intră într-o nouă etapă a existenței sale și deschide sezonul de iarnă cu o serie de evenimente-tribut aduse casei.


Primul eveniment organizat cu ocazia deschiderii casei, Mare Bal la Mița Biciclista, din 19 noiembrie, a fost sold-out în doar câteva ore. Datorită interesului și a cererii mari de bilete, La Mița Biciclista - Stabiliment creativ introduce pe 18 noiembrie încă un Mare Bal care sărbătorește deschiderea casei.

Biletele vor fi disponibile astăzi, pe iabilet.ro, începând cu ora prânzului. 


Casa Mița Biciclista este o clădire istorică faimoasă din centrul Bucureștiului care face parte dintre cele 159 de monumente de valoare națională din patrimoniul Capitalei. După 80 de ani, casa își redeschide porțile publicului și reintră în viața orașului și a dinamicii sale, urmând să devină un spațiu al comunității urbane creative. 

„Deschiderea casei Mița Biciclista este continuarea firească a parcursului ARCEN. La fel și planul de transformare într-un ecosistem cultural cu braserie, cinema și spații de cultură urbană și artă pe care îl avem pentru acest loc în 2023. Timp de 12 ani am vorbit despre cum clădirile istorice trebuie să reintre în viața urbană de zi cu zi a orașului. E un proces lung, va implica comunități și grupuri creative diverse, parteneri, artiști, arhitecți, oameni de comunicare, dar știu clar că istoria recuperată a orașului este garanția reinventării lui. Noua istorie a Casei Mița Biciclista care începe cu două baluri pe 18 și 19 noiembrie poate deveni noua istorie a multor case istorice din București”, spune Edmond Niculușcă, fondator ARCEN. 

Petrecerile-concept Mare Bal celebrează istoria casei. Pe 18 și 19 noiembrie, momente precum recitalul susținut de Bălănescu Quartet, venind special de la Londra pentru eveniment, vor inaugura redeschiderea casei pentru public. Etajele casei vor fi transformate în experiențe contemporane influențate de istoria personală a monumentului istoric pentru participanții la bal. Magie incitantă și misterioasă cu cărți de joc, precum și citiri în cărți de tarot, toate fac parte din programul balului care va transporta publicul prezent în atmosfera balurilor grandioase ale Bucureștiului. 


“E nevoie de exemple de bune practici ca Bucureștiul să se reinventeze. La Mița Biciclista vom construi un astfel de exemplu. Obiectivul nostru este să creăm un model economic sustenabil care să transforme  monumentul istoric din centrul Bucureștiului într-un stabiliment creativ dedicat publicului interesat de viitorul orașului cultural, mai ales când orașul contemporan se naște din moștenirea vechiului oraș. Mare Bal la Mița Biciclista este începutul unei noi istorii a acestei case și lansarea promisiunii pe care o facem orașului. Bucureștiul are nevoie de un spațiu de întâlnire, în centrul orașului, deschis inițiativelor culturale și civice, un spațiu alternativ de exprimare și intersecție a diverselor energii și bule urbane”, explică Alberto Groșescu, vicepreședinte ARCEN.

În primă fază, în 2022, stabilimentul creativ La Mița Biciclista va fi deschis publicului doar în contextul evenimentelor organizate aici, care urmează în luna decembrie. 

Despre La Mița Biciclista

La Mița Biciclista este un stabiliment creativ fondat în 2022 de Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate, cu sediul în monumentul istoric Casa Mița Biciclista. La Mița Biciclista este un spațiu care devine loc de întâlnire al orașului, de petrecere, de cultură și de reflecție. 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.