Cazuri interesante - trafic de droguri, bani falși, mașini furate și accidente în prima săptămână din serialul „Oamenii Legii”

Patru echipe de polițiști se confruntă în această săptămână cu 3 cazuri diferite în fiecare zi, care le vor pune la încercare abilitățile de coordonare, agilitate și intuiție în serialul Oamenii Legii, difuzat de luni până vineri, de la ora 18.00, pe AXN.

Premiera serialului a adus în fața telespectatorilor o intervenție a polițiștilor într-un caz de trafic de droguri, descoperit după o urmărire inopinată a doi bărbați care sunt văzuți fugind unul după celălalt. Al doilea caz a prezentat o bunică drăguță care are probleme cu un nepot infractor. Acesta îi fură banii pentru a-i cheltui pe jocuri de noroc. Al treilea caz a avut în vizor un interlop care distruge o sală de jocuri după ce își pierde toți banii.

Săptămâna continuă seria cazurilor impresionante, cu suspans și acțiune în spețe de accidente, furturi, intrari prin efracție, și alte circumstanțe agravante în cazurile prevăzute de lege, episoade care vor fi de mare interes pentru fanii serialelor de acțiune.

Oamenii Legii se bazează pe formatul internațional Karlsbridge, Police in Action, iar pe plan local, producția este realizată de Paprika Studios România.

Cu un impresionant portofoliu de colaborări de film & media, Titus Scurt s-a alăturat acestui proiect ca regizor. Scenariul Oamenii Legii este scris de Sorin Tofan. De asemenea, având experiență de peste 20 de ani ca regizor, scenarist, director de castig pentru diferinte proiecte de televiziune, Adrian Chiscop este Director de Casting al proiectului. Iar echipa de producție a Paprika Studios România este coordonată de Dragoș Soroceanu (Production Manager), Anca Iurea (Head of Production), Adrian Boroș (Showrunner) și Christophe Brack (Executive Producer).

Serialul realizat la nivel local beneficiază de sprijinul Poliției Române si al Corpului Național al Polițiștilor, atât la nivel logistic, prin punerea la dispoziția echipei de producție a echipamentelor de supraveghere și recuzită, cât și la nivel de consultanță privind scenariul fiecărui episod, din dorința de a prezenta cât mai veridic fiecare caz, dar și pentru a oferi telespectatorilor o imagine cât mai reală asupra activității de zi cu zi din viața unui polițist. 


Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.