Într-un interviu acordat recent celor de la Billboard, artistul a povestit cum după două turnee anul ăsta, este pregătit să ia o pauză. Mai mult, Bad Bunny a mărturisit că în 2023 își dorește să se relaxeze și să se bucure de realizările sale.
„2023 este anul în care mă voi ocupa de sănătatea mea fizică și emoțională. Vom celebra asta. Hai să mergem acolo, hai să mergem acolo, hai să mergem pe barcă. Am câteva obligații sporadice, voi merge în studio, dar nu există niciun fel de presiune. Ține minte, cabrón. Ai muncit de ți-au sărit capacele”, a spus el.
Artistul a început 2022 cu un turneu major, El Último Tour del Mundo, unde a oferit publicului piese de pe ultimele două albume ale sale, în perioada 9 februarie - 3 aprilie. Patru luni mai târziu, el a început al doilea turneu al său, unde și-a promovat albumul Un Verano Sin Ti; în prima parte a fost de-a lungul Statelor Unite, iar apoi a ajuns în America Latină.
„Sunt într-un punct unde, indiferent de ceea ce se întâmplă, nu caut să se întâmple nimic. Spre exemplu, n-am căutat o colaborare cu Drake, a fost spontană. Acum lucrurile sunt diferite - toți artiștii mari la care te poți gândi își doresc o colaborare cu mine”, a adăugat Bunny.
Benito a vorbit și despre cum nu și-a imaginat vreodată că va ajunge un star atât de mare. „Pur și simplu mi-am dorit să reușesc. De ce? Pentru că iubesc ceea ce fac. Fac asta de la 13 ani, scriu și cânt melodii la mine în cap. N-am spus niciodată că vreau să fiu cel mai mare artist, cel mai bun sau cel mai bogat. Am făcut asta pentru că mi-a plăcut foarte mult, iar singurul meu vis a fost să ajung să mă întrețin din asta. Și fix asta s-a întâmplat.”
Bunny adoră să cânte pe stadioane, la fel cum adoră să cânte doar pentru 100 de persoane: „Jur, dacă viața mea ar fi însemnat să cânt în fiecare weekend pentru 100 de persoane, aș fi fost extrem de bucuros.”