Steve Aoki face parte din prima misiune SpaceX cu echipaj civil - în 2023, DJ-ul va zbura pe lună

Steve Aoki este unul dintre cei mai cunoscuți DJ din lume, iar anul ăsta a fost prezent pe scenele principale a două dintre cele mai mari festivaluri de la noi, UNTOLD și Neversea.

Artistul are o carieră impresionantă, unde a fost nominalizat de două ori la premiile Grammy, este pe locul 7 în Top 100 DJ Mag, dar a intrat și în Cartea Recordurilor în 2014, deoarece a fost artistul cu cele mai multe apariții live, 161 în 41 de țări ale lumii.

El este mereu într-o evoluție continuă, iar la finalul anului trecut, a anunțat lansarea unui parteneriat cu Sensorium Corporation, o companie care încearcă să se poziționeze ca trendsetter pe platformele VR, oferind experiențe combinate: realitate virtuală și muzică live.

Mai mult, Steve are o avere de peste 120 de milioane de dolari.

Partea interesantă este că DJ-ul nu s-a plictisit de încercat lucruri noi, iar în 2023 va face parte din prima misiune cu echipaj civil care va ajunge pe Lună. Zborul va dura o săptămână și va fi efectuat cu o rachetă dezvoltată de compania SpaceX, deținută de Elon Musk.


Aoki face parte dintr-un grup de opt pasageri, alături de rapper-ul K-pop Choi Seung Hyun aka T.O.P din Coreea De Sud, boyband-ul BIGBANG, fotograful irlandez Rhiannon Adam și fotograful britanic Karim Iliya.

„De când eram copil am avut acest mare vis, să ajung pe Lună. E o dorință care a prins contur și a devenit posibilă. Îmi este greu să cred că o sa-mi îndeplinesc acest vis, dar sunt extrem de încântat și recunoscător pentru această oportunitate unică în viață. Voi ajunge pe Lună”, a spus artistul.


Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.