20 de filme românești de pe Netflix care-ți umplu nopțile și golul din suflet

Cele mai bune filme românești sunt, probabil, alea care-ți plac. Pot fi cele de-acum zeci de ani sau unele proaspăt lansate. În orice caz, ar trebui să ții cont de un lucru: doar pentru că te-ai îndrăgostit de unul anume acum ceva timp, nu înseamnă că toată cinematografia s-a dus pe copcă doar pentru că nu mai livrează ce-ai vrea tu.

Cât m-am uitat la filmul Taximetriști, mi-am amintit de altele care ar merita văzute. Pentru mine a fost să revăd București Non-Stop, apoi să văd pentru prima dată Legături bolnăvicioase (știu, am venit la mare distanță). În fine, e cert că poți judeca filmele românești în diverse feluri: câți bani fac în cinema, cât de mult râzi la ele sau cum te dau peste cap. Așa că-s bune în funcție de ce preferi tu.

De-a lungul timpului, e drept, s-au spus multe despre cele care au ajuns la festivaluri și-au luat sau nu premii. Că-s prea elitiste, că mănâncă lumea ciorbă, că n-auzi ca lumea dialogurile, că-i prea „ca-n viață”. Problema nu era la ele, ci că nu aveai alternative. Ce-i drept, nici nu prea poți să faci Avengers în România cu banii de-o franzelă cu mac.

Situația s-a schimbat însă, și nu doar de la titluri ca Miami Bici sau Teambuilding, ci de aproape zece ani. Și, astfel, lista cu filme românești bune a devenit tot mai generoasă. Sigur, ai în continuare filme „de autor”, dar poți să-l vezi și pe Dorian Popa care împușcă oameni cu gloanțe oprite în pectorali. Sau Dorian Popa care cântă la harpă într-un film despre daci și romani. Iar Micutzu începe să-l concureze pe Șerban Pavlu la prezență în cât mai multe producții locale.

Lista de mai jos fă-o pachet pentru orice moment din viața ta, dar mai ține minte o chestie: filmele sunt filme și atât. E o convenție: te uiți la ele, îți plac sau nu, și-ți vezi de viață. Cele care urmează, că-s bune sau rele, o să decizi tu pe urmă, dar sunt „de-ale noastre”.

„La treningul negru și adidași, tot printre foști, viitori și actuali pușcăriaș” cântă BUG Mafia. Ei bine, București Non-Stop e un film de care românii aveau nevoie — sau poate doar cei din Capitală. Are un taximetrist Marian, un vânzător la non-stop — care e și antreprenor, că e afacerea lui —, are și-o lucrătoare sexuală care-i dusă de Marian la client, dar are și un interlop atipic. El iese un pic prea mult în evidență, dar poate a fost dorința lui Dan Chișu de-a arăta și-o altă față a lumii interlope.

În orice caz, e filmul la care și râzi uneori, mai mult sau mai puțin voit, dar care cu siguranță te pune un pic pe gânduri cu privire la deciziile tale. Sau doar stai cu personajele alea cât ține filmul și la final zici: wow, proști vai de capu’ lor, proști, proști.

— Îl vezi pe Netflix aici.

Teambuilding e un caz aparte între atâtea filme românești, pentru c-a trăit două vieți: una în cinema, apoi a doua pe Netflix. A avut parte de ceva hate și când a debutat în cinema, dar ce-a fost după a fost mai intens. În orice caz, a înregistrat deja peste un milion de spectatori plătitori de bilet, iar pentru Netflix probabil că niște ore bune de vizionare.

Genul programului e comedie și vorbește fix despre realitatea unui public dispus să dea bani pe un bilet la cinema — în cazul ăsta, lumea corporațiilor. Mă rog, adaugă și la asta popularitatea unora dintre actori (majoritatea cunoscuți online) care au ajutat campania de marketing. Totodată, e ce e: un film care ia o felie din societate, o tratează și-o umple cu glume și-o prezintă unei felii mai mari din aceeași societate. Nimic mai mult.

— Îl vezi pe Netflix aici.

Prima dată când am vorbit despre Secretul lui Zorillo am zis că e prăjeala de care aveai nevoie în viața ta. Uită-te și tu la lumea în care trăiești. Apoi uită-te la filmul ăsta și-o să vezi că viața poate fi mai bună de atât. Povestea, pe scurt, e că dacii au un tezaur imens, cu tehnologie nemaivăzută, pe care romanii l-ar vrea. Chiar dacă provincia Dacia era sub stăpânire romană, această avere pe care nimeni n-o poate cuprinde cu minte nu a fost încă descoperită – până și dacii ar vrea să pună mâna pe ea. 

Dintre multe alte filme românești, ăsta pică bine în orice perioadă. Ai băut un pic de țuică fiartă și simți că vrei să vezi ceva mai prăjit decât cârnatul de Crăciun? Iată. Ești la mare, pe Grecia, și parc-ar merge niște garnitură la feta și ouzo? Iată. Ești în vizita la rude în halta Periș, ai 40j de ani, faci un master în antropologie la SNSPA și vrei să vezi că viața poate fi și bună, și simplă? Iată. Ăsta e tot filmul Secretul lui Zorillo: o șușanea pe care, dacă ai sparge-o în clipuri de câteva minute, ai putea rupe timp de un an pe TikTok și alte platforme de moravuri ușurele.

— Îl vezi pe Netflix aici.

Serios, mai vrei ceva în plus față de numele filmului? Atât s-a putut. Povestea unui pierde vară se vrea o comedie și, pe alocuri, este așa ceva.

Personajul principal, un profesor la 40 și ceva de ani, nu vrea să-și accepte nici vârsta, nici viața, de unde și maturizarea lui târzie. Mă rog, dacă ar mai fi relevantă maturizarea în ziua de azi.

Ce-i frumos la filmul ăsta, și n-o zic ironic, e că-i un fel de creație a Woody Allen, dar pe care o iei la preț redus dintr-un angro bucureștean. Cele mai bune intervenții vin de la narator, iar Petru (jucat de Alexandru Papadopol) reușește să fie un pic peste mediocru. Nu știu dac-o să râzi cu lacrimi, eu n-am făcut-o, dar nu-i chiar o risipă de timp cum ar putea fi un film de-ăla greu cu comunism, faianță pusă prost și ciorbă rece. 

— Îl vezi pe Netflix aici.

A fost, poate, ultima bulă de aer de dinainte de pandemie și-a intrat rapid pe lista cu cele mai căutate filme din perioada aia. A intrat în cinematografe la finalul lui 2019, apoi a aterizat direct pe Netflix.

O să râzi la el nu pentru că ar fi cea mai bună comedie românească făcută vreodată, ci pentru că e un film făcut fix ca să râzi, cu ceva absurd românesc, cu ceva umor de situație. La fel de bine putea fi numit Doi rupți în cur caută să se căpătuiască în America. Pe-o scară de la zero la film românesc cu mâncat ciorbă în bucătăria comunistă, filmul Miami Bici iese din grafic și demonstrează că poți avea o comedie care să meargă la români. Nu zic că n-au mai fost altele, dar chiar m-am săturat să tot aud că Garcea și oltenii a fost un film amuzant.

— Îl vezi pe Netflix aici.

Filmul Legații ar putea fi foarte bine încercarea de-a atrage ceva oameni la un film ca să vezi diverse vedete și în alte situații decât cele cu care ești familiarizat (dacă ești). Pornește, totuși, în forță, cu o pădure filmată cu drone. Nu poți greși când vine vorba de drone, practic orice arată mai bine de sus. Treaba se mută către niște cetățeni în outfituri ghidușe, care ascultă un disco contemporan și se hăhăie în mașini.

Smiley – rol de project manager sau pe-acolo – pare că n-a vrut să se amestece cu plebea și șofează solitar și sobru, în timp ce ascultă muzică clasică. Înțelegi rapid că adunătura pestriță e un grup de IT-iști plecat în teambuilding – ce resursă aproape infinită de subiecte, nu? – la munte la Cheile Grădiștei. De unde știu asta? Pentru că asta scrie mare pe ilicul administratorului pensiunii.

Filmul e lejer ca orice altceva ai pune pe fundal când se adună oameni la tine în sufragerie sau când simți că vrei să adormi cu telefonul deschis. Dar mai ziceam și de vedete, te poți uita pentru ele. Din distribuție mai fac parte Speak și Ștefania, Nicole Cherry, Nosfe, Keed sau Skizzo Skillz. Dacă n-aș ști mai bine, aș zice c-a fost pentru Gen Z făcut castingul. Mai zic doar atât: ai văzut filme și mai proaste. 

— Îl vezi pe Netflix aici.

Filmul Pup-o, mă! a fost lansat în 2018 și e pe Netflix de ceva timp. Cel de-al doilea – Pup-o, mă! 2: Mireasa nebună – a venit în 2021 și e și el pe Netflix. În primul ai un film clasic Hallmark, dacă Hallmark ar avea umor și studiourile de producție undeva prin zona de est a României. Sau prin zona de vest. Sau Cluj. Oricum, România. Plotul pornește de la obiceiul de-a duce fata care-ți place în comuna Răchițele de Ziua Lânii ca s-o pupi. Dacă-ți iese, rămâne cu tine toată viața.

Așa că uite acțiunea din primul film: trei ciobani care-și cam caută de căsătorie se întâlnesc cu două fete de la oraș. Cum n-au avut ocazia să pupe ceva de Ziua Lânii, se gândesc că acum e șansa lor. Oricât de simplă ar părea sarcina, desigur că e mai greu de atât. În orice caz, e ce-ți trebuie ca să nu mai stai doar pe Diva cu filmele de Crăciun. 

În Pup-o, mă! 2, cum îi zice și numele mai lung, apare și-o mireasă fugită de la nunta ei (că altfel de ce-ar mai fi mireasă, nu?). Ciobanii-s tot acolo, obiceiurile săruturilor la fel. Filmele-s similare, dar sunt poate cea mai bună alegere de văzut chiar cu familia. Cel puțin una dintre rudele tale o să râdă și măcar o să le dai satisfacția că, iată, se mai fac filme ca pe vremuri, să și râzi, nu doar cu probleme, gri și ciorbă. 

— Îl vezi pe Netflix aici (al doilea aici).

Un polițist corupt care trebuie să învețe un limbaj secret pe o insulă din Spania ca să scoată un traficant din arest, o afacere de 30 de milioane de euro, o femeie fatală – da, știu, nu pare, dar e acțiunea unui film românesc. Ba chiar, unul făcut de Corneliu Porumboiu, unul dintre „tăticii“ Noului Val Românesc, care a livrat aici un soi de continuare la Polițist, Adjectiv, de unde au pornit toate glumele proaste cu filmele românești și ciorba.

În La Gomera se trage cu pistolul mai des decât se mănâncă, iar schimbarea de decor, între București, insula Gomera din Canare și Singapore te duce mai degrabă cu gândul la James Bond decât la Moartea Domnului Lăzărescu. În plus, Vlad Ivanov ar putea lejer să stea la aceeași masă cu Daniel Craig.

— Îl vezi pe Netflix aici.

Ce zici, c-ai tu destule spaime și nu mai vrei una? Hai să fim serioși că se mai poate cu încă una, că filmul 6.9 pe scara Richter merge la casa sufletului și mai și râzi pe alocuri. Personajului principal îi e frică de cutremur, dar nu doar atât – mai e și actor de teatru, așa că și spaima de sărăcie și ratare e destul de mare. Apare și un cutremur în viața lui, dar e vorba de tatăl său pe care îl credea pierdut. E fix cum ai crede că-i orice tată care s-a făcut că n-are copii: manipulator și amoral. Și-i dă viața peste cap fiului.

Să nu uit și asta: e un musical. Și e un film de Nae Caranfil. Dacă ți-a plăcut Filantropica, îi poți da și ăstuia o șansă. E și comedie, e și spaimă, e și cântare. Mă rog, te-ai prins. Nu-ți dă lumea peste cap, dar s-ar putea să-ți dea de gândit cu acel cutremur, în caz că și pe tine te apasă grija. 

— Îl vezi pe Netflix aici.

Complet necunoscuți e aparte în lista asta, în sensul că-i un film de tip franciză: cineva a făcut original, iar alți regizori, din alte țări, îl preiau și-l fac și ei. Originalul e Perfetti Sconosciuti. Acum și în română, iată. Și pentru un film care se întâmplă într-un singur apartament, în câteva ore dintr-o noapte cu eclipsă de Lună, putea fi foarte bine un eșec. Dar nu e, că subiectul e ce trebuie. 

Motivul pentru care sunt atâția oameni la un loc, într-un apartament, e fix eclipsa. Vor s-o vadă împreună și, la o adică, să bea și să mai bârfească. Sunt organizați pe cupluri, doar unul e singur – iubita n-a putut veni, dar afli spre final adevăratul motiv. Sunt oameni de circa 40 de ani, plictisiți de viețile lor, pe care îi mai ține în viață doar grija pentru ziua de mâine și mici bucurii pe parcurs. Sigur, îi mai ține oarecum în viață și prietenia asta care-i aduce în același loc. Sunt foști colegi din școala primară.

Toată treaba se pune în mișcare când cineva vine cu ideea să joace un joc cât de cât cretin despre cum n-au secrete și să-și lase telefoanele pe masă. Regula e simplă: oricine primește un mesaj sau apel trebuie să îl citească, respectiv răspundă, ca să audă și ceilalți. E un alt fel de-a fi prins cu pantalonii în vine. Pune-l pe listă și vezi unde ai opri tu un joc de tipul ăsta, dacă ți s-ar întâmpla vreodată. Și ține minte: dacă ai ceva de ascuns, să nu care cumva să pornești tu așa ceva.

— Îl vezi pe Netflix aici.

Știi cum americanii au o groază de filme cu explozii și plot-uri extrem de previzibile? Ei, cam aici e Berliner între numeroase filme românești.

Nu-i vreo capodoperă, tocmai pentru că se bazează pe ceea ce sunt românii: oportuniști, naivi, încrezători în forțele proprii, visători, dornici să facă ceva, dornici de-o învârteală, capabili să joace un rol dacă li se pare că au ceva de câștigat.

Sună un pic pompos, dar filmul ăsta e un tablou care combină politica, viața simplă și niște personaje în care îl vei vedea pe nea Stelică, tanti Stela și vărul cvasi-idiot din familia fiecăruia. Și în tabloul ăsta reușești să vezi România așa cum o intuiești, care te amuză și care, în egală măsură, te face să-ți urăști viața aici. Dar la final râzi un pic, pufnești un pic și mergi mai departe.  

— Îl vezi pe Netflix aici.

Filmul ăsta putea fi la fel de bine numit Un tată cu pile se zbate să-și salveze copilul. Pe scurt, fiul se rătăcește cu iubita în munți și tatăl divorțat intră într-o cursă nebună de a-l găsi.

Își cheamă foști colegi de serviciu, îi caută telefonul, fac o tabără de căutat tinerii și până la urmă, firesc, există un deznodământ. Într-o notă mai serioasă, e un film care te lovește în plin în toate nesiguranțele tale și-ți lasă o fantă de optimism că poți reuși, că poți găsi ceea ce cauți și să poți reveni la echilibru. Surpriză, echilibrul nu există, e doar un miraj după care fugi, dar rareori poți controla ceva cu adevărat.

Nu știu dacă ți se va întâmpla și ție, dar după ce-l vezi e posibil să pui mâna pe telefon și să-ți suni părinții, bunicii, alte persoane apropiate. Doar, așa, să le întrebi dacă-s bine și dacă au nevoie de ceva.

— Îl vezi pe Netflix aici.

Neidentificat e filmul polițist de care România avea nevoie. Mă rog, mai ales pentru perioada de-acum, că altfel te poți întoarce oricând la comisarul Moldovan din filmele lui Sergiu Nicolaescu sau la inspectorii din Polițist, adjectiv și La Gomera. Totuși, Florin, detectivul din Neidentificat, nu face excepție. E neras de mai multe zile decât și-ar putea aminti, are părul vâlvoi și o privire de psihopat care te face să nu-ți dorești să treci pe roșu când e el prin preajmă.

Acțiunea cât de cât potrivită pentru România e că două hoteluri din oraș iau foc în mod misterios, iar Florin vrea să rezolve cazul. Că ce să și facă, doar nu putea fi un film despre șpaga monstruoasă luată de un polițist. Se pune pe treabă și începe un filaj ilegal în toată regula, convins că incendiile, în urma cărora au murit două femei, au fost provocate de patron pentru a scoate banii din asigurare. Și, mai ales, că se pregătește un al treilea incendiu.

Cel mai probabil n-o să-ți crească încrederea în Poliție datorită filmului, dar se simte nevoia de niște thriller, de niște producție cu iz polițist în România, așa că la capitolul ăsta bifează onorabil. 

— Îl vezi pe Netflix aici.

O tânără regizoare vrea să pună-n scenă un spectacol pe banii Primăriei despre Masacrul de la Odesa, când în jur de 18 mii de evrei au fost uciși de Armata Română, la ordinul Mareșalului Antonescu.

După cum îți poți imagina, asta îi supără pe românii care-și spun că suntem un neam binecuvântat care n-a făcut rău nimănui, ca să doarmă mai bine noaptea. Atitudinile rasiste, misogine și retrograde de care se lovește dau un cringefest superb care ar putea fi și mai amuzant dacă nu l-ai observa zilnic în spațiul public.

Ce e, poate, cel mai scary în filmul lui Jude e să-ți dai seama că nu sunt multe diferențe între românii care au contribuit la uciderea în masă sau persecutarea a zeci de mii de oameni și extremiștii de dreapta de-acum.

— Îl vezi pe Netflix aici.

Ce faci când ai probleme la facultate? Ce faci când ai vrea să treci un examen, o materie, dar din diverse alte motive, inclusiv un profesor nașpa, resursele sunt epuizate? Încasezi un eșec sau explorezi soluțiile despre care ți-ai spus mereu că nu te vei coborî la nivelul lor? Aici este Mo, un film despre tinere la facultate și un profesor căruia îi place șprițul, dar mai mult îi plac studentele la ananghie ca să vină el cu soluția: sex și viață bună sau nesex și probleme. E un abuz, fără îndoială, iar compromisul n-ar trebui făcut în direcția exploatării sexuale. Există și o parte bună în filmul ăsta: personajul jucat de Răzvan Vasilescu și Răzvan Vasilescu în sine, mereu o plăcere să-l vezi pe ecrane mai mici sau mai mari. 

— Îl vezi pe Netflix aici.

Lumea orășenilor middle class și cea a celor care abia trăiesc de pe-o zi pe alta nu se întâlnesc prea des, așa cum se-ntâmplă în Întregalde. Ce e mișto aici e tocmai această chestionare a ce înseamnă să fii altruist: cât îți dorești să ajuți pe bune niște oameni mai puțin norocoși decât tine și cât e, de fapt, nevoia de a te bate singur pe umăr că ai făcut o faptă bună înainte de a te întoarce la o speciality coffee?

A doua parte bună a filmului lui Radu Muntean e că este și entertaining. Când mașina de teren cu care transportă ajutoare umanitare într-un sat uitat de lume îi lasă baltă pe cei trei protagoniști în mijlocul pădurii, ai toate datele pentru un început de horror. Mai ales când bătrânul pe care îl culeg de pe drum se dovedește a fi rupt de realitate și că i-a dus pe un drum greșit. Întregalde îți arată că nu există soluții simple când e vorba despre a-i ajuta pe alții și o face bine.

— Îl vezi pe Netflix aici.

În ultimii zece ani au tot apărut filme care să devină insule în tot oceanul de producții românești grele, cenușii, care avansează lent. Ai pe listă Selfie, Două lozuri, mai recent Oh, Ramona! și se încheie lista cu Teambuilding. Vor mai veni și altele, desigur, dar acum e vorba de-ăsta. E destul de cringe pe alocuri, ca un film făcut de adulți trecuți de criza vârstei de mijloc, dar pentru adulți.

Totodată, personajele sunt niște clișee ambulante pe care sigur le-ai mai întâlnit în alte filme cu adolescenți, și nu neapărat astea românești, că nu avem așa multe. De la început până la final nu te va surprinde nimic, poate râzi pe parcurs, dar filmul ăsta a făcut ceva bani la cinema și mă gândesc că nu toți au ajuns din greșeală acolo. Dă-i play fără așteptări, dă-i play ca unui film care îți permite să-ți ții creierul la ralanti și să te mai relaxezi un pic.

— Îl vezi pe Netflix aici.

Filmul ăsta are o calitate imensă, dincolo de acțiune: spală imaginea lui Mihai Călin și-l prezintă drept un actor matur pe care nu-l mai asociezi neapărat cu ce făcea la emisiunea Ştii şi câştigi! – sau, mă rog, eu îl asociam cu ce știam despre el din perioada aia. În 5 minute e un jandarm homofob care acționează cu întârziere la evenimentele de la MȚR din 2013 – mai e și filmul Câmp de maci pe același subiect.

Ura lui trimite un om la spital, în comă, și adâncește conflictul lui cu lumea, în special cu fiica lui. O ratare în film e personajul jurnalistei. E atât de prost schițat, încât îi poți ignora cu totul prezența. Altfel, filmul este și portretul unui om atât de prins în credințele lui conservatoare, încât nu mai poate vedea că societatea merge înainte și cu el, și fără el. Iar finalul, ei bine, aia da surpriză. 

— Îl vezi pe Netflix aici.

Filmul Câini, îți zic din start, o să-ți placă și o să rămână cu tine sau o să-l urăști și-o să zici că ce-i mizeria asta. Altfel, ca structură, e un thriller cu Dragoș Bucur, Vlad Ivanov – cine, dar cine, putea fi cel mai bun personaj negativ? – și Gheorghe Visu în rolurile principale. Acțiunea e plasată în apropierea graniței cu Ucraina, bătaia e pe niște terenuri.

În Câini urmărești viața lui Roman, băiat de oraș întors pe plaiurile vechi, și cum ea e distrusă de interlopul local care-i vrea averea (cumva). Ajunge să bea cu interlopii, ajunge plin de sânge spre final, iar dacă tot sunt aici îți dau și-un spoiler: personajul interpretat de Ivanov îl omoară pe altul cu ciocanul. Ăsta a fost momentul în care mi-am dat seama că e ce trebuie în filmul ăsta. Nu cu pistoale, tortură în bazine cu pești carnivori și alte bălării de Hollywood. Ciocan în torpedou. Spart capul. 

— Îl vezi pe Netflix aici.

Îți cer scuze pentru impertinență, dar ce pula mea ai făcut până acum de n-ai văzut bijuteria asta de film? Recunosc că l-am forțat un pic să intre în lista asta cu filme bune românești, că-i o producție care se bazează pe Republica Moldova, dar e atât de frumos, încât n-o să regreți nicio secundă că l-ai văzut.

Unde mai pui că-i regizat de Igor Cobileanski, adică tipul care a făcut frumos și în serialul Umbre.

Care-i faza cu Afacerea Est? Trei oameni care n-au nicio treabă unul cu altul, dar fiecare mânat de o mică ciupeală, se anturează să fraierească țărani că de la Europa a venit ordinul că trebuie să le stropească găinile ca să nu moară de gripă aviară. Ei le stropesc, nimic de zis, dar cu apă și fac o groază de bani. Apoi, se calicesc și încearcă să dea lovitura la o fermă de găini.

Evident, eșuează. Eșuează chiar și tipul care pune în acțiune tot anturajul când află cum a fost țepuit la niște vagoane de potcoave. Îți zic, filmul ăsta e un carusel care te face să trăiești și să mori de câteva ori pe parcursul lui. Înțelegi acum de ce nu putea sări clasamentul cu recomandări de filme.

— Îl vezi pe Netflix aici.