SAGA Festival se pregătește pentru cea de-a treia ediție, care va avea loc în perioada 23-25 iunie la Romaero Băneasa. Va fi un eveniment cu peste 100 de artiști, producție impresionantă și experiențe imersive pe parcursul a trei zile de spectacol memorabil pentru cei 150.000 de festivalieri care sunt așteptați în București.
Wiz Khalifa, unul dintre cei mai apreciați artiști din lume, Lil Nas X, un adevarat fenomen în muzică la nivel internațional, Skrillex, DJ și producător premiat cu Grammy, Tale of Us, duo tech house, cunoscutul DJ Alan Walker și IAN, unul dintre cei mai relevanți artiști trap din scena urbană românească, sunt primii artiști anunțați în cadrul unei ediții SAGA de neuitat.
Nominalizat la Grammy și Golden Globes, cu discuri de platină pentru vânzări record ale albumelor și single-urilor sale, Wiz Khalifa este rapper, artist, compozitor și actor american care a devenit cunoscut publicului odată cu lansarea albumului de debut ”ROLLING PAPERS”, în 2011.
Hiturile majore ale lui Wiz Khalifa, „Black & Yellow”, „See You Again”, „We Dem Boyz”, „Work Hard, Play Hard” și multe altele, colaborările cu The Weeknd, Travis Scott, Tyga l-au transformat intr-unul dintre cei mai de succes artiști din lume. În iunie, îl puteți vedea pentru prima dată live în România, la SAGA Festival, pe scena Source (Mainstage).
Lil Nas X, „un fenomen recunoscut la nivel internațional”, s-a remarcat pe scena muzicală în 2019, când a lansat „Old Town Road” și a schimbat simultan industria muzicală, a spulberat normele genurilor, a cucerit topurile și a devenit viral în întreaga lume. Remixul cântecului cu Billy Ray Cyrus este single-ul care a stat cel mai mult pe locul 1 din istoria Billboard Hot 100, timp de 19 săptămâni. Piesa a primit discul de platină de 16 ori și recunoastere internațională prin numeroase alte premii, inclusiv două Grammy.
După ce a lansat EP-ul ”7”, în iunie 2019, care include single-urile ”Panini” și ”Rodeo”, Lil Nas X a continuat cu ”MONTERO” (”Call Me Be Your Name”)”, un imn queer care a provocat un dialog atât de necesar pe tot globul. Cu o poziție clară consolidată ca fashion icon datorită look-urilor sale incredibile, Lil Nas X, artist eclectic, a lansat albumul de debut ”Montero”, aclamat de critici și nominalizat la Grammy.
Pentru prima dată în București, Skrillex vine să electrizeze atmosfera cu beat-urile sale inconfundabile și un show memorabil. Câștigător a opt premii Grammy, mai mult decât orice alt artist de muzică electronică dance, DJ-ul a colaborat cu Diplo și Boys Noize pentru a forma grupurile Jack Ü și, respectiv, Dog Blood. În 2017, Skrillex a produs și mixat 8, cel de-al optulea album de studio al trupei rock Incubus.
O producție unică, specială, muzica duo-ului Tale Of Us îi va purta pe fanii care vor fi la Romaero către o destinație necunoscută, plină de mister și de surprize, o experiență care va transcede granițele poetice și emoționale.
Alan Walker va reveni pe scena de la SAGA Festival datorită fanilor care și-au dorit să îl revadă la București.
DJ-ul a debutat pe scena muzicală la sfârșitul anului 2015 cu hitul ”Faded”, care a acumulat peste 1,4 miliarde de streamuri Spotify și 3,1 miliarde de vizualizări pe YouTube. După single-uri de succes, cum ar fi ”Alone” and ”Darkside”, colaborări cu artiști precum Ava Max, Hans Zimmer, Noah Cyrus, Sia, Bruno Mars și Coldplay, albumul ”Different World” l-a propulsat în topuri, depășind 4 miliarde de streamuri pe Spotify.
IAN este unul dintre cele mai puternice și influente nume din scena urbană din România, artist care conduce detașat topurile Spotify, cu numeroase hituri care l-au transformat într-unul dintre superstarurile relevante ale generației sale în era trap. Pregătește-te să-l întâlnești pe IAN la scena Drift de la Romaero Băneasa, în cadrul SAGA Festival.
Zilele următoare, SAGA va anunța mai mulți artiști care vor completa line-up-ul festivalului.
”Sunt mai mult decât încântat de cea de-a treia ediție SAGA Festival, întreaga echipă a muncit intens pentru a putea include în line-up-ul nostru nume uriașe ale scenei internaționale, care vor veni pentru prima dată în România între 23-25 iunie. Sunt sigur că toți cei care vor veni să experimenteze SAGA vor fi încântați de mixul de artiști de anul acesta”, a declarat Allan Hardenberg, CEO ALDA.
SAGA 2023 revine la prima dragoste și la locul ales de 75% dintre fanii SAGA: Aeroportul Romaero.
Ne propunem să creăm un festival de muzică în care toată lumea este încurajată să exploreze noi experiențe, nu numai prin intermediul artiștilor, ci și prin conceptul de spectacol inovator, decor imaginar, instalații și foarte multă distracție. Aducem fanii SAGA în fiecare ediție în destinații necunoscute.
Cinci scene (Source, Heat, Spark, Drift, Bumper Cars), dar și o scenă secretă - un avion propriu-zis care se transformă într-o scenă muzicală cu destinație necunoscută, unde publicul va putea fi mai aproape de artiștii preferați, care-i vor surprinde cu apariția lor.
Prezentat de pionierii evenimentelor de muzică electronică, ALDA, parte a familiei Insomniac, SAGA este un festival de muzică inovator, ce are loc pe Aeroportul Romaero din București. SAGA aduce publicului unii dintre cei mai iubiți artiști și o producție audio-vizuală uluitoare, totul intr-o atmosferă incluzivă, care creează o petrecere supremă pe care Bucureștiul o aștepta demult.
SAGA 2023 va reuni cele mai bune talente din spectrul industriei creative, este locul perfect pentru un public liber, cu viziune, pentru iubitorii de muzică din întreaga lume.
Biletele sunt disponibile pe sagafestival.com și pot fi cumpărate la prețuri speciale: biletul 3 day General Access: 375 RON + taxe, 3 day regular ticket GA plus: 550 RON + taxe, 3 day VIP pass 750 RON + taxe, 1 day GA ticket 200 RON + taxe, 1 day GA plus ticket 275 RON + taxe, 1 day VIP ticket 300 RON + taxe.
În plus, SAGA a reintrodus și anul acesta Payment Plan, un produs prin care abonamentul pentru cele 3 zile de distracție poate fi achiziționat la un preț special, cu doar 5 euro depozit și 4 rate egale. Astfel, prețul final al biletului este de 80 de euro, cea mai avantajoasă ofertă a unui festival care deja a fost accesată de aproximativ 4000 de festivalieri.
Prima ediție a Festivalului SAGA a avut loc la Romaero, cu peste 135 000 de persoane prezente la eveniment, iar cea de-a doua ediție, de la Arena Nationala, s-a bucurat de prezența a peste 150 000 de persoane în capitala României.