Vescan și Eva Timush sunt „Colegi de apartament”

Flerul lui Vescan și talentul Evei Timush se întâlnesc pentru prima dată în noua lor piesă.

Colegi de apartament” spune povestea unei relații de iubire care s-a consumat, dar la care persoanele implicate nu pot renunța, chiar dacă regretul este mult mai pregnant decât dragostea. Versurile și flow-ul specifice lui Vescan sunt completate de vocea răsunătoare a Evei și astfel, conturează un viitor hit. 

Piesa a fost compusă de Vescan, Mahia Beldo și Marius Dia, iar de producție s-a ocupat Mahia Beldo. „Colegi de apartament” se lansează alături de un videoclip care prezintă vizual exact povestea din versuri, realizat cu ajutorul lui Cristi Roman ca regizor și Sega Frategrafia, ca DOP, produs de Loops Production. 

„Sper să facem din piesa asta hit, de la mine aveți rimele cu care v-am obișnuit și în care să vă regăsiți, iar de la Eva aveți un refren pe care nu veți putea să nu îl fredonați. Enjoy.” ne spune Vescan.
,,Mă bucur că mi-am putut lăsa amprenta pe această piesă și că am putut colabora cu Vescan. Sper din suflet să vă placă și vouă, <<Colegi de apartament>> spune o poveste interesantă în care s-ar putea să vă regăsiți.” ne spune Eva Timush.  


Vescan, unul dintre cei mai iubiți artiști ai muzicii hip-hop, s-a lansat în anul 2006 ca parte din trupa Re Vers. Odată cu alegerea sa de a urma o carieră solo, Vescan a lansat primul album, „Dansez cu pozele vechi”, album ce conține colaborări alături de artiști precum Anda Dumitriu, Daniel Nicula (DJ Wicked), DJ Twist, Feli, Katana și mulți alții. Piese precum „Piesa mea preferată” ,alături de Kamelia, sau „În dreapta ta”, alături de Alina Eremia, au reușit performanța de a sta săptămâni la rând în Top 10 Radio Airplay Media Forest. Același succes l-au avut și lansările „Las-o”, alături de Florin Ristei, sau ”Tic-Tac”. Ultima sa lansare, ,,Iartă-mă lume", în colaborare cu MAHIA BELDO, a primit susținerea tuturor radiourilor mari, dar și a celor locale, a fost în Top 10 Shazam România și în Top 10 Radio România. 

Eva Timush este un superstar în devenire, originară din Republica Moldova, cu numere impresionante în mediul online. Comunitatea ei din social media a început să crească după aparițiile Evei în show-uri de talente precum Next Star Romania & Romania’s Got Talent, unde datorită performance-urilor ei uimitoare, a câștigat mii de vizualizări pe YouTube. Devenind mai puternică și mai experimentată după aceste concursuri, ea a susținut un show fascinant la Vocea României, unde a ajuns în cele din urmă în semifinale. Eva Timush poate fi descrisă ca un spirit liber, care este gata să cucerească lumea, înarmată cu o voce incredibilă și un aspect uimitor. Printre lansările recente se numără "Tattoo" și "Too Deep", colaborarea cu SICKOTOY.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.