Cum arată noul costum pe care astronauții NASA îl vor purta pe Lună

NASA a prezentat miercuri primul prototip pentru un nou costum spațial de ultimă generație. Acesta a fost special făcut și accesorizat pentru următorii astronauți care se vor aventura înapoi pe suprafața Lunii.

Când ne gândim la aselenizare, ne vin imediat în minte acele costume albe, greoaie și voluminoase, în care Neil Armstrong și colegii săi au pășit pentru prima dată pe Lună. Se întâmpla cu mai bine de jumătate de secol în urmă și, așa cum era de așteptat, acele costume n-ar mai fi astăzi deloc practice și nici la modă.

Astfel, cele mai noi costume pentru următoarea misiune spațială au fost regândite, create și expuse la Centrul Spațial Johnson din Houston, în timpul unui eveniment organizat pentru presă de Axiom Space, compania texană contractată de NASA pentru a realiza costumele pentru Artemis, succesorul programului lunar Apollo.

Anul viitor, NASA și Agenția Spațială Canadiană intenționează să anunțe și care vor fi cei patru astronauți aleși să zboare în misiunea Artemis II, pentru a orbita Luna. Ei vor purta pentru prima dată în spațiu noile costume Axiom.


A treia misiune Artemis va atinge suprafața Lunii și va marca prima expediție cu astronauți la polul sud al satelitului natural al Pământului. Aceasta va fi și prima misiune în care o femeie va păși pe Lună.

Șeful NASA, Bill Nelson, a afirmat că noile costume spațiale oferă mai multe oportunități pentru oameni de a explora și de a efectua cercetări științifice pe suprafața Lunii, având în vedere că ele sunt mai aerodinamice și mai flexibile decât vechile costume Apollo.

Totodată costumele care vor fi purtate de astronauți la polul sud lunar vor rămâne de albe, deoarece aceasta este culoarea cea mai bună pentru a reflecta radiațiile solare mai puternice care ajung pe suprafața Lunii. 


Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.