Smiley și Gina Pistol sunt din nou pe „banca mărturisirilor” pe care în urmă cu 2 ani și jumătate dezvăluiau că vor deveni părinți, de data aceasta, pentru a-și anunța urmăritorii că vor deveni soț și soție.
„Este firesc să primiți vestea aceasta de la noi, înainte să citiți în presă sau să o auziți de la alții. Dacă tot există această bancă în curtea casei noastre pe care ne-am așezat acum 2 ani și jumătate și am anunțat că vom fi părinți, ne-am gândit să o folosim din nou și când vă spunem că vom deveni soț și soție, pentru că este un moment la fel de important pentru noi pe care ne dorim să-l împărțim cu voi.”, își explică Smiley decizia.
Cum s-a petrecut cererea în căsătorie, care este povestea inelului, care au fost reacțiile apropiaților la auzul veștii, care a fost rolul micuței Josephine în scenariul momentului și ce fel de nuntă își doresc Smiley și Gina, toate și multe alte detalii se regăsesc în mărturia video făcută de cele două celebrități. Cu reacții sincere și pline de emoții, cu zâmbete, îmbrățișări și chiar lacrimi, Smiley și Gina povestesc și cum își propun să-și trăiască viața de familie sau cum își doresc să fie peste 10, 20 sau 30 de ani.
Smiley și Gina Pistol sunt împreună de 6 ani, iar cu 2 ani în urmă au devenit părinții unei fetițe pe care au decis să o țină departe de ochii publicului larg, așa cum explică în dialogul cald și sincer pe care au ales să-l poarte la filmările pentru realizarea acestui video.
Cu aproape un an în urmă, pe 31 mai 2022, Smiley și Gina Pistol au avut pentru prima dată o manifestare publică a afecțiunii și legăturii lor, când au cântat împreună pe scena Sălii Polivalente „Ne vedem noi” și s-au sărutat cu emoție în fața a 5000 de oameni, veniți la concertul lui Smiley.