Rezultate zilnice Superbet Chess Classic România 2023: Runda a V-a s-a încheiat cu două victorii și trei remize

Cei mai mari șahiști ai lumii, participanți în cadrul Superbet Chess Classic România 2023, au încheiat, miercuri, cea de-a V-a rundă a competiției de șah, parte din circuitul internațional Grand Chess Tour. Runda V s-a încheiat cu două victorii și trei remize.

Deschiderea celei de-a cincea zile competiționale Superbet Chess Classic România – prima etapă a circuitului internațional GCT 2023 – a început miercuri, 10 mai, cu o primă mutare simbolică, făcută de ambasadorul Superbet, Ana-Maria Brânză, fosta scrimeră de origine română, campioană olimpică, dublă campioană mondială si multiplă campioană europeană, alături de Hans Holger Albrecht, preșesedinte al Consiliului de Administrație al Superbet Group.


Cronica rundei a V-a

Ian Nepomniachtchi – Maxime Vachier-Lagrave 0 – 1 

Vicecampionul mondial venea după o înfrângere din runda precedentă și a încercat să compenseze acest rezultat nedorit cu o victorie în fața marelui maestru francez. A obținut o poziție confortabilă după deschidere, care părea să-i ofere șanse reale de câștig, dar continuările sale nu au fost cele mai exacte. MVL a profit din plin de acest lucru și a reușit să câștige partida.


Jan-Krzysztof Duda – Fabiano Caruana ½ – ½ 

Marele maestru american a început acest duel din poziția de lider al turneului, iar cele două victorii consecutive din rundele III și IV îl poziționau ca favorit cert. Cel mai bine cotat jucător al Poloniei a avut un joc exact, fără prea multe riscuri, iar astfel partida s-a încheiat la egalitate.


Alireza Firouzja – Ding Liren 1 – 0 

Campionul mondial încă resimte oboseala acumulată la Astana și acest lucru se vede în jocul său. A fost o partidă pe contre, în care putea bifa prima victorie în calitate de campion mondial, dar criza de timp și inventivitatea lui Alireza au făcut ca rezultatul să fie în favoarea reprezentantului Franței.


Wesley So – Bogdan Deac ½ – ½ 

A fost cea mai lungă partidă a zilei, în care Wesley So a dominat jocul, dar continuările exacte ale lui Bogdan au făcut ca acest joc să se termine la egalitate. Astfel, marele maestru român reușește să-și demonstreze încă o dată calitățile, chiar în fața jucătorilor de top mondial.


Anish Giri – Richard Rapport ½ – ½ 

Richard a obținut o poziție activă după deschidere și a încercat să convertească rapid avantajul obținut. După schimbul Damelor, s-a ajuns într-o poziție mai puțin dinamică și, astfel, marele maestru olandez a reușit să oprească ofensiva reprezentantului României. După o serie de mutări precise din partea amândurora, partida s-a încheiat la egalitate.


Rezultate runda a V-a

  • Ian Nepomniachtchi – Maxime Vachier-Lagrave 0 – 1
  • Jan-Krzysztof Duda – Fabiano Caruana ½ – ½
  • Alireza Firouzja – Ding Liren 1 – 0
  • Wesley So – Bogdan Deac ½ – ½
  • Anish Giri – Richard Rapport ½ – ½

Clasamentul după runda a V-a

  • 1 Fabiano Caruana (3,5 puncte)
  • 2 – 4 Richard Rapport, Wesley So, Alireza Firouzja (3 puncte)
  • 5 – 6 Anish Giri, Maxime Vachier-Lagrave (2,5 puncte)
  • 7 – 9 Ian Nepomniachtchi, Ding Liren, Jan-Krzysztof Duda (2 puncte)
  • 10 – Bogdan Deac (1,5 puncte)

Programul rundei a VI-a

Runda a șasea va începe vineri, 12 mai, la ora 15.00 PM, la Grand Hotel Bucharest și se va disputa după cum urmează:

  • Maxime Vachier-Lagrave – Richard Rapport
  • Bogdan Deac – Anish Giri
  • Ding Liren – Wesley So
  • Fabiano Caruana – Alireza Firouzja
  • Ian Nepomniachtchi – Jan-Krzysztof Duda

Despre competiția de șah

Competiția de șah clasic de la București, Superbet Chess Classic România 2023, este prima din cele cinci etape ale circuitului internațional Grand Chess Tour 2023. Șahiștii (10 dintre cei mai mari GM din lume, printre care și campionul mondial și doi dintre cei mai valoroși șahiști ai României, la acest moment) joacă în sistem turneu (fiecare cu fiecare) și obțin puncte. Mai multe informații despre cei 10 jucători puteți găsi aici.

Competiția se desfășoară în perioada 6-15 mai, cu excepția zilei de 11 mai (zi de odihnă). Partidele competiției de șah încep la orele 15.00 PM și se încheie în jurul orelor 20.00 PM. Deschiderea fiecărei zile competiționale se face printr-o primă mutare simbolică, făcută de invitați speciali, sportivi, oficiali și diverse personalități ale vieții publice din România.

Accesul presei la competiția de șah se face exclusiv în urma acreditării din partea organizatorului. Jurnaliștii interesați să participe sunt invitați să se acrediteze prin completarea formularului de acreditare și transmiterea acestuia la adresa de e-mail chesstour@porternovelli.ro.

Astăzi este ziua liberă din cadrul competiției, zi în care a avut loc o scurtă conferință de presă, susținută de campionul mondial en-titre Ding Liren și de reprezentantul României, șahistul Richard Rapport (locul 13 mondial), ambii participanți în cadrul Superbet Chess Classic Romania. Cei doi mari maeștri ai șahului au răspuns întrebărilor jurnaliștilor, în cadrul unei sesiuni Q&A.

Câștigătorul etapei de la Bucuresti va fi anunțat la finalul turneului, pe baza punctelor acumulate. Premiile competiției de la București ajung la 350.000 dolari.

Premiile întregului circuit ajung la 1,4 milioane de dolari. În premieră, ediția de anul acesta va avea și un fond de premii bonus, în valoare de 175.000 de dolari, care vor fi acordate primilor trei clasați la finalul întregii competiții. 

Fondul de premiere al ediției din 2023 este asigurat de principalii sponsori: Fundația Superbet și Saint Louis Chess Club, ambele organizații non-profit care susțin educația prin șah și misiunea GCT de a promova sportul minții în toate colțurile lumii.

Federația Română de Șah va fi organizator și partener al etapei de la București, împreună cu Fundația Superbet. Din 2019, Grand Chess Tour este prezent în România prin intermediul Fundaţiei Superbet. 

Începând cu ediția din 2022, Fundaţia Superbet a devenit partener strategic global în organizarea Grand Chess Tour, prin organizarea a trei etape ale circuitului - Bucureşti, Varşovia şi Zagreb. Pentru mai multe detalii și pentru cele mai recente știri despre circuit, puteți vizita www.fundatiasuperbet.ro, www.superchess.ro, www.grandchesstour.org și urmări paginile de social- media ale Fundației Superbet și GCT.

Evenimentul este deschis și publicului larg. Iubitorii acestui sport au putut rezerva bilete gratuite, de pe site-ul www.superchess.ro, pentru urmărirea jocurilor celor 10 GM, direct în sala de competiție. Biletele sunt sold-out.

În România, competiția este transmisă de canalele de televiziune Prima Sport și este comentată de Marele Maestru Andrei Murariu, împreună cu Maestrul Internațional Gabriel Grecescu. În online și în străinătate, etapa poate fi urmărită aici.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.