„Aron, mami a urât școala. Mami a fost o loază. O leneșă. A urât să învețe la fizică, biologie și geometrie, a urât faptul că a trebuit să facă meditații cu profesoara de matematică pentru a trece clasa, a urât semi-analfabetismul unor profesori, a urât cadourile care se dădeau pentru nota 10, a urât tot ce însemna «ce e mă-ta și ce e tac-tu»?
Dar a excelat la materiile care i-au plăcut.
Școala, cu sistemul ei infect de notare și premiere, e bună, iubitul meu. Știi de ce? Pentru că școala, cu sistemul ei ratat, te învață să nu fii un pămpălău care termină facultatea și rămâne blocat în fața vieții. Școala te învață că MEREU E CINEVA MAI BUN DECÂT TINE. Școala te învață că premiantul din clasele 1-8 e șomerul de azi.
Școala românească eșuată, cu premiile ei de cacao, te face să respecți norme și să-ți înțelegi obligațiile. Drepturi nu prea îți oferă viața, așa că e bine să fii psihic călit să înfrunți nedreptăți și să treci rapid peste ele. Școala te învață ce e dead line-ul și te responsabilizează.
Îl vezi pe ăla a cărui mamă trimite tuaregul cu portbagajul plin de cadouri la profa? Ei, ăla va ajunge Prim-Ministru. Însă asta nu trebuie să te sperie sau să te descurajeze, așa că fie pleci, fie răzbești în ciuda portbagajului plin.
Mami nu a avut mentori sau profesori de la care să ia lumină. Nici nu existau pe atunci posibilități. Dar acum ai internet și tehnologie, iubitul meu. Acum ai profesori sau mentori pe www, acum ai acces la informație nelimitată și mami îți promite că te va susține la indiferent ce vei excela, pentru că mami știe că școala cu sistemul ei de valori este inaptă.
Și mami te va lăsa să iei 4 la matematică dacă la română ai 10, că de când sunt în câmpul muncii nu m-a întrebat nimeni care e teorema lui Pitagora.
Premiile, mediile și notele sunt și ele bune. Ele te învață ce e zecele de context, dar succesul, ei, bine, succesul e abia atunci când ești fericit. Ăsta e singurul succes pe care trebuie să-l dorești și singurul care contează.
Știi ce e important în viață, Aron? Satisfacția. Aia profesională și aia personală. Bucuria. Sănătatea. E important să ai bani, să călătorești și să iubești. De asta sunt importante notele și premierile de la sfârșitul anului, ca să știi ce nu e important în ecuația existenței.
Să vezi podiumuri și să nu-ți dorești să fii pe ele decât dacă asta te face fericit și o vezi ca pe încununarea unui efort. Din partea mea, nu e nevoie să te sui pe niciun podium, că decât să te sui că vreau eu, mai bine te sui pe gardul din fața blocului, e același lucru.
Iubitul meu, dacă și peste ceva ani societatea asta va discuta despre premii, în loc să vorbească despre reformarea învățământului, elaborarea de politici sociale pentru a încuraja copiii defavorizați să iasă din cercul sărăciei care se lasă cu abandon școlar, fugi, iubitul meu.
Este o societate care va discuta despre premii și peste 10, 20 de ani și care va turna pudră de talc peste puroi, în loc să vindece infecția.
În încheiere, mami te iubește. Și tu ești un om care nu poate fi definit de nicio notă sau premiu. Pentru că valoarea nu poate fi măsurată în note, doar în fericire”.
