A învățat singur să cânte la instrument și, câțiva ani mai târziu, a început să cânte pe străzile din Timișoara, cu intenția de a aduce măcar puțină lumină pe fețele trecătorilor. Influențat de artiști precum Ed Sheeran, Eric Clapton, Post Malone și The Motans, artistul a început să-și scrie propriile versuri, trimițându-le apoi către The Motans prin intermediul social media.
A fost invitat la scurt timp după de către acesta la o serie de sesiuni, unde a lucrat alături de producători titrați precum Marci & Sebi (INNA, Carla’s Dreams, The Motans, Irina Rimes), Alex Turcu (Carla’s Dreams, Irina Rimes, Alina Eremia) și Damian Rusu (The Motans, Irina Rimes, Damian Drăghici, Connect-R). Piesa sa, ,,Albastru răsărit”, s-a aflat în Top 100 Radio Airplay România, pentru ca ulterior artistul să lanseze un întreg EP, intitulat ,,Mă auzi?”
Mai mult decât atât, ultima sa colaborare cu YUKA, pentru piesa ,,La Sacou”, a strâns mii de utilizări pe platforma TikTok și este în continuă creștere pe toate platformele, fiind denumită ,,noul vals al mirilor”.
Cum te-a modelat ca artist experiența de a cânta pe străzile Timișoarei?
Pe străzile din Timișoara, cea mai puternică lecție pe care am învățat-o, sau cel puțin am încercat, a fost atunci când am realizat că a fura atenția și timpul unor oameni, pentru mai mult de 1 minut, nu e ușor. Ceva atunci m-a împins să-ncerc mai mult, să-ncerc în alte feluri, să ajung cumva tot acolo, la suflet.
Ai învățat să cânți singur la chitară. Te-a tentat vreodată să înveți să cânți și la un alt instrument muzical?
Să învăț să cânt la chitară, atât cât visam eu pe atunci, a fost o joacă, am făcut-o singur, n-a fost nevoie de profesor, pentru că nu credeam că în viitor voi face asta pe bune și a decurs foarte natural. Am avut o clapă (un mic pian), câteva luni, cândva demult, dar am fost nevoit să o vând pentru bani. Acum simt că pentru Zodier va fi mereu doar o chitară și atât.
Ești fan The Motans și ai și fost lansat cu ajutorul lui. Povestește-ne un pic despre acest episod și colaborare. Cum a început, cum a decurs, cum o vezi evoluând pe viitor?
The Motans era și este într-adevăr proiectul muzical pe care îl ador din România. Totul a început cu un mesaj cu vreo 10 versuri și o înregistrare cu telefonul, trimisă de mine pe Instagram la The Motans în DM. Minunea s-a întâmplat, mi-a răspuns, era ceva de genul: Salut!! Tu ai scris asta? E foarte frumos, continuă să o faci!! Și am făcut asta pentru aproximativ un an, în care l-am bombardat pe Denis cu piese și înregistrări cu telefonul, peste 100 de piese, una mai proastă decât cealaltă, dacă mă întrebi acum. Dar la fiecare seen sau mesaj de susținere, fără alt feedback despre piese, eu simțeam că am greșit cu ceva și trebuia să mai scriu o piesă, voiam să țin conexiunea aia dintre noi vie, care probabil era doar în capul meu, simțeam că devin prieten cu el fără să vorbim și ăsta e unul dintre motivele pentru care am luptat mai mult, pentru că era un om acolo departe, care parcă cumva mă aștepta, iar eu trebuia doar să alerg puțin spre el. Acum am ajuns și povestea de abia a început…Ne-am cinstit de multe ori pentru un viitor frumos, deci nu mai pot da înapoi, mai am de învățat de la el multe în muzică și foarte multe în viață.
Ce teme sau experiențe personale explorezi în versurile și în muzica ta?
Îmi place să scriu despre ceea ce am simțit, simt și voi simți eu. Sunt un visător, o fac cu ochii deschiși și mă transpun altundeva. Baza e mereu dragostea, lupta veșnică împotriva singurătății, premisa și concluzia sunt mereu aceleași, dar niciodată drumul prin care duc povestea nu e la fel. Mereu se vor găsi bucăți din experiențele mele personale, iubiri pierdute sau împlinite, dor sau ură, dar vor fi condimentate mereu cu niște imagini din visele mele.
Cum te descurci cu provocările din industria muzicală și cum reușești să te menții autentic într-o lume care pune atât de mare accent pe competiție, pe cifre?
Competiția în care joc cu inima, e doar împotriva mea, să fac ceva mai frumos ca ieri, în fiecare zi. Nu e niciodată destulă muzică să ajungă pentru câte emoții există într-un om. Eu n-am să lupt cu industria, ci am să mă alătur ei, să dau și eu o mână de ajutor acolo, alături de ceilalți artiști, în cinstea celor care au o zi mai proastă, sau celor cărora nu le-a ieșit cu dragostea asta.
Faci parte dintr-o generație care a crescut cu rețele de socializare și cu smartphones. Cum crezi că influențează social media muzica, felul în care se face muzică, temele abordate sau stilurile?
Da, eu pot să zic că am trăit la limita dintre a bea apă doar din fântână și a bea apă doar de la Mega. Le-am avut pe ambele. Cred din suflet că toate schimbările tehnologice și toate rețelele de socializare online, au dus la schimbarea valorilor din prim-planul omului. În suflet sunt aceleași valori, evident, dar ambalajul lor e altul acum. Nu mai există o piesă bună pentru toată lumea acum, cum părea să existe cândva, dacă vorbim despre muzică, dar nu e rău, cât timp e reală. Ceea ce mie mi se pare greșit este că, în general, nu toată lumea realizează acum influența muzicii în viața lui și o ia ca pe o distracție, ca pe un moment, în loc să vadă că, de fapt, muzica e o stare, iar starea unui om, îl conturează încet. “Dacă muzica ar fi o culoare, și am da-o fiecare la maxim, câți dintre noi am mai ieși la plimbare cu căștile pe stradă?”
Ce sfaturi ai oferi altor tineri artiști care își încep cariera muzicală?
Nu știu dacă eu sunt acum în măsură să dau sfaturi, dar cu siguranță, le-aș oferi citatul meu preferat. Helen Keller: Singurul lucru mai rău decât să fii orb, e să poți să vezi, dar să n-ai viziune.
Ce urmează pentru Zodier?
Zodier vrea să umple un stadion, dacă mă întrebi, dar mai are de muncit. Va urma muzică, voie bună, realități și rarități prin versuri, și niște distracție ici-colo, că nu-i capăt de lume să plângem toată ziua.
