Următorul blockbuster de pe Netflix va fi „Heart of Stone”, un film de acțiune cu frumoasa Gal Gadot și cu Jamie Dornan, regizat de britanicul Tom Harper.
Sinopsisul filmului sună astfel:
„Rachel Stone (Gal Gadot) pare să fie o persoană fără experiență, care face parte din departamentul tehnic al unei unități de elită din cadrul MI6, condusă de agentul principal Parker (Jamie Dornan). Însă echipa MI6 nu știe că Stone lucrează de fapt pentru Cartă, o organizație secretă de menținere a păcii, care folosește tehnologii ultramoderne pentru a neutraliza amenințările internaționale și despre a cărei existență nu au prins de veste nici măcar spionii. Rachel a fost pregătită pentru a deveni o profesionistă desăvârșită, o agentă de teren extraordinară, care se concentrează asupra misiunilor, se bazează pe cifre și nu are încredere în nimeni. Când o misiune de rutină este dată peste cap de misterioasa hackeriță Keya Dhawan (Alia Bhatt), cele două lumi ale lui Rachel se ciocnesc. În ciuda slabelor șanse de reușită, Rachel se luptă contracronometru să-și protejeze organizația, în condițiile în care cea mai importantă resursă pe care o are la dispoziție s-ar putea să fie propria ei latură umană.
Harper a povestit în interviul de mai jos mai multe despre noul său film de acțiune, despre cum a filmat unele dintre cele mai spectaculoase și explozive scene, despre cascadorii și cum a fost să lucreze cu Gal Gadot și Jamie Dornan.
Filmul are premiera pe Netflix pe 11 august.
Care a fost abordarea ta în privința scenelor de acțiune din HEART OF STONE?
TOM HARPER: Într-un asemenea film, îți dorești să se simtă spiritul de aventură și să împingi acest lucru cât mai departe. Dar, pentru ca publicul să simtă cu adevărat că are o conexiune cu personajul Rachel Stone, ne-am dorit că totul să rămână în sfera posibilului. Este foarte important ca ea să fie mai degrabă umană și nu un fel de supereroină. Am vrut ca totul să fie cât mai spectaculos, dramatic și captivant, să pară posibil, însă chiar la limită. Dacă ai fi cea mai atletică persoană din lume, ce ai putea face în acele circumstanțe extreme? Acesta este modul în care am abordat scenele de acțiune.
Acest principiu, care ar putea fi numit „misiune: la limita posibilului”, a avut impact și asupra scenelor cu cascadorii?
HARPER: Fiecare scenă a fost gândită după o anumită metodologie, conform căreia, dacă un anumit lucru nu putea fi făcut în realitate, din cauza problemelor de siguranță care s-ar fi ivit, alegeam să procedăm diferit. De exemplu, atunci când am filmat în aer scena cu Seiful, nu au existat elicoptere care să ajungă într-o poziție imposibilă, respectiv foarte aproape de un dirijabil cu gaze explozibile, pentru că nimeni nu ar face așa ceva în viața reală. Totul este filmat de un parașutist în timpul saltului sau cu un obiectiv lung dintr-un elicopter sau cu o cameră fixă aflată deasupra Seifului. E o graniță foarte fină, dincolo de care riști să pierzi încrederea publicului. În momentul în care privitorii ajung să considere că ceea ce văd este aberant sau imposibil, simți că ți-ai ratat șansa. Prin urmare, trebuie să te întrebi cum poți să faci în așa fel încât să mergi cât mai departe, dar fără ca publicul să-și piardă răbdarea.
Haide să analizăm secvența cu Seiful. Ce este Seiful, de ce este acolo sus și ce a implicat filmarea acelei scene cu parașutiști?
HARPER: Seiful este un dirijabil care funcționează pe bază de hidrogen și energie solară și care plutește în jurul Pământului la o altitudine de peste 24.000 de metri, conceput pentru a păstra Inima în siguranță și departe de cei care ar putea să-și dorească să pună mâna pe ea din motive nu tocmai etice.
În film, Parker și Dhawan reușesc să încarce un program în Inimă pentru a aduce Seiful la o înălțime mai accesibilă, la care să poată fi accesat de un elicopter conceput să zboare la altitudine maximă. Apoi, Rachel Stone trebuie să ajungă la el folosindu-se de un costum cu aripi și o parașută. Pentru a stabili coregrafia aceste secvențe, am apelat la extraordinarul JT Holmes, coordonatorul nostru specializat în sporturi extreme care s-a ocupat de cascadorii, și a existat o întreagă combinație de elemente pe care a trebuit să le filmăm pentru a obține scena respectivă.
Multe dintre acestea au fost realizate concret. Am avut cascadori care au sărit dintr-un avion, au coborât îmbrăcați în costume cu aripi și au reușit să execute diverse manevre. În plus, am avut doi actori care au făcut toate manevrele în timp ce se aflau în cădere liberă. Repet, ne-am dorit ca acestea să fie filmări reale și nu efecte generate pe computer sau imagini prelucrate în vreun fel. Am procedat în acest fel atât cât a fost omenește posibil. Desigur, au existat și unele părți pe care nu le-am putut realiza așa. Dar, preponderent, am încercat să ne întrebăm mereu cum am proceda dacă ar trebui să facem toate aceste lucruri în realitate. Așa că am avut doi oameni care s-au urcat într-un avion și au sărit.
Cum ți-a venit ideea de a filma o scenă cu urmăriri de mașini în Portugalia, pe îngustele străzi medievale ale Lisabonei?
HARPER: Cu aproximativ cinci ani în urmă am fost la Lisabona împreună cu soția mea și am fost uluit nu numai de frumusețea orașului, ci și de texturi. Acolo există o mulțime de texturi care se suprapun, de la plăcile de gresie până la piatră cubică albă, care reflectă lumina. În plus, orașul este situat pe șapte coline.
Așadar, în timp ce mă aflam acolo, mi-am spus că ar fi un loc grozav pentru a filma o scenă cu urmăriri de mașini. Când am primit scenariul pentru „HEART OF STONE”, am văzut că exista și o urmărire cu mașini, mi-am amintit ce am văzut la Lisabona și m-am gândit că ar fi grozav să mergem acolo. Așa că am început să construim idei, am luat în calcul aspectele geografice și am început să concepem, pas cu pas, o urmărire cu mașini. Sunt foarte recunoscător companiei de producție și Margaridei Adonis, producătoarea noastră din cadrul acesteia. Au reușit să obțină acces peste tot. Nu m-aș fi gândit niciodată că vom putea să gonim cu mașinile prin piața centrală, să aruncăm mașini pe trepte și să ne ciocnim de tot felul de lucruri, dar toată lumea ne-a primit incredibil de bine. La Lisabona există diverse obiective care fac parte din patrimoniul UNESCO, așa că a trebuit să ne asigurăm că nu vom distruge nimic. Până la urmă, am distrus mașini și am stricat foarte multe camere de filmat, dar Lisabona a rămas intactă.
Cum te-ai pregătit pentru extraordinara secvență cu efecte speciale și cascadorii de la Harpa Concert Hall din Reykjavík, capitala Islandei?
HARPER: Ca regizor, atunci când analizez o scenă, mă întreb cum putem să o folosim cât mai bine. De cele mai multe ori, includ în secvența respectivă cât mai multe lucruri. Evident că oamenii mă vor refuza în cazul a cel puțin 50 de elemente, dar eu includ tot și sper la cât mai mult. M-am așteptat să fiu refuzat în privința exploziei de la Harpa, pentru că cine ar fi putut să fie de acord să mă lase să arunc în aer acea superbă sală de concerte? Așa că, deși credeam că n-are niciun sens, m-am hotărât ca măcar să încerc și, cumva, n-am fost refuzat. Practic, clădirea este aproape toată din sticlă, iar echipa noastră responsabilă de efectele speciale a așezat cantități uriașe de explozibili acolo și apoi a aruncat-o în aer. Dar, datorită echipei noastre extraordinare, Harpa este în continuare în picioare și totul este în regulă.
Mulți dintre membrii distribuției și-au realizat singuri cascadoriile. Au fost gata să-și îndeplinească misiunea încă de la început sau a fost nevoie să fie convinși?
HARPER: Am observat că majoritatea actorilor adoră să aibă parte de puțină acțiune și de ceva efort, să-și murdărească un pic mâinile și să participe la scenele care implică aspecte de ordin fizic. Cred că oricui îi place să aibă o scuză ca să aibă ocazia să facă așa ceva. Jamie a muncit foarte mult. Deseori te gândești că o să fie amuzant, că vei avea parte de acțiune și că te vei afla la înălțime, prins în niște chingi. Dar chingile sunt tentante doar în primele 10 minute, după care devine dureros și deloc confortabil. Așadar, faptul că actorii au fost dispuși să realizeze singuri atât de multe cascadorii este în totalitate meritul lor.
