de Beatrice Căițanu
Când eram copil, cea mai amenințătoare zi a săptămânii părea ziua de luni. Duminica, întreaga familie intra într-o febră a pregătirilor pentru ceea ce părea să fie noua apocalipsă. Totul se făcea în numele Sfintei Zile de Luni. Ca și cum, dacă ratai ziua de luni, ai fi fost damnat întreaga săptămână.
Și azi, pentru mulți dintre noi, există exact aceeași teroare a zilei de luni. Este presiunea enormă a unei teorii prea des vehiculate, conform căreia se presupune că ești odihnit și plin de viață, gata să dai tonul unei săptămâni fantastice, tocmai pentru că ai avut timp berechet să te odihnești. Unora le place chiar să spună că ziua de luni dă tonul întregii săptămâni. Asta așa, ca să mai pună încă un pic de presiune pe propriii umeri.
Cea mai antipatică zi din săptămână?
Un studiu de piață Linkedin confirmă această teorie: 45% dintre respondenți au declarat că ziua de luni le este cea mai antipatică. Justificările date de participanții la studiu au fost diverse: lunea aduce schimbări nedorite, week-end-ul s-a terminat, nimeni nu pare să zâmbească dimineața, unele persoane nu își iubesc jobul, iar pentru alții, lunea se simte pur și simplu ca un final de vacanță.
Există însă și o serie de persoane care spun că, din contră, ziua de luni este extrem de simpatică. Practic, ziua de luni este un fel de An Nou cu Repetiție, care îți oferă ocazia perfectă de a începe ceva nou, fie că este vorba de o dietă mai echilibrată sau de un abonament la sala de fitness.
Și totuși…ce se întâmplă dacă ziua de luni ne copleșește ? Dacă este prea mult pentru noi?
Eu am descoperit că această teroare a zilei de luni mă anunță că mi-am pierdut din autenticitate. Când simt că un am chef de nimic, că nu-mi arde să mă întâlnesc cu nimeni și am nevoie de spațiu doar pentru mine, e un semnal pentru mine că undeva, pe drum, m-am pierdut. Simt că situațiile respective mă provoacă să îmi ajustez comportamentul sau personalitatea și că acolo, undeva, limitele mele au fost forțate, încălcate.
Foto: Pexels
