DesKiss Dimineața, 16 noiembrie - de ce stau liliecii cu capul în jos, Miodrag Belodedici și JO

De luni până vineri, între 07:00 și 10:00, la „DesKiss Dimineața”, Cătălin Oprișan, Ciprian Dinu și Corina Băcanu spun lucrurilor pe glume!

Și dimineața de joi a început în forță, iar cei trei kissomani ne-au anunțat că mai avem 39 de zile până la Crăciun și 46 de zile până la final de 2023. Oprișan a adus de mâncare, în mod surprinzător lucruri sănătoase, chiar dacă astăzi este Ziua Fast Food-ului.

S-a râs și de inaugurarea noii stații de metrou din București, Tudor Arghezi, care e legată de stația Berceni printr-un „sistem pendulă”.

Ciprian a mai anunțat că astăzi, 16 noiembrie, este și Ziua Internațională pentru Toleranță, Ziua Internațională a clarinetului, dar și Ziua Nasturilor. 

Invitatul emisiunii - Miodrag Belodedici

Miodrag Belodedici, singurul fotbalist român care a câștigat două Cupe ale Campionilor Europeni, a venit la DesKiss Dimineața pentru a povesti despre Cupa Tymbark Junior, cea mai mare competiție fotbalistică pentru copii cu vârste cuprinse între 6-12 ani.  

Belodedici este ambasadorul Cupei Tymbark Junior. 


Belodedici a povestit și cum a început el să joace fotbal și cum erau antrenamentele când era el copil. A mai admis și că pe vremea lui fetele nu jucau fotbal, dar acum, la Cupa Tymbark Junior există și echipe feminine de fotbal. 

Oprișan a mai indicat că la ediția din 2022 s-au înscris peste 103 mii de copii. 

Înscrierile pentru ediția din 2023 sunt în plină desfășurare, iar profesorii de sport sunt așteptați să intre pe https://impreunasuntemfotbal.ro și să-și înregistreze echipa până pe 30 noiembrie. 

Codruța Simina - despre dezinformare

Codruța a intrat azi în direct pentru a vorbi despre dezinformarea de pe internet. Ea a povestit cum unele articole conțin poze și mesaje mincinoase, care te fac să le deschizi, iar atunci când o faci, descoperi că articolul nu este deloc despre ceea ce părea să fie. 

O metodă prin care te poți feri de aceste dezinformări este să te documentezi bine în legătură cu sursele de unde-ți iei informația. Să consulți căsuța redacției, pentru a vedea cine sunt oamenii care scriu acolo, să vezi de cine este deținută publicația respectivă.  

Ai cuvântul

În această dimineață, ascultătorilor li s-au cerut să dea răspunsuri care să înceapă cu litera „V”. Bianca din Constanța a intrat în direct și a reușit să răspundă corect la 10 din cele zece întrebări. Așadar, ea a plecat de la DesKiss Dimineața mai bogată cu 100 de euro. 

Concurs Bergenbier fără alcool

Știm cu toții cât de important este să conducem responsabil, dar și cum unii șoferi sunt mai „zmei” din fire. 

În perioada 13 - 24 noiembrie, zi de zi, ascultătorii sunt încurajați să trimită un mesaj pe Whatsapp-ul Kiss FM, la matinal, pentru a-l responsabiliza pe acel prieten care zice că „nu are nimic după un pahar.”

Cel mai amuzant sau convingător mesaj va fi premiat cu Bergenbier Fără Alcool în valoare de 100 de euro. Plus de asta, vineri poți câștiga o sesiune de condus preventiv la Academia Titi Aur. Cool, huh?

Mesajul câștigător a fost pentru prietenul Ion: „Pentru prietenul meu Ion, te ia mama dracului dacă te mai sui vreodată băut la volan!”

N-aduce anu' ce aduce Băcanu

La rubrica ei, Corina a ținut să recomande o carte: „Ceaușescu se întoarce”, de Silviu Iliuță. 

„E bine să ne cunoaștem istoria, pentru că dictatura ia alte forme care se numesc altfel în 2023, cred că despre asta este vorba în cartea domnului Iliuță. De asta este bine să știm cu cine luptăm și care e ideologia, principiul și care e ideea care se repetă în istorie”, a spus Corina.  

Avem bani de dat!

După cum bine știți, Kiss FM a celebrat recent 20 de ani, așa că Ciprian, Cătălin și Corina au daruri minunate pentru ascultători, zilnic, timp de 20 de zile, până la 1 decembrie.

Simplu fie zis, ei oferă 1000 de euro pe zi celui/celei care dă cel mai creativ răspuns la o întrebare care începe cu „de ce.” Azi a fost: de ce stau liliecii cu capul în jos?

Există și o explicație științifică, după cum urmează: Liliecii dorm cu capul în jos pentru că nu pot să-și ia zborul (să decoleze) de pe loc, precum păsările.  

Cât despre răspunsul câștigător, Dan este cel care a reușit să plece acasă cu banii, după ce a trimis un mesaj cu: „Să aibă cerul, luna, stelele la picioare”. Frumos, nu?


Invitata emisiunii JO

JO a venit la DesKiss Dimineața pentru a interpreta live cea mai nouă piesă a ei „Tot la tine mă întorc”.


„Sunt încântată de noua piesă, merge bine, mă gândesc că oamenii se și regăsesc în ea”, a spus JO.

JO a mai povestit și despre clip, dar i-a rugat pe kissomani să se uite la el și să îi spună dacă au înțeles povestea. 

„Noi am vrut să facem ceva acolo, nu știm dacă ne-a ieșit, dar ni se pare foarte interesant că fiecare om care se uită la clip vine cu o interpretare proprie a poveștii de acolo. Ni se pare mult mai interesant că s-a întâmplat așa. Fiecare interpretează după bunul plac și după experiențele proprii trăite în viață”, a completat JO. 

Despre greșeala monumentală pe care ar trebui s-o facă cineva ca JO să nu se mai întoarcă la el, ea a spus: 

„Nu știu, nu mai vreau să-mi dau cu părerea. Am zis de multe ori că pentru asta, gata. Și...”    


DesKiss Dimineața - invitată JO - 16 noiembrie 2023

DesKiss Dimineața, 01:20:49

DesKiss Dimineța - 13 decembrie 2024

DesKiss Dimineața, 01:11:28

DesKiss Dimineața - invitat Cătălin Oprițoiu (manager Bucharest Symphony Orchestra) - 12 decembrie 2024

DesKiss Dimineața, 01:21:14

DesKiss Dimineața - invitată Renate Roca-Rozenberg (PR Manager Electric Castle) - 11 decembrie 2024

DesKiss Dimineața, 01:16:04

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.