Dayana a pornit într-o călătorie jazzy printre amintiri - ,,Aș mai vrea să fiu copil”

Piesa ,,Aș mai vrea să fiu copil”, scrisă și interpretată de Dayana, e pur și simplu o călătorie cu trenul direct către amintirile copilăriei. Te întoarce în vremuri când eram toți mici și voiam să fim mari, dar acum că suntem mari, parcă ne-ar plăcea să mai bifăm o oprire la stația 'Copilăria mea'. 

Dayana a pus în cuvinte și note nostalgia pentru casa copilăriei, pentru grădiniță și pentru vacanțele la bunici. E ca și cum îți spune: 'Hei, știu că ai crescut, dar hai să ne amintim puțin de vremurile când singurele griji erau căderea unei înghețate.' Piesa asta e o plimbare pe străzile amintirilor noastre, iar Dayana face ca fiecare notă să conteze într-un fel emoțional și relaxant. 

Versurile piesei ,,Aș mai vrea să fiu copil' sunt scrise de Dayana, iar pentru muzică și producție artista a colaborat cu Viky Red. 

,,Când suntem mici, ne grăbim să fim mari, și când suntem mari, ne dorim să ne întoarcem măcar pentru o clipă în copilărie. E amuzant cum începem să prețuim ceva doar atunci când nu îl mai avem. Acesta este sentimentul pe care l-am resimțit și eu de nenumărate ori la începutul maturității mele… dor de casă, dor de grădiniță și de vacanțele la bunici, dor de timpuri fără griji. Despre asta este piesa mea, despre acele timpuri pe care nu le vom mai reîntoarce, dar care e posibil să fi fost cele mai frumoase." ne spune Dayana. 


Dayana este o cântăreață și compozitoare din Republica Moldova care reușește să îmbine cu succes diverse genuri muzicale cu fiecare lansare. Pasiunea pentru muzică a definit viața artistei încă din copilărie, când a început să își descopere propriul stil muzical. Dayana și-a început cariera muzicală ca artist independent, reușind să adune mii de ascultări pe toate platformele de streaming și colaborând cu unii dintre cei mai importanți DJ din estul Europei, precum UNKLFNKL, PHARAØH, Robert Cristian și Scott Rill. Emoția pe care Dayana o transmite în fiecare piesă este motivul pentru care fanii îi sprijină orice lansare. În 2023, artista a colaborat cu Camidoh, un artist în ascensiune pe scena Afropop, pentru piesa “Up For Love” și cu bine-cunoscutul producător SICKOTOY, pentru piesa “Into The Light”. Recent, Dayana a lansat piesa “Need You”, un adevărat imn Eurodance, care te va face să dansezi și piesa ,,Tată adevărat”, piesă ce a sensibilizat milioane de utilizatori ai platformei TikTok și nu numai. 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.