DJ Lexi și DJ Oldskull, ați lansat conceptul de party Bad & Boujee în 2017, acum, după 6 ani, toată lumea vă știe de la marile festivaluri și de la Kiss FM. Unde și cu ce a început totul?
Totul a pornit de la un telefon. Intr-o zi, m-a sunat Lexi să-mi propună un eveniment la Brașov, într-un club în care nu mai fusesem până atunci și anume Kruhnen Musik Halle. Ce trebuia să fie un simplu eveniment urban, s-a transformat ulterior în proiectul Bad and Boujee, cu care am reușit să ajungem prin cluburile din toată țara, dar și la marile festivaluri din România. De asemenea, din 2021 ne-am alăturat frumoasei familii Kiss FM.
Ce are conceptul de party Bad & Boujee și n-au altele?
Well, nu ne place să vorbim despre ce avem noi și nu au alții, dar, ca avantaje, sigur am menționa experiența și, probabil, faptul că am reușit într-o oarecare măsură să ducem un concept de party urban în mainstream.
Cum descrie fiecare dintre voi ce face celălalt la Bad & Boujee parties?
Construim amândoi în aceeași direcție, deși avem viziuni oarecum diferite vizavi de Warm Up, main ș.a.m.d. N-aș ști să spun ce are unul și nu are celălalt, pot doar să menționez că Lexi este mai „vorbăreț” decât mine :)), însă per total ne completăm super bine.
Completați fiecare: vineri seara, până la miezul nopții, party-ul Bad & Boujee e...
Oldskull: Warm Up-ul întregii seri. La ora aia probabil ești în drum spre club sau poate chiar ești acasă și te pregătești de ieșire. Deschizi radioul, dai pe Kiss FM, iar noi îți facem Warm Up-ul :))
Lexi: Petrecerea aia în care ești pe guestlist și băutura e gratis :))
În atâția ani, știți cam în câte locuri ați dat aceste petreceri?
În multe. N-a stat nimeni să le numere, dar ne-am cam plimbat. Mai sunt multe alte partyuri/locații/orașe pe care ne dorim să le bifăm în 2024. Cred că va fi un an bun pentru Bad and Boujee Party, cât și pentru publicul nostru.
Care au fost cele mai tari experiențe – presa vrea mereu superlative!
Cele mai tari experiențe credem noi că au fost marile festivaluri, unde am avut ocazia să ne facem de cap în fața unor mii de oameni, să cunoaștem artiști pe care îi ascultăm încă de la începuturile carierelor noastre, dar și evenimentele Winter Kiss, la care mergem alături de colegii noștri pe la pârtiile din toată țara. Acolo zici că ar fi niște mici festivaluri, cu multă lume și o energie deosebită.
Ce deosebește party-urile din 2023 de celelalte?
2023 a fost un an extraordinar de bun pentru evenimente în general. Nu știu dacă au vreo legătură cu ieșirea din pandemie, însă cert este că anul acesta toată lumea a avut treabă, și când zic lumea mă refer și la artiști, dar și la public. 2023 a fost un an plin de festivaluri, party-uri Open Air, Day Party-uri (concept cu care lumea pe la noi încă nu e foarte obișnuită, dar bănuim noi că va prinde tot mai mult în 2024).
Cum e să lucrezi de Revelion? Ce nu trebuie să lipsească din playlist anul ăsta?
Ne-am obișnuit atât de tare să lucrăm de Sărbători sau de Revelion, încât ni s-ar părea dubios să ne luăm vacanțe în aceste perioade :)) De obicei de Revelion e un altfel de vibe. Lumea vine cu o altă energie și într-un număr mult mai mare, publicul este mult mai variat, iar ca playlist, la fel: mult mai variat.
Cum credeți că vor fi party-urile voastre la aniversarea de 10 ani? 😊
N-aș ști să fac un pronostic, deoarece totul se mișcă și se schimbă cu o viteză atât de mare încât totul pare foarte diferit de la un an la altul. Muzica se schimbă, oamenii se schimbă, tehnologia se schimbă, că în bine sau în rău, nu e treaba noastră, noi ne adaptăm rapid din mers :)), dar da, ne-am dori foarte mult să ajungem în acel punct, să sărbătorim 10 ani de Bad and Boujee Party. Pregătim niște surprize majore, pe care sperăm să le putem concretiza în 2024, iar de acolo vedem mai departe ce va urma.
Numele Bad & Boujee face trimitere la un imn trap cu care o trupă a ajuns pe locul 1 în Billboard. De când urmăriți topurile internaționale, fiecare în parte?
Că vrem sau nu, topurile trebuie urmărite, it’s part of the job. Și sunt multe topuri pe care le urmărim, dar nu mereu pot fi un criteriu de selecție muzicală. De multe ori topurile din afara n-au nicio treabă cu topurile de pe la noi, cum și publicul nostru este foaaaaaaarte diferit față de cel din țările care dau tonul din punct de vedere muzical.