Sia a mărturisit că și-a făcut o operație de liposucție pentru a-și recăpăta încrederea în ea

Artista nu are nimic de ascuns față de fani.

Sia (47 de ani) a scris o postare pe X (fostul Twitter), în care a spus: „Am fost nevoită să iau niște pastile care m-au îngrășat foarte tare și nici sportul, nici medicamentele pentru tiroidă nu m-au ajutat să slăbesc, așa că am apelat la liposucție.

Vreau să știți că mă simt incredibil de norocoasă pentru faptul că am resursele necesare de a schimba modul în care arăt, iar atunci când o să mă vedeți că arăt incredibil din nou, să știți că nu e de la dietă sau exerciții.”

Cântăreața din Australia a povestit că și-a dorit să fie sinceră cu fanii, deoarece nu vrea să contribuie la o cultură a secretelor, în ceea ce privește modul în care arată celebritățile.


„Vreau să fiu sinceră cu toate procedurile pe care le fac, deoarece nu vreau să contribui la un sistem care ne spune că nu suntem îndeajuns.

Sunt nesigură pe mine, așa cum sunt majoritatea oamenilor, iar faptul că sunt în atenția publică îmi dă anxietate, așa că am luat decizia de a schimba modul în care arăt, pentru a avea mai multă încredere în mine.”

Este pentru a doua oară când Sia vorbește despre o operație de liposucție prin care a trecut. În 2021, într-o discuție pe care a avut-o cu terapeutul Gabor Maté, ea a dezvăluit că neîncrederea în sine a împins-o spre o astfel e procedură.

„Am făcut operația asta de două ori la bărbie, deoarece am crezut că am bărbie dublă, și s-a dovedit că erau mușchi care m-au ajutat să cânt. Am fost atât de nesigură și mi-am făcut asta, dar acum am înțeles și nu o s-o mai fac”, a spus ea la acea vreme.

În octombrie, Sia a vorbit și despre cum a apelat la un chirug plastician, la doctorul Ben Talei. „Sunt un star pop care în mod normal își ascunde fața și nu minte cu nimic. Am avut parte de un face lift minunat făcut de doctorul Talei. Este incredibil și face o muncă fantastică, și nu doar pentru vedete, ci pentru întreaga lume.”

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.