Willem Dafoe (68 de ani) are o carieră de peste 150 de filme la activ, iar în prezent a fost onorat cu o stea pe celebrul bulevard Hollywood Walk of Fame.
„Mă simt cu adevărat umil să fiu aici și să fac parte din asta. Este absolut minunat să fac parte din această comunitate de artiști și entertaineri, oameni care pentru simplul fapt că își fac cunoscute experiențele și își imaginează perspectivele altora ne ajută să ne simțim mai aproape unii de alții, să ne conectăm”, a spus el.
Dafoe este un actor versatil, extrem de talentat, care de-a lungul celor peste 40 de ani de carieră a interpretat tot felul de personaje interesante - de la paznicul de far din „The Lighthouse” și gangsterul din „Wild At Heart”, la Vincent van Gogh în „At Eternity’s Gate” sau omul de știință din cel mai recent film al lui Yorgos Lanthimos, „Poor Things.”
La eveniment, actorul a fost susținut de Pedro Pascal și Patricia Arquette; ambii au vorbit despre talentul său, în timp ce Pascal l-a numit „cel mai mare actor american în viață.”
În 2020, Dafoe a spus celor de la CNN că secretul unui actor bun este de a sparge mereu rutina, așa că abia așteptăm să vedem ce roluri își va mai alege.