Simona Halep nu o să piardă niciodată locul special pe care-l are în inimile românilor.
De-a lungul carierei sale a reușit multiple performanțe, iar câteva dintre ele au făcut ca România să fie privită la nivel mondial cu ceva mai mult respect.
Merită amintit aici faptul că Simona e singura jucătoare de tenis din România care a atins prima poziție în clasamentul mondial WTA, în două rânduri, în 2017 și 2018.
A ocupat această poziție timp de 64 de săptămâni, ceea ce a pus-o pe locul al 10-lea în clasamentul longevității ca lider al circuitului. Palmaresul ei este impresionant din toate punctele de vedere, fiind cea mai renumită și de succes jucătoare de tenis din istoria României.
În campania eroinELE te provocăm să le recunoști pe cele care au lăsat o amprentă de neșters în istoria noastră. Cu indicii captivante oferite pe parcursul zilei, ascultă, gândește-te și trimite-ne răspunsul tău! Primești indicii, deslușești mistere și, dacă răspunzi corect cel mai repede, pe WhatsApp la 0722206020, poți câștiga premii fabuloase de la TEILOR. Să vedem cât de bine cunoști marile femei care au scris istorie în România!