Mariana Nicolesco a fost o soprană română. În 1993 a fost aleasă membru de onoare al Academiei Române. A cântat pe cele mai renumite scene ale lumii, începând cu Teatrul alla Scala din Milano, unde a debutat în premiera mondială a operei La Vera Storia de Luciano Berio (1982), și unde apare apoi în numeroase noi puneri în scenă, recitaluri și concerte, ca și la Metropolitan Opera din New York cu „La Traviata” de Verdi (1978).
A apărut în teatrele de la München, Viena, Paris, Monte Carlo, Chicago, Hamburg, San Francisco, Los Angeles, Barcelona, Madrid, Zürich, Roma, Florența, Parma, Veneția, Bologna, Torino, Palermo, Trieste, Strasburg, Toronto, Pretoria, Caracas, Philadelphia, Miami, Washington, Boston, Houston, New Orleans, Rio de Janeiro, Dresda, Tokyo, Berlin, la Festivalul de la Salzburg, la Maggio Musicale Fiorentino, la Rossini Opera Festival de la Pesaro, la Festivalul de la Martina Franca sau la Festivalul Casals în Puerto Rico.