Met Gala 2024 a adunat unele dintre cele mai sonore nume de la Hollywood, dar Katy Perry nu a fost printre ele.
Artista nu a putut să ajungă la event, deoarece a fost prinsă cu munca, dar o serie de imagini false generate de AI o arată pe scările de la Muzeul Metropolitan de Artă din New York, îmbrăcată într-o rochie spectaculoasă, cu motive florale.
Katy a postat pe pagina ei de Instagram o serie de mesaje pe care și le-a dat cu mama ei, cea din urmă fiind păcălită de fotografiile false apărute în online.
Cazul ne demonstrează cât de ușor putem fi păcăliți de tehnologia prezentului și de inteligența artificială, în condițiile în care o postare cu Perry și rochia ei pe X (fostul Twitter) a generat peste 16 milioane de vizualizări. Rihanna și Selena Gomez au fost și ele „victime” ale AI-ului, când niciuna dintre ele nu a fost la Met Gala.
Deși par inofensive, experții susțin că genul ăsta de imagini pot duce la informații false, scamatorii, înșelăciuni, dar și la furturi de identitate sau manipularea evenimentelor care au loc în lume.