Piesa este inspirată din experiența pe care a avut-o pe mainstage-ul celui mai mare festival din România, alături de Partydul KISS FM.
„Întotdeauna am considerat că muzica nu reprezintă doar o exprimare artistica sau un mod de recreere, ci și un prieten care este mereu prezent în viața ta, în functie de nevoile, trăirile tale de moment sau de scopurile tale. „Glory” s-a născut din dorința mea de a le oferi iubitorilor de muzica electronica și nu numai, un strop de motivație și de optimism, pentru ca cei mai mulți dintre noi aspiram sa ne atingem visele, telurile și sa ne ducem planurile la bun sfârșit, iar de multe ori obosim sau ne lăsăm descurajați de obstacolele care apar în calea noastră. Deși aveam de foarte mult timp ideea unei piese cu mesaj motivațional, nu știam de unde sa plec și care sa fie direcția acestui proiect. Însă imediat după setul de la Untold Festival, care a fost unul dintre cele mai frumoase trăiri din viață mea, m-a cuprins inspirația și am pus bazele acestui proiect, împreună cu Wudhouse, (Ross Woodhouse, pe numele sau real), un tânăr artist originar din Scoția, a cărui poveste este cu siguranță și ea o sursa de inspirație pentru “Glory”, tocmai de aceea am ales sa fac echipa cu el”, a povestit Candino D.
Wudhouse a venit în România ca profesor de muzică în cadrul unei școli, urmând ca pe parcurs să înceapă să colaboreze ca songwritter, vocalist și pianist cu diverși artiști și label-uri mari din țară, precum DeMoga Music sau Universal.
„Sunt extrem de fericit ca l-am cunoscut și ca am onoarea sa lucrez cu el la un proiect care reprezintă viziunile și percepțiile amândurora despre muzica și sunt convins ca în scurt timp va deveni un artist extrem de apreciat. Ne-a fost foarte ușor sa ne conectam și sa facem acest cântec împreună deoarece este construit în jurul poveștilor și aspirațiilor fiecăruia dintre noi, și speram ca cei ce îl asculta sa rezoneze cu ce vrem sa transmitem, și de asemenea încurajăm pe toti artiștii la început de drum sa nu se abată de la drumul pe care au pornit, pentru ca într-un final vor culege roadele”, a completat Candino D.
„Glory” este o piesa piano-house, cu influențe progressive, plină de energie și pozitivitate, inspirată din creațiile unor artiști precum Fred Again, Alesso și Swedish House Mafia, compusă și produsă de Candino D, alături de Wudhouse, Gome, Sambo, Luca și Ge or Ge, producători și compozitori români extrem de talentați.