Chris Hemsworth îi mulțumește soției sale pentru cariera lui: „A renunțat la visele ei pentru ale mele”

Chris Hemsworth are doar cuvinte de laudă pentru soția lui. Și bine face.

Actorul recunoscut pentru rolul din „Thor”, dar și pentru cel din „Furiosa: A Mad Max Saga”, a fost recompensat pentru întreaga carieră cu o stea pe Hollywood Walk of Fame. El a profitat de ocazie pentru a ține un discurs în care i-a adus un omagiu soției sale.



„Vreau să-i mulțumesc soției mele superbe, care a fost alături de mine de-a lungul întregii mele cariere, și care m-a susținut și încurajat mereu, constant. Nu am uitat nicio clipă cum ea a renunțat la visele ei pentru ale mele și pentru asta voi fi întotdeauna îndatorat ei. Adevărul este că nimic din ceea ce fac, niciunul dintre aceste momente, aceste ocazii speciale și evenimente, niciunele nu sunt speciale fără ea lângă mine. Te iubesc”, a spus Hemsworth.


Chris și Elsa Pataky s-au cunoscut în 2010 și s-au căsătorit în același an, la doar trei luni după ce și-au oficializat relația. De atunci, au devenit părinți pentru trei copii, India Rose, 12 ani, și gemenii Sasha și Tristan, 10 ani.

Pataky este recunoscută pentru rolul ei în trei filme „Fast and the Furious”, unde a jucat-o pe Elena Neves. În prezent, cei doi au lucrat împreună la „Furiosa: A Mad Max Saga” - Hemsworth joacă personajul negativ, Dr. Dementus, iar Pataky are două roluri în film, Vuvalini General și Mr. Norton.


„Este ca un date night pentru noi, mai ales că avem trei copii. Când muncim împreună avem și timp pentru noi”, a declart actorul celor de la E! News, despre cum e să lucreze alături de soția lui.


În plan real, copiii au fost alături de ei pe platourile de filmare, iar Chris a explicat cum sunt foarte obișnuiți cu asta, așa că „nimic nu-i mai șochează.”

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.