Filmul „Anora” a câștigat Palme d’Or la Cannes 2024 - despre ce e vorba în poveste

Drumul spre Oscaruri începe la Cannes.

Filmele care ajung să fie premiate și apreciate la Festivalul de Film de la Cannes au șanse mult mai mari de a intra și în competiția pentru premiile Oscar.

Spre exemplu, producții câștigătoare ale Palme d’Or, „Parasite,” „Triangle of Sadness,” și „Anatomy of a Fall” au ajuns să fie nominalizate la categoria „Cel mai bun film” din cadrul event-ului american. 

În 2024, competiția a fost câștigată de „Anora”, în regia lui Sean Baker; este primul film american care a câștigat marele premiu, după „Tree of Life”, în regia lui Terence Malick, în 2011.

Povestea imaginată de Baker urmărește o romanță dintre o lucrătoare sexuală (Mikey Madison) și fiul unui oligarh rus (Mark Eydelshteyn).

„Suntem invitați să pornim într-o călătorie. A fost o decizie mânată de inimă, atunci când am ales”, a spus regizoarea Greta Gerwig, cea care a prezidat juriul anul ăsta, în cadrul competiției.


„Premiul ăsta a fost singurul meu obiectiv, în calitate de regizor, în ultimii 30 de ani, așa că nu știu sigur ce voi mai face cu restul vieții mele”, a spus Baker râzând, atunci când a acceptat premiul.


El și-a completat cuvintele într-o notă mai serioasă și a mărtursit că ambiția lui este de a „lupta pentru a ține cinematografele în viață.” Baker a subliniat cum lumea are nevoie să-și amintească despre cum „a vedea un film acasă, în timp ce scrolezi prin telefon, răspunzi la mailuri și nu ești atent, nu este calea, deși unele companii tech țin să argumenteze contrariul.”


Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.