Mihail, artistul cunoscut pentru hituri precum „Mă ucidea ea”, „Who You Are” sau „Dorul mă ia”, a fost invitat să cânte la Glastonbury, unul dintre cele mai mari și prestigioase festivaluri din lume.
Artistul va susține două recitaluri în cadrul festivalului, în zilele de joi și sâmbătă.
Printe cei care se află anul acesta pe line-up se numără artiști precum Coldplay, Dua Lipa, SZA, Avril Lavigne și Camila Cabello, iar de-a lungul anilor, scena festivalului a găzduit cele mai mari nume din toate genurile muzicale, de la The Rolling Stones, Elton John și Metallica, până la Beyonce, Jay-Z, Oasis, Radiohead și Arctic Monkeys.
Cu peste 180 de milioane de stream-uri/vizualizari, Mihail poate fi considerat unul dintre puținii artiști experimentali care au reușit să se bucure de succes mainstream.
Cu un sound eclectic, îmbinând influențe pop și funk cu alternative și electronică, Mihail a cucerit scena locală cu hiturile „Mă ucide ea” și „Who You Are”, trecând apoi granița spre Italia, Spania și Polonia.
A obținut un loc pe afișul prestigiosului Concert de Crăciun de la Vatican, a primit Premiul „Top of the top” al Festivalului Sopot (PL), a câștigat discul de platină și a avut cel mai de succes hit internațional din Italia, toate acestea înainte de a se retrage într-o cabană, în pădure, timp de nouă luni, pentru a lucra la albumul său de debut.