Carla’s Dreams revine cu un sound fresh și o nouă colaborare cu Blacklist, trupa de dans cu care a lansat piesa de succes „Tequila".
Astăzi, colaborarea lor continuă cu „Nu Știi", o piesă care se evidențiază printr-un sound inovator, îmbinând elemente dance și versuri profunde, interpretate cu timbrul unic al lui Carla’s Dreams. Acest nou single promite să cucerească pe toată lumea datorită armoniei perfecte dintre lirismul introspectiv și ritmurile moderne, energice.
Piesa a fost scrisă de Carla's Dreams și produsă cu ajutorul lui Alexandru Turcu. ,,Nu Știi” vine însoțită de un videoclip special regizat de Roman Burlaca, alături de Nicu Lungu ca DOP și produs de BR Films.
,,Viața nu este doar creație, ci și întâmplare. Uneori e mai bine să o lași să se întâmple. V-am cuprins!” ne spune Carla’s Dreams.
Carla’s Dreams este unul dintre cele mai nonconformiste proiecte din industria muzicală, cu piese versatile, mesaje puternice și teme diverse. În 2022, Carla’s Dreams au sărbătorit 10 ani de activitate, în care și-au construit o bază solidă de fani, au susținut sute de concerte și au umplut spații largi precum Arenele Romane sau Romexpo. 2022 a fost și unul plin de lansări, în care piese precum ,,Victima” și ,,Adidașii gri” sau ,,Înapoi” au dominat topurile locale. De asemenea, una dintre cele mai de succes piese ale proiectului Carla’s Dreams, ,,Sub Pielea Mea”, care a cucerit Ucraina și CIS, a ajuns anul trecut #11 pe Shazam, global, depășind artiști precum P!nk, Coldplay sau Florence + The Machine. De neratat este și proiectul ,,Nocturn”, un proiect ce conține 6 povești scurte, spuse de 6 personaje, în aproximativ 200 de zile. Astfel, au fost lansate 13 piese, printre care și ,,Luna”, ,,Dependent”, în colaborare cu Deliric, ,,Anxietate” cu Antonia, alături de alte testimoniale și materiale. În 2023, piesa sa în colaborare cu Nicole Cherry, ,,Din cauza ta” a stat 13 săptămâni în Top 10 Media Forest. Foarte bine primite de radiouri și fani au fost și ,,ae” și colaborarea cu Satoshi pentru ,,Noaptea pe la 3”.