Refrenul nostalgiei: Julie August și Majii lansează ,,Plângeam când îi vedeam”

Cu toții știm acest refren, dar acum îl veți ști din glasurile unor noi artiști - Julie August și Majii. Această piesă emoționantă revine într-o interpretare proaspătă, plină de pasiune și sensibilitate. Julie August și Majii aduc un suflu nou unei piese deja clasice, îmbinând armonios vocile lor unice, propriul stil distinct și propriile povești prin versuri. Lăsați-vă cuceriți!

Versurile originale au fost scrise de Stoicescu Păun Claudia Cristina, iar pentru această variantă au colaborat Julie August și Majii. Producția a fost realizată de Ștefan Ioniță și Mario Morar. 

Julie August, artistă născută în Mangalia, și-a început cariera muzicală la vârsta de 7 ani, participând cu succes la concursuri și câștigând trofee. La vârsta de 16 ani, a impresionat în finala primului sezon al "Vocea României", deschizându-și drumul către colaborări de succes cu Universal Music și artiști precum Horia Brenciu.

În octombrie 2022, a lansat noul proiect artistic sub numele de Julie August. Până în prezent, sub acest nou nume, a adus în atenția publicului două single-uri captivante, "Ai ceva al meu" și "Nopti de Vama", precum și o colaborare cu Andy Horjea pentru "Noi doi". În plus, s-a evidențiat și în domeniul songwriting-ului, atingând apogeul cu remake-ul piesei "1 Minut" (Misha Miller), care a dominat Media Forest timp de 6 săptămâni în 2023. Cu o pasiune pentru chitară și pian, Julie August continuă să-și dezvolte cariera în vibrantul București, afirmându-se ca o prezență notabilă în industria muzicală românească. În 2024, artista a lansat piesa ,,Ego”, care evidențiază lupta dintre dorința de iubire și afecțiune și egoul care împiedică exprimarea vulnerabilității. 


Majii este un proiect fondat în anul 2018, care încurajează entertainmentul și arta în toate formele și culorile lor. Majii nu se limitează la o singură cale de exprimare artistică și nici la un stil muzical, întrucât scopul final este dizolvarea etichetelor de orice fel - alături de o experiență audio-vizuală completă. De-a lungul anilor, Majii a experimentat și deprins expertiză în songwriting, producție, alături de scenaristică și regie. Nucleul proiectului constă în subiectele abordate în piese și în natura metamorfică a interpretării acestora. Formele de artă folosite drept căi de comunicare ale conceptului sunt variate, de la versuri, muzică și interpretare la pictura, design vestimentar și, nu în ultimul rând, transpunerea "filmului" în videoclipuri. Majii a căpătat notorietate pe platforma Tiktok, unde a și pus bazele conceptului Majiivers - MajiiMultivers, prin clipuri video în care a speculat varii stiluri muzicale, de la pop și trap la metal și manele. EP-ul ,,Vineri 13” a marcat începutul lansărilor muzicale integrate în acest concept în care artistul reinventează piesa sa în diverse stiluri. Pe acest material s-au auzit vocile unor artiști precum Alina Eremia, Vescan, Iuly Neamțu și Iijam. Recent, Majii a lansat și ,,Să te întorci”, un colaj muzical cu interpretări în zona pop, trap, operă și balcanic, alături de AMI, Erika Isac, Laura Brumă (Vass) și Iijam și ,,Amintirea ta”, în 5 variante alături de Nicole Cherry, YNY Sebi, Bogdan DLP și Iijam. 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.