În piesa „Lumea mea", RAZI își ia inima în dinți și pornește într-o călătorie curajoasă, lăsând în urmă tot ce-i familiar pentru a descoperi noi orizonturi. Cu versuri introspective și un sound captivant, piesa surprinde emoția desprinderii și dorința de a explora necunoscutul.
„Lumea mea" este o reflecție asupra curajului de a-ți urma propriul drum, indiferent de provocări, și de a-ți construi o lume în care visele devin realitate.
Piesa a fost scrisă de RAZI, cu ajutorul lui Mario Dorian pentru partea de muzică și producție.
Drumul lui RAZI nu a început cu muzica, s-a apucat târziu, a muncit, a auzit zeci și sute de „nu ești făcut pentru asta”, dar acum, mai mult ca sigur, știe că în muzică se va împlini. RAZI ne cântă un stil familiar, un pop-rock ancorat în chitară, sensibil, plin de energie care vrea să-ți bage refrenele în cap și să te țină în picioare. Vrem să sari, să dai din mâini și… poate să-ți curgă o lacrimă acolo unde te regăsești, dar asta pentru acasă, nu pe la concerte. Anul acesta, artistul a colaborat cu Arkanian pentru piesa ,,10 ani lumină”, iar ultimul său single se intitulează ,,Dacă știam”.