Global Records ajunge pe locul #3 în topul Billboard 100 din SUA cu piesa „Timeless” (The Weeknd x Playboi Carti)

Global Records își consolidează poziția pe scena muzicală internațională. După ce a achiziționat Honua Music și împreună au format Honua Records, label-ul a reușit o nouă performanță: piesa „Timeless", lansată de The Weeknd și Playboi Carti, a explodat în clasamente, atingând locul #3 în Billboard Hot 100 – cel mai important top muzical din SUA!

„Timeless" a devenit rapid un fenomen, ocupând locul #1 pe Spotify în SUA și locul #2 la nivel global. Printre autorii piesei se numără artiștii Pharrell și Mike Dean, precum și Lawson, compozitorul semnat de Honua Music, împreună cu alți șase songwriteri. Această reușită marchează un moment istoric, nu doar pentru Honua Music, ci și pentru Global Records, care își afirmă statutul de jucător major în industria muzicală internațională.

,,Colaborarea dintre The Weeknd, Playboi Carti și echipa de producție din care face parte compozitorul nostru, Lawson, arată succesul strategiei noastre de dezvoltare și creștere. Aceste parteneriate strategice, împreună cu experiența de până acum și pasiunea pentru muzică, confirmă poziția Global Records în muzica internațională. Ne bucurăm să vedem cum artiștii și compozitorii de la Honua și Global continuă să seteze noi repere în industrie și așteptăm cu nerăbdare să împărtășim și mai multe succese în viitor”, a declarat Olga Juverdeanu, managing director Global Records. 


Cu o istorie începută în 2011 de către Ron Moss și Axident (Andreas Schuller), Honua Music a devenit un jucător de renume în industria muzicală internațională. Honua Music s-a remarcat prin colaborări remarcabile și piese care au strâns miliarde de stream-uri, obținând sute de certificări Gold și Platinum cu artiști de top precum Justin Bieber, Dua Lipa, Jason Derulo, Pitbull, Jessie J și Zedd. 

Portofoliul impresionant al Honua include compozitori de talie mondială precum Axident, Alida și Gladius, care au contribuit la succesul unor hituri pentru artiști precum Katy Perry, Demi Lovato, Drake și mulți alții. De la finalizarea achiziției, Honua a adăugat la lista sa șase compozitori noi, inclusiv Keith Lawson, cunoscut pentru contribuția sa la piesa "7969 Santa" de pe albumul lui Drake.

Cu o prezență globală remarcabilă și peste 20 de miliarde de stream-uri, Global Records este cel mai mare label independent din Europa Centrală și de Est. Extinderea rapidă a companiei, cu divizii în România, Germania, Polonia, Turcia și Statele Unite, a propulsat-o în elita industriei muzicale mondiale. 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.