În urmă cu fix 21 ani, pe 5 noiembrie 2003, Voltaj venea la Kiss FM și cânta piesa „Noapte Bună”.
Aceasta a fost prima piesă care s-a auzit la Kiss FM, postul numărul 1 din România.
Așa că, de la petrecerea de 21 de ani, nu puteau să lipsească tocmai cei pe care ne place să-i numim „nașii” Kiss FM.
Trupa Voltaj a fost prima care a venit în studio la „DesKiss Dimineața” pentru a ne face LIVE urările de „La mulți ani!” și pentru a ne cânta două dintre melodiile lor „Să fie, Să fie!” și „20”.
Călin Goia a rămas apoi la povești cu „vitaminele”, iar Ciprian a fost cel care a amintit că Voltaj a fost prima trupă care s-a auzit pe frecvența Kiss FM în urmă cu 21 de ani.
Călin Goia a amintit și că ei împlinesc anul acesta un sfert de secol.
„Noi facem 25 de ani în 2024, așa că vă invităm la Sala Palatului pe 3 decembrie. Cum am venit noi la voi, să veniți și voi la noi. Și nu numai voi, dar și ascultătorii voștri”, a spus Călin.
„Faptul că încă suntem pe scenă după un sfert de veac, pentru noi e o mare bucurie, o onoare și cum vrei să-i mai zici”, a mai spus Călin.
Despre cum a fost pentru Călin să se audă la radio pentru prima dată, el a spus că este un moment de bucurie, dar și că mai apoi începi să te asculți cu o ureche critică.
Călin a mai povestit și despre cum a contribuit Kiss FM la evoluția trupei Voltaj:
„Foarte mult! Noi fără radio am fi invizibili, mă rog, eram invizibili, pentru că acum există internetul, care-ți permite să ai canalul tău și oamenii tăi. Dar tot radioul rămâne un etalon, iar dacă piesa ta ajunge la radio, înseamnă că e o piesă bună”, a spus Călin.
Ciprian a ținut să laude trupa Voltaj și pentru că în 2020 ea a fost prima care a susținut un concert live pe acoperișul sediului Kiss FM.