Angelina Jolie și fiul ei Knox și-au făcut apariția pe covorul roșu al unui eveniment, după ce n-au mai fost văzuți împreună la o astfel de ocazie, în peste trei ani.
Cei doi au fost prezenți la Governors Awards, eveniment care a avut loc în Los Angeles, pe 17 noiembrie, și unde mai multe celebrități din lumea cinematografiei i-au adus un omagiu producătorului Quincy Jones.
Jones a fost un nume important din industria muzicală și a produs trei dintre albumele semnate de Michael Jackson; el a murit pe 3 noiembrie, la vârsta de 91 de ani.
Actrița și fiul ei de 16 ani au reușit să întoarcă toate privirile celor prezenți. Mama și fiul au mai fost împreună pe covorul roșu în 2021, la premiera „Eternals” din Marea Britanie.
Knox este unul dintre cei șase copii pe care Jolie și Brad Pitt îi au împreună (Maddox, 23 de ani, Pax, 20 de ani, Zahara, 19 ani, Shiloh, 18 ani și gemenii Knox și Vivienne, 16 ani). Cuplul celebru s-a despărțit în 2016, după un mariaj de doi ani, și de atunci au fost într-un conflict constant în ceea ce privește afacerile sau custodia celor mici.