Elton John și-a pierdut vederea în urma unei infecții severe

Drumul spre recuperare nu este unul ușor.

Artistul a fost prezent la lansarea musical-ului „Devil Wears Prada” din Londra, chiar dacă nu a putut să vadă acțiunea de pe scenă, ci doar să o asculte.

La finalul event-ului, el a urcat pe scenă și le-a transmis celor prezenți că și-a pierdut vederea, în urma unei infecții severe la ochi.

„Așa cum mulți știți, am avut unele probleme, iar acum mi-am pierdut vederea. Nu am putut să urmăresc piesa, dar m-am bucurat de ea. Îi mulțumesc soțului meu, cel care mi-a fost stâlp în aceste momente. A fost greu să nu pot să văd, dar am putut să o ascult, iar în seara asta a sunat excelent”, a spus John.


Elton a urcat pe scenă cu ajutorul soțului său, David Furnish, cel care i-a fost alături mereu, cu atât mai mult în vară, când a început să aibă probleme de vedere. În septembrie, Elton a dezvăluit că vederea lui este limitată, din cauza unei infecții severe la ochi, dar a precizat că speră ca recuperarea lui să fie completă, chiar dacă va fi un proces care durează.

„E ceva vreme de când n-am mai făcut nimic. Există speranță și încurajări că totul va fi OK. Cumva sunt prins în moment, deoarece pot să fac ceva de genul, dar să intru în studio și să înregistrez, nu știu. În primul rând, nu pot să văd un vers”, a spus el în noiembrie, într-un interviu acordat celor de la Good Morning America.

Situația din prezent nu este singura problemă de sănătate pe care John a avut-o de-a lungul anilor. La premiera documentarului „Elton John: Never Too Late” din New York, el a spus: „Nu am amigdale, polipi sau apendice. Nu am prostată. Nu am șoldul drept, genunchiul stâng sau genunchiul drept. De fapt, singurul lucru care mi-a rămas este șoldul stâng.” 


Cu toate astea, cântărețul a vorbit și despre cum muzica l-a ajutat în toate aceste momente. „Chiar și în cele mai întunecate timpuri, am ascultat muzică, am înregistrat muzică, așa că trebuie să-i mulțumesc pentru a fost o inspirație incredibilă de-a lungul vieții mele”, a mai zis el.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.