Ed Sheeran apasă play pentru o nouă eră odată cu lansarea noului său single „Azizam”, disponibil pe CD, vinil de 7” și pe toate platformele digitale.
Pregătește-te să te lași purtat în lumea fermecătoare a piesei „Azizam”. Cuvânt persan cu sensul de „dragul meu” sau „iubirea mea”, noul cântec al lui Ed marchează o revenire la bucurie, la lumină, la iubire și distracție!
„Azizam” a luat naștere în studio, dintr-o întâlnire creativă cu producătorul suedezo-iranian Ilya Salmanzadeh (cunoscut pentru colaborări cu Ariana Grande, Charli XCX, Ellie Goulding și Sam Smith). Mânat de curiozitatea sa neobosită, Ed a descoperit cât de multe au în comun muzica tradițională persană și cea irlandeză – și cum doar el putea îmbina aceste influențe într-un context pop. Rezultatul? O explozie senzorială, o chemare hedonistă la trăirea clipei „între luminile dansului” până la răsărit. O celebrare vibrantă a colaborărilor interculturale, această piesă pop ritmată vorbește despre universalitatea emoțiilor.
Ed Sheeran a declarat:
„Chiar dacă este complet diferită de tot ce am făcut până acum, <<Azizam>> mi se pare familiară. Am vrut să creez o atmosferă de petrecere într-un cântec, iar Ilya Salmanzadeh, cu care am lucrat la piesă, a reușit să transforme această viziune în realitate. A fost extrem de inspirațional să colaborez cu el.”
În videoclipul ce însoțește lansarea single-ului, Ed pornește într-o călătorie prin SUA și Marea Britanie, însoțit de un balon roz în formă de inimă. Explorează New York-ul dintr-un celebru taxi galben, străbate Los Angeles-ul într-o decapotabilă clasică, și înfruntă vremea în Massachusettsul rural. Pe drum, dă startul unei petreceri de stradă în New Orleans și face opriri în Boston și Nashville. Și, desigur, nu putea lipsi o vizită la iubitul său club Ipswich Town FC.
După ce a încheiat capitolul “Mathematics”, Ed Sheeran revine în forță și pășește cu încredere într-o nouă etapă muzicală în 2025. Un artist care și-a depășit mereu limitele și care a explorat constant noi teritorii sonore, Ed a colaborat cu producători și compozitori din întreaga lume pentru viitorul său album – un material care promite să devină unul dintre cele mai importante albume pop ale anului. (Detaliile vor fi anunțate în curând).