S-a mai calmat marea astazi, drept pentru care kissomanii prezenti in numar maxim pe plaja la Costinesti au putut face si baie, intru racorire generala. Dan Fintescu a fost azi pus pe testat talentele amatorilor de concursuri.
Uite-asa a pus el imediat de un concurs de dans la care s-au inscris foarte multi participanti de cam toate varstele. Pentru a nu fi acuzat de blaturi, ca doar la noi se cam poarta, Fintescu a ales un juriu format din trei oameni pe care nu-i unea nimic altceva decat dorinta de a se distra la Costinesti.
Dupa ce a dansat fiecare cum a putut mai bine si s-au impartit premiile, treaba s-a organizat, pentru ca invitatul zilei a fost CRBL, care a venit insotit de dansatorii si dansatoarele lui. S-au adunat foarte multi kissomani la concert, unde CRBL a recunoscut care are un nume nou, de criza. Nu-l mai cheama CRBL, ci CeRe Bani. Sau, din cand in cand, noaptea, in club, CeRe Bem.