Începem o nouă lună cu Ziua Păcălelilor! Ia ziceți, v-a păcălit cineva astăzi? Dacă nu și nici n-aveți chef de farse, mai bine le dați de înțeles din timp asta prietenilor ca să nu vă treziți cu suprize. :))
În istorie, 1 aprilie a fost o zi plină și începem cu un eveniment de acum mulți, mulți ani: se pare în vremea Imperiului Roman, azi avea loc sărbătoarea Veneralia, în onoarea lui Venus… cu iubire, băi și alint. Sounds good!
Nu am uitat nici de muzică: în 2000, Santana începea o staționare de 9 săptămâni în vârful clasamentului american cu „Maria, Maria”, colaborare cu The Product G&B. De aici i-a plecat lui Santana ideea de a deschide un lanț de restaurante, „Maria, Maria”, pe care a și pus-o în practică. Dar pentru că noi mai mult mâncăm muzică pe pâine, v-am pregătit doar piesa:
Trecem la chestii seriose: în 1891 se înființa în Chicago compania Wrigley’s. Da, da, știm că vă duce cu gândul la guma de mestecat, deși nu asta vindeau la început. O altă companie faimoasă apărea de 1 aprilie 1976: Apple! Păi unde mai erau smartphone-urile noastre acum dacă nu se întâmpla asta?
În 2004, Google ne oferea Gmail, iar noi vă oferim hitul de No1. în Billboard Hot 100 din 2006: Sean Paul - Temperature. Acum dacă tot vorbim de vreme, noi sperăm ca soarele să nu ne mai păcălească, mai bine să rămână pe cer și să ne încălzească încontinuu până în septembrie.