Fotografii făcute de autor
Fără Prince, Bowie, Whitney și Michael Jackson, resursele de vedete pop mega-faimoase ale pământului se termină. Am mai rămas doar cu Mariah, Madonna și Elton.
Decesele acestor figuri publice, într-un timp destul de scurt, m-au afectat atât de tare, încât sunt într-o stare constantă de anxietate legată de morți de celebrități. Acum, când văd o persoană faimoasă, nu mai sunt în stare să fiu relaxat. În momentul de față, am pe telefon poze cu Toni Collette când cumpără o salată, John C. Riley la un patinoar disco și Bobby Brown la circ. Motivul pozelor nu e faptul că sunt prea entuziasmat să văd aceste personalități, ci eventualitatea în care eu sunt ultima persoană care îi vede în viață. Iar dacă aș rata documentarea ultimelor momente ale lor, ar însemna să vă dezamăgesc pe voi, cititorii.
Așa că m-am gândit să scriu acum, cât e proaspăt, despre cele câteva ore petrecute în prezența lui Mariah Carey. Asta nu înseamnă că Mariah va muri prea curând, dar anul 2016 s-a dovedit destul de nasol până acum.
Din motive care nu sunt clare pentru mine, am fost invitat să particip la un prânz în cinstea lui Mariah Carey, care a primit o stea pe Walk of Fame (aparent asta s-a întâmplat de abia în 2015, pentru că le-a luat opt ani să stabilească o zi pentru eveniment). Potrivit reprezentantului echipei de PR care a organizat evenimentul, din nou, din motive total necunoscute mie, eu am fost singura persoană din presă invitată.
Prânzul a avut loc într-un restaurant fițos din Hollywood, plin de oameni bogați care mă făceau să mă simt extrem de neglijent, murdar și nehidratat corespunzător. Era suficient parfum în aer încât ar trebui să fac o plângere la VICE pentru condiții de lucru cu risc de boli pulmonare.
Am ajuns la scurt timp înaintea lui Mariah și am stat un pic să ascult setul DJ-ului, care era compus doar din piesele ei. „O să fie dubios pentru ea, când o să ajungă", m-am gândit eu.
Ni s-a spus că Mariah o să întârzie, așa că invitații, deci implicit și eu, am stat și ne-am uitat spre ușa pe care Mariah trebuia să intre.
Eu, desigur, știam că o să întârzie, faptul că ar putea fi punctuală nu mi-a trecut vreodată prin minte. Îmi imaginez că Mariah întârzie la orice. Și nu e vorba de sfertul academic, ci de o întârziere atât de mare incât în mod normal ai zice că ți-a tras clapa.
Deoarece Mariah nu este un om normal, ea transcende condiția umană. Conduita unei persoane la nivelul ei nu poate fi considerat un comportament uman.
Vorbim despre o femeie care și-a numit albumele: „Eu", „Eu sunt Mariah Carey", „Cântăreața înșelătoare" și „The Emancipation of Mimi". O femeie care face fitness pe tocuri, care a zis că nu știe cine e Jennifer Lopez când a fost întrebată. A avut un atac de panică la tv pentru că o filmau din unghiul greșit; a cerut 20 de pisici albe și 80 de gărzi de corp la deschiderea unui mall și a înlocuit peștele din acvariu, ca să fie pe același ciclu de somn ca ea.
Acestea sunt lucruri pe care nicio altă ființă umană nu le-ar face, decât ca un mișto la adresa ei.
E o copilă sălbatică, crescută de bărbați care nu au refuzat-o niciodată, într-o lume în care adulții nu impun nicio regulă. Un re-make Lord of the Flies de milioane de dolari. În timp ce așteptam să apară, mă entuziasmasem la ideea c-o să văd live un exemplu al conduitei exagerate.
După vreo două ore întârziere, apare și Mariah. Mă întorceam de la baie când și-a făcut intrarea, așa că am pășit prin ușile duble de la intrare, în același timp cu ea.
Pentru câteva secunde, am reușit să văd cum e să intri într-o încăpere ca Mariah Carey. Într-un cuvânt, e copleșitor. S-au declanșat flash-urile de la aparatele foto, numele ei era strigat din toate direcțiile, oamenii aplaudau, un buchet de trandafiri s-a materializat din neant în mâinile ei, oamenii își băgau telefoanele în fața ei ca să facă selfie-uri, altcineva i-a băgat un microfon sub nas, sticle de șampanie se deschideau. Toate astea mă făceau să mă simt extrem de tensionat, deși nici măcar nu erau îndreptate spre mine.
După ce s-au mai liniștit spiritele, Mariah s-a așezat la o masă din centrul restaurantului, cu anturajul poziționat în jurul ei.
Să o văd pe Mariah Carey în persoană a fost ciudat. Ea reprezintă o imagine care ne-a fost băgată cu forța în cap, timp de mulți ani. Să o văd în carne și oase e la fel ca și cum aș vedea-o pe Lisa Simpson pe stradă sau semnul de la Nike. Creierul meu nu putea procesa asta.
La scurt timp după ce ne-am așezat la masă, Mariah s-a ridicat și s-a dus direct spre DJ. M-am gândit că o să-l roage să pună altceva în afară de piesele ei. Asta pentru că o judecam pe Mariah prin propriile standarde de muritor de rând. Eu sunt o persoană care este deranjată profund de propria voce și se enervează de fiecare dată când trebuie să asculte o înregistrare pentru articole. Mariah este femeia care a ascultat în timpul nașterii o înregistrare cu ea cântând live.
În timp ce se întorcea la masă, a început un cântec al ei, intitulat „Why You Mad", probabil cerut de ea.
La un moment dat, volumul a scăzut, la care Mariah a țipat: „Ce s-a întâmplat? Mai tare!".
Când melodia s-a terminat, ea a strigat: „Încă o dată?". Chiar dacă suna a întrebare, nu exista nici un dubiu că e o cerere. DJ-ul nu a executat imediat rugămintea și Mariah a țipat: „ÎNCĂ! O! DATĂ!".
Câteva secunde mai târziu, piesa a început din nou.
În timpul melodiei, câțiva membrii din anturajul de la masa ei s-au ridicat și au început să danseze. Cu ochii închiși și brațele ridicate. Extaz. Unul dintre ei a strigat: „Iubesc cântecul ăsta!", la care Mariah a dat din cap aprobator.
După vreo 10 minute, în timpul melodiei „Fantasy", Mariah s-a dus din nou la DJ și, încă o dată, tipul a pus „Why You Mad".
În punctul ăsta, mai toată lumea plecase. Probabil pentru că Mariah întârziase așa mult încât oamenii trebuiau să se întoarcă acasă la copii, animale de companie sau plante, să vadă dacă mai trăiesc. Au mai rămas Mariah cu anturajul ei, câțiva oameni din PR, DJ-ul (care punea în continuare doar piese Mariah) și eu.
Am urmărit-o, nerăbdător să facă ceva ciudat, dar nu s-a întâmplat.
A băut ceva, a mâncat niște pui și a vorbit cu prietenii și copiii ei. Era cât se poate de normală. Mi s-a părut chiar ciudat să o văd cu un comportament atât de ordinar. Nu mi-a trecut prin cap că Mariah chiar o să mănânce la un brunch dedicat ei sau că mănâncă în public. Era o priveliște neașteptat de banală.
Pentru că nu vorbeam cu nimeni, tot ce făceam era să mă holbez la ea. Cum toate mesele din restaurant erau libere, am încercat diferite unghiuri. A continuat să se comporte ca o persoană normală. Cererile pentru piesa aia au fost singurele dubioșenii pe care le-a făcut.
Sunt sigur că pentru Mariah eu nu existam. Mă holbam la ea și așteptam să îmi îndeplinească așteptările. După vreo oră de analiză, am hotărât să o las în pace, alături de oamenii ei.
Când plecam din restaurant, am dat de o mulțime de fani care purtau tricouri cu Mariah Carey și aveau pancarte cu mesaje pentru ea. Își lungeau gâturile să vadă și ei o frântură din vedetă prin geamurile restaurantului.
În timp ce scriam acest articol, am aflat că Mariah nu ascultase deloc piesa „Why You Mad" până atunci.
Probabil că de asta a ținut să o asculte de mai multe ori la prânzul ăsta.
Traducere: Diana Pintilie
Urmărește VICE pe Facebook:
