Ne-am întâlnit cu Adi Sînă după intervenția sa la matinalul Kiss FM, unde a cântat live noua piesă, „Lasă-mă așa”, alături de Lora. L-am invitat să ne răspundă la câteva întrebări... și a ieșit un interviu luuuung, însă foarte interesant! În care ne povestește cum a început totul, dar și despre succesul repurtat de Akcent în Statele Unite ale Americii, unde a avut patru concerte sold-out.
Adi, cum a început povestea ta de dragoste cu muzica?
Cu foarte mulți ani în urmă... pasiunea pentru muzică o am de când eram mic și ascultam discurile pe care tata mi le făcea cadou. Mai târziu, mi-am făcut o gașcă de prieteni și ne-am apucat de muzică. Prima dată când am fost într-un studio de înregistrări era în 1998, la Cluj, eu fiind din Baia Mare. Cam așa a început povestea mea cu muzica.
Îți mai aduci aminte și de primul pas pe scenă?
A fost în Baia Mare, la un spectacol în aer liber. Eram super emoționat, dar publicul a fost ok... probabil pentru că erau mulți prieteni de-ai mei.
La început trupa Akcent a fost formată din tine și Ramona Barta. Cum s-a transformat acest proiect într-un boyband?
Primul concert l-am avut cu Ramona, în Baia Mare, dar apoi m-am mutat în București, unde i-am cunoscut pe băieți. Ramona a rămas acasă, iar albumul pe care îl lansasem cu ea nu a avut un succes foarte mare. Împreună cu casa de discuri ne-am gândit să îi cooptăm pe băieți și am lansat un nou material discografic, „În culori”.
L-am întâlnit și pe Marius Moga în acea perioadă, am observat că era foarte priceput în studio, așa că ne-am petrecut mai mult de-o vară lucrând la album. Prima dată am făcut „N-am bani de bilet”, adică „Ți-am promis” și apoi am intrat în sala de repetiții să facem coregrafii cu CRBL. După vreo opt luni de muncă, în studioul de înregistrări și în sala de repetiții, prin 2001, s-a auzit pentru prima dată la radio „Ți-am promis”. În decembrie 2001, piesa era deja hit!
Ați avut vreun model de boyband din afară? Take That și Backstreet Boys erau la modă pe atunci.
Erau la modă și eram ușor influențați de ce se întâmpla în afară. Au fost câteva detalii pe care le-am preluat de la boyband-urile din străinătate.
Cât a durat până s-au obișnuit oamenii cu Akcent sub forma unui proiect solo?
La început oamenii nu înțelegeau foarte bine, aveau multe întrebări... mai ales de ce s-a întâmplat asta.
De curând ai avut un turneu sold-out în America, povestește-mi cum a fost acolo?
Am avut patru concerte în America și mă bucur mult pentru că toate au fost sold-out. A fost mai mult o încercare, am vrut să vedem care ar fi răspunsul pieței americane pentru Akcent. Surprinzător, a fost peste așteptări, am fi dorit să suplimentăm locurile, pentru că au fost foarte multe cereri. Au fost foarte mulți români, dar erau și mulți chinezi, sud-americani, egipteni, pakistanezi, indieni, etc.
Ai lansat piesa „Lasă-mă așa” singur, la Media Music Awards, iar acum am ascultat o nouă versiune, alături de Lora. De unde a venit ideea colaborării?
Eram puțin indecis, când am compus piesa, tot simțeam că are nevoie și de o voce feminină, dar nu o găsisem. Am hotărât împreună cu Roton să o lansăm la Media Music Awards, iar apoi i-am trimis-o Lorei, iar ei i-a plăcut mult și ne-am hotărât să o cântăm împreună.
Dacă tot vorbim despre colaborări, cum ai descoperit-o pe Lidia Buble?
Pe Lidia Buble am descoperit-o la studio, a venit prin recomandarea unei cunoștințe și am acceptat să o cunosc. Am rugat-o să îmi cânte ceva acapella și a ales ceva de la Andra, iar în final m-a impresionat. I-am zis să își noteze versurile „Noi simțim la fel/ Gândim la fel/ Iubim la fel”. Lidia și-a notat refrenul, a învățat linia melodică și a înregistrat piesa, iar single-ul „Noi simțim la fel” este același care a fost înregistrat în acea zi. Vocea ei este pentru piesa asta și piesa este pentru vocea ei, am simțit că trebuie să rămână împreună.
De obicei atunci când compui, ai în minte persoana pentru care va fi piesa, sau te decizi abia după ce e gata cui i s-ar potrivi?
Când lucrez pentru Lidia o am pe ea în minte, mă gândesc la vocea ei, dar de obicei schițez ideile și apoi le reascult pentru a-mi da seama ce gen de voce s-ar potrivi.
Adi, tu ai fost în juriul concursului „X Factor”, așa că spune-mi care a fost cea mai dificilă parte a experinței de jurat?
Cea mai dificilă parte este aceea în care trebuie să renunți la oameni care au talent, dar care poate nu au suficient de mult ca alții. Asta nu ar trebui să fie neapărat un lucru rău, pentru că s-a dovedit de-a lungul timpului că mulți oameni care au ieșit de la concursurile de talente și au devenit superstaruri în România. Chiar eu lucrez cu băieții de la Maxim, iar o parte dintre ei au fost la „X Factor”, însă nu au ajuns în etape superioare ale concursului și totuși au mii de fani și single-uri de succes. Emisiunile de talent sunt niște lucruri de moment, de conjunctură și chiar dacă pentru un anumit moment, un artist nu se ridică mai mult decât altul, asta nu înseamnă că pe viitor cariera lui nu poate înflori.
De ce crezi că o mare parte dintre cei care au câștigat astfel de concursuri de talente au intrat într-un con de umbră?
E o întrebare pe care mi-o pun și eu de multe ori și nu îi găsesc răspunsul foarte clar. Sunt câțiva care au reușit, dar sunt mulți care nu au ajuns în Top 3, dar acum au single-uri cu milioane de vizualizări pe Youtube. Contează mult ce echipă ai în spate, e important să ai oameni buni pe partea de management și producție, sunt niște lucruri importante de care un concurent ar trebui să țină cont. Dacă în studio se compun piese bune pentru acel tip de voce, chiar nu pot să înțeleg cum un câștigător „X Factor” sau „Vocea României” nu poate reuși. Probabil că ei nu își aleg foarte bine echipa.
Din familie îți calcă cineva pe urme?
Hmmm, doar Noah, care merge la lecțiile de pian, însă are doar patru ani, are timp să învețe. Iar cei mari nu sunt cu muzica, ei preferă matematica.
Ce te-ar face să spui „Iubesc să fiu român...”?
Iubesc să fiu român pentru că îmi place să mă mândresc cu țara mea de fiecare dată când plec în afară. Nu ascund faptul că sunt român, chiar dacă sunt mulți oameni care nu știu de țara noastră.
Care ar fi primul lucru pe care l-ai spune străinilor despre România?
Dracula! În Europa se mai știe despre România, dar e mai interesant când mergi în Asia sau în America și te întreabă de unde ești. Le spun că sunt român și că vin din Transilvania, iar atunci se luminează la față și îmi spun de „Dracula”. Se uită puțin sceptici la mine și mă întreabă dacă am treaba cu vampirii. Am fost în Hong Kong și mă întrebau diverși taximetriști de unde vin și când auzeau de România parcă se gândeau pe unde e. Asta nu înseamnă că e un lucru rău, ei trăiesc departe de tot ce se întâmplă în Europa. Ei știu muzică românească, dar nu știu că vine din țara noastră.
Care este cel mai important lucru pe care l-ai învățat de la viața de artist?
E important să fii un om de cuvânt. Se spune că artiștii sunt visători și că nu știu să se țină de cuvânt, dar nu e mereu așa. De-a lungul timpului, în orice activitate legată de muzică: concerte, interviuri, apariții la TV, etc, m-am ținut de promisiune. E foarte important pentru felul în care evoluezi ca artist, mai ales ca oamenii care lucrează cu tine să îți ofere respectul lor și tu, la rândul tău, să le arați respect.
