Arhiva pentru February, 2012



Aniversare din 4 în 4 ani

Cei născuţi pe 29 februarie îşi serbează ziua de naştere odată la patru ani.

Din datele furnizate de statistici, în judeţul Braşov există aproape 200 de femei şi cam tot atâți bărbaţi născuţi pe 29 februarie, care îşi pot sărbători ziua de naştere anul acesta.

”La mulţi ani!”, tuturor!

Tag-uri: , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Astăzi este și Ziua Internațională a Bolilor Rare

Cu această ocazie asociaţiile de pacienţi atrag atenţia asupra importanței facilitării accesului la diagnostic corect şi tratamente adecvate.

Potrivit statisticilor, peste un milion de români sunt afectaţi de boli rare, iar peste 90% din pacienţi nu beneficiază de tratament adecvat din cauza lipsei de informare în domeniu şi a dificultăţii de diagnosticare.

Astfel, în fiecare zi, cel puţin un român suspect de o boală rară se internează în spital.

Tag-uri: , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Brașovul ar putea fi Capitala Magnoliilor

O fundaţie braşoveană a iniţiat un proiect prin care, în decursul a trei ani, intenţionează să planteze 20.000 de arbuşti de magnolie în toate zonele oraşului.

Proiectul propune transformarea Braşovului in Capitala Internaţională a Magnoliilor.

Cu ajutorul braşovenilor şi al firmelor din oraş se vrea plantarea de magnolii în oraș, în spațiile verzi, lângă arterele principale și în zonele de atracție turistică ale orașului.

Tag-uri: , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Studenții își votează profesorul preferat

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România a lansat cea de-a V-a ediţie a proiectului Gala Profesorului Bologna.

Studenţii, inclusiv cei braşoveni, sunt invitaţi să-şi nominalizeze profesorii preferaţi pe www.profitari.ro.

Gala se va desfăşura pe parcursul a trei zile, în perioada 11-13 mai 2012, la Iaşi.

Tag-uri: , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Seminar pentru oamenii de afaceri

 

Oamenii de afaceri din Brașov și județele limitrofe sunt invitați la evenimentul ”Realitatea în afaceri. Drumul către performanță”, marți, 6 martie, la Brașov Business Park, începând cu ora 9:00.

La eveniment se vor identifica soluții de finanțare a afacerilor și de accesare a fondurilor europene și se va oferi consultanță pentru creșterea vânzărilor într-o companie, precum și training în ceea ce privește dezvoltarea personală a managerilor.

Vor participa experți financiari de la BRD și BCR, traineri și consultanți de  prestigiu de la Trend Consult și Human Invest.

Participarea firmelor este gratuită. Detalii la telefon 021.528.04.08 sau pe www.doingbusiness.ro/ro/evenimente

Evenimentul este organizat de Doingbusiness.ro.

Tag-uri: , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



În Rulmentul se vor produce din nou rulmenți

Pe fosta platformă a companiei Rulmentul va începe să producă o mică făbricuţă de rulmenţi, ce va fi înfiinţată de compania URB SRL Braşov.

Fabrica va avea aproximativ 300 de angajaţi, care vor fi selectaţi din rândul foştilor muncitori de la Rulmentul, dar numărul angajaţilor va putea creşte până la 3.000.

Se va produce în special pentru piaţa asiatică, dar deocamdată nu se ştie sub ce marcă vor fi realizați rulmenţii.

Tag-uri: , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Prima școală profesională, din toamnă

Şcoala Profesională Germană „Kronstadt“ va funcţiona începând din anul şcolar următor, respectând toate cerinţele noii Legi a Educaţiei valabile în România.

Şcoala va funcţiona în clădirea fostului liceu Rulmentul şi va avea opt clase, adică un total de 228 de elevi.

Primele specializări oferite de școală vor fi operator de mașini cu comandă numerică și mecatronist.

Tag-uri: , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



De Dragobete, renunțați la fumat împreună!

De 24 februarie, Centrul Naţional pentru Renunţarea la Fumat propune o campanie inedită: „De Dragobete, renunţaţi la fumat împreună!”.

Specialiştii trag un semnal de alarmă precizând că riscul de cancer la soţiile nefumătoare cu soţi care fumează este dublu.

În plus, fumatul are efecte secundare asupra vieţii de cuplu.

Tag-uri: , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Expoziție de păsări exotice și iepuri

Timp de trei zile, braşovenii pot vizita o expoziţie care adună cele mai apreciate exemplare de păsări de curte, porumbei, iepuri şi păsări exotice.

Expoziţia are loc în sala de atletism Metrom, de pe str. Carpaţilor.

Deschiderea oficială a evenimentului are loc astăzi, de la ora 17:00, urmând ca sâmbătă programul de vizitare să fie între orele 9:00 și 18:00, iar duminică între 8:00 și 16:00.

Tag-uri: , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Curs de orator la CCI

Camera de Comerţ şi Industrie Braşov organizează, în luna martie workshopul „Simply Talking – Un discurs fără emoţii”.

Acesta se adresează tuturor persoanelor care trebuie să susţină un discurs sau să facă o prezentare în faţa unei audienţe, din mediul business.

Cei interesați pot afla că evenimentul va avea loc pe 15 martie, între orele 10:00 – 18:00, iar prețul este de 240 de lei.

Tag-uri: , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »