Arhiva pentru July, 2015



În august se deschide Centrul de Excelență pentru Handbal la Brașov

646x404 (2)Centrul de Excelenţă pentru Handbal Feminin şi Centrul de Excelenţă în Handbal Masculin vor fi deschise de la mijlocul lunii viitoare, potrivit declaraţiilor celor doi viceprimari ai municipiului Braşov.

Centrul fetelor va funcţiona pe lângă Liceul cu Program Sportiv Braşov, iar fetele vor fi cazate la Colegiul Remus Răduleţ. ”Vor fi trei grupe a câte 20 de fete. Toate vor fi transferate la Liceul Sportiv Braşov”, a spus viceprimarul Bucur.

Din 15 august va fi deschis şi Centrul de Excelenţă în Handbal Masculin.

Sportivii vor fi cazaţi în căminele Universităţii Transilvania, care este partener în proiect, iar municipalitatea va pune la dispoziţia centrului, cu titlu gratuit, sălile de sport.

Şi la acest centru vor activa juniori care urmează a fi înscrişi la Liceul cu Program Sportiv Braşov şi vor fi tot trei grupe a câte 20 de persoane.

Tag-uri: , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Salarii cu 12% mai mari pentru unii salariați brașoveni

crestere-salariuAngajații Consiliului Județean, ai Serviciulului Salvamont, Muzeului de Etnografie și ai Bibliotecii Județene, vor primi salarii majorate de luna viitoare.

Aceștia vor lua 12% în plus la salariu, în conformitate cu prevederile Ordonanței 83/2014, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Biblioteca Județeană Brașov va majora de luna viitoare salariile celor 86 de angajați cu doar 9%, pentru a se încadra în plafonul de salarii.

Astfel, cel mai mic saariu brut al unui bibliotecar va fi de 1.306 lei.

Tag-uri: , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Poliția Brașov face angajări

news_image_1429_657Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov organizează concurs pentru ocuparea a două locuri de muncă cu recrutare din sursă externă.

Este vorba de două posturi vacante pentru personal cu studii medii, la Serviciul Comunicaţii şi Informatică, astfel: un post de referent şi un post de muncitor calificat, telefonist.

Înscrierea candidaţilor şi depunerea dosarelor de concurs se face la I.P.J. Braşov, Serviciul Resurse Umane cu sediul în Braşov, str. Prundului nr.10, pînă la data de 10 august, în zilele lucrătoare, în intervalul orar 09.00 - 15.00.

Tag-uri: , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Festival caritabil pentru dotarea Secției de ortopedie a Spitalului de Copii

sp copiiSecţia de ortopedie a Spitalului Clinic de Copii ar putea fi dotată în acest an cu un motor de ortopedie necesar intervenţiilor chirurgicale.

Echipamentul ar putea fi cumpărat cu ajutorul unor donaţii la care toţi braşovenii pot participa, în perioada 1 - 6 august, în cadrul festivalului interactiv pentru familii „A fost odată...“.

Timp de şase zile, la Braşov se va desfăşura festivalul interactiv pentru familie, în cadrul căruia cei mici şi cei mari vor avea parte de mai multe spectacole de teatru şi de workshop-uri creative.

Taxele de participare la acestea, cuprinse între 10 şi 15 lei, vor deveni donaţiile care vor sta la baza sumei necesare achiziţionării acestui echipament necesar operaţiilor ortopedice de la Spitalul de Copii.

Tag-uri: , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Proiecții de filme gratuite în Piața Sfatului

piata_sfatului_metropolisDe astăzi şi până în 2 august, în Piaţa Sfatului, vor fi proiectate, în fieare seară, de la ora 21.30, şase filme de excepţie pe un ecran de 120 metri pătraţi.

Organizatorii Caravanei Metropolis, care ajunge acum şi la Braşov, au în dotare singurul proiector digital mobil din ţară, de 17.000 lumeni, care permite proiecţii de înaltă calitate.

Intrarea este liberă.

Tag-uri: , , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Noi locatari la Zoo Brașov

reptile-si-pasari-exotice-zoo-brasovParcul Zoologic din Noua a devenit tot mai atractiv pentru că, aproape în fiecare lună, au fost aduse noi animale.

La începutul anului, efectivul de exemplare de la Zoo s-a îmbogățit cu trei pui de tigru siberian, o bufniță polară, dar și o întreagă colecție de șerpi și reptile.

Totodată, în ultima perioadă s-au născut și o serie de pui.

Tag-uri: , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Direcția Fiscală Locală Brașov vrea să își reabiliteze vechiul sediu

dgrfp-brasovInstituția a întocmit o expertiză energetică în acest sens, în urma căreia a reieşit că se risipeşte destul de multă energie, ţinând cont că imobilul nu este izolat.

Investiția totală este estimată la suma de 352.000 de lei, fiind luată în calcul și reabilitarea scării de incendiu, lucrările urmând să dureze cel mult cinci luni.

Totodată, Direcţia Finanţelor vrea să investească peste 1,6 milioane de lei în construcţia unei noi clădiri pe strada Dorobanţilor, respectiv lângă imobilul în care aceasta îşi desfăşoară activitatea.

 

Tag-uri: , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Criză de personal medical la Brașov

bariera_spitalul_judetean3003Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov se confruntă în continuare cu o criză acută de personal medical, potrivit bizbrasov.ro.

Deşi unitatea medicală a scos la concurs zece posturi de asistent medical vacante temporar, au fost depuse doar cinci dosare şi o singură persoană a luat notă de trecere.

În 27 iulie, sunt scoase la concurs alte 29 de posturi de asistent medical, pe perioadă nedeterminată, dar s-au depus numai 16 dosare.

 

Tag-uri: , , , , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Infractorii fac noi victime prin metoda ”Accidentul”

Afis-Inselaciunea-prin-telefon-Metoda-accidentul-InfoCons-Protectia-ConsumatorilorInspectoratul de Poliție Județean Brașov desfășoară o campanie de prevenire a înșelăciunilor prin metoda ”Accidentul”.

Infractorii se dau drept avocaţi, poliţişti, procurori sau medici şi solicită telefonic bani (în special de la persoane în vârstă).

Ei susţin că rude apropiate ale acestora au fost implicate în accidente rutiere şi au nevoie urgentă de bani pentru a scăpa de pedeapsă sau pentru a plăti spitalizarea.

Astfel, Poliția Brașov recomandă:

  • Nu trimiteţi şi nu încredinţaţi bani niciunei persoane care vă solicită acest lucru şi pretinde că reprezintă o instituţie sau un membru al familiei dumneavoastră.
  • Contactaţi imediat persoana în numele căreia aţi primit apelul sau anunţaţi poliţia la 112!
  • În astfel de cazuri, nu încredințați bani niciunei persoane și anunțați Poliția la 112.

Tag-uri: , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Primul festival de arte vizuale post-internet din România va avea loc la Braşov

video-mapping-projection-11289323751FOIEvenimentul va avea în centru cea mai recentă formă de artă urbană, video mapping-ul, prin care se vor face picturi virtuale pe zidurile monumentelor istorice.

Ineditul festival de proiecţii 3D pe zidurile Braşovului este şi primul eveniment de acest fel din ţară, dar şi prima propunere făcută de tinerii braşoveni pentru Capitala Europeană a Culturii 2021.

Tag-uri: , , , , , , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »