Arhiva pentru January, 2016



”Cu ajutorul tău Ajungem Mari!”

Ajungem Mari

Peste 103.000 de euro s-au strâns pentru susținerea misiunii HOSPICE Casa Speranței, în cadrul campaniei de donații la casele de marcat din magazinele Lidl – „Menţine vie speranţa”, sumă pe care compania a suplimentat-o cu 25.000 de euro.

Pentru a continua sprijinul acordat organizațiilor ce dezvoltă proiecte în scopuri umanitare, retailerul german lansează o nouă campanie, în parteneriat cu Asociația Lindenfeld – programul educațional Ajungem MARI.

Inițiativa, activă în perioada ianuarie-martie 2016, poartă numele „Cu ajutorul tău Ajungem MARI”.

Tag-uri: , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Nu au fost cazuri de gripă sezonieră la Brașov, săptămâna trecută

646x404 (3)Răcelile de sezon şi pneumoniile au trimis la uşa medicilor, săptămâna trecută, 1534 de braşoveni, potrivit datelor centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică  Braşov.

Astfel, în săptămâna 18-24 ianuarie, 1190 de braşoveni au ajuns la medic cu infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, însă numai 20 de cazuri au avut nevoie de îngrijiri spitalizate.

Pe de altă parte, 344 de braşoveni au primit diagnosticul de pneumonie, iar 96 dintre aceştia au fost internaţi în spital.

Vestea bună este că, săptămâna trecută, nu a fost semnalat niciun caz de gripă.

Vestea proastă este că numărul „bolilor de sezon” o să tot crească, având în vedere temperaturile.

Tag-uri: , , , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Aproape 40.000 de urcări pe pârtiile din Poiană într-o singură zi, pe 23 ianuarie

partie poiana bvGerul de săptămâna trecută a fost benefic pentru administratorii domeniului schiabil, dar mai ales pentru iubitorii sporturilor de iarnă.

Ţinând cont că a nins, iar cantitatea de zăpadă a putut fi suplimentată cu ajutorul instalaţiilor de producere a zăpezii artificiale, la finele săptămânii trecute toţi cei 24 de km de pârtie din staţiune au fost practicabili.

Acest lucru i-a determinat pe braşoveni, dar şi pe turişti să ajungă pe pârtie.

Astfel, de vineri şi până duminică au fost înregistrate 94.568 treceri prin turnicheţii instalaţiilor de transport pe cablu.

 

Tag-uri: , , , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Un nou obiectiv turistic de vizitat în Bran

swswCasa de Ceai a Reginei Maria, aflată în parcul Castelului Bran, va deveni la mijlocul acestui an cafenea, în urma lucrărilor de restaurare şi extindere.

Costurile se apropie de 500.000 de euro, iar prin acest proiect se doreşte reintroducerea imobilului în circuitul turistic.

Aceasta îşi va păstra, oarecum, destinaţia iniţială, devenind anul acesta Cafeneaua Castelului Bran.

Tag-uri: , , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



„Love Story Festival” o va aduce în faţa braşovenilor pe Irina Margareta Nistor

irina margareta nistorCel mai cunoscut critic de film din România, Irina Margareta Nistor, va fi prezentă pe ecran, dar și în plan fizic, gata să răspundă întrebărilor publicului care va viziona filmul „Chuck Norris vs. comunism”.

Pelicula prezintă povestea uimitoare a casetelor video piratate care au transformat vocea unei femei într-un simbol al libertăţii şi care au permis unor milioane de români să păcălească regimul represiv comunist.

Ascunsă de ochii vigilenţi ai Securităţii, Irina Nistor a tradus peste 5.000 de filme străine în România comunistă a anilor ‘80.

Intrarea de la evenimentul din 9 februarie de la Cinemateca Patria este gratuită în limita locurilor disponibile (70 de locuri).

Proiecţia filmului este posibilă prin amabilitatea HBO România, potrivit organizatorilor evenimentului.

Tag-uri: , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Şcoala de excelenţă a Braşovului se va oficializa într-o nouă formulă

colegiul-nicolae-titulescu-brasov-3Banii necesari pentru pregătirea elevilor cu performanţe deosebite din municipiu vor fi asiguraţi de la bugetul Primăriei, iar dacă la acest centru vor ajunge şi elevi din alte localităţi ale judeţului, primăriile de unde provin aceştia vor vira sumele necesare pregătirii copiilor.

Cadrul legal pentru funcţionarea Centrului de Excelenţă al Braşovului, destinat copiilor cu performanţe şcolare deosebite, va fi adoptat într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Local ce va avea loc luni.

Tag-uri: , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Construcţia blocului ANL de pe Gării ar putea începe în aprilie.

Bloc ANL Harmanului fatadaDin cele 76 de locuinţe ale blocului cu opt etaje şi mansardă, o jumătate au fost deja contractate, iar pentru restul se luptă peste 90 de braşoveni.

Dacă acum trei ani, ANL anunţa că blocul va avea 78 de locuinţe, cu preţuri între 26.500 de euro şi 52.000 de euro, între timp proiectul a mai fost puţin modificat, în sensul că la ultimul etaj vor fi construite patru penthouse-uri cu preţuri de peste 80.000 de euro.

În schimb, preţul unei garsoniere în acest bloc pleacă de la 28.009 euro.

Tag-uri: , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Sergiu și Andrei – back in business!

!cid_51B4D6D9-F903-4DE5-84E1-95E5D54DDAED

Tag-uri:

Comentarii: 1 Comentariu »



Still Number 1 – Vă mulțumim!!!

no12016

Tag-uri: , , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Braşovul are 9 prize pentru încărcarea maşinilor electrice

priza masinaNumărul acestora începe să crească, pentru acest an fiind programate a se înfiinţa cel puţin alte trei.

La mijlocul anului trecut, potrivit plugshare.com, în judeţ erau trei astfel de puncte, dar odată cu deschiderea parcării de la Spitalul Regina Maria numărul lor a crescut cu încă şase.

În municipiul Braşov mai există o priză vizavi de Hotelul Capitol, aceasta fiind pusă în funcţiune de către Primăria Braşov în octombrie 2014.

Celelalte două prize sunt în Poiana Braşov, la Hotel Alpin, şi în Bran, la Pensiunea Roua Muntelui.

Aproape 160 de vehicule 100% electrice sunt înregistrate în România, la care se adaugă şi modele hibride plug-in.

Tag-uri: , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »