Arhiva pentru June, 2017



ASR Principele Radu al României lansează „Povestea Castelului Peleş”.

Curtea Veche Publishing și Muzeul Județean de Istorie din Brașov vă invită vineri, 23 iunie 2017, începând cu ora 11.00, la evenimentul de lansare a cărții-album "Povestea Castelului Peleş", scrisă de Alteța Sa Regală Principele Radu al României. Evenimentul va fi găzduit de Muzeul Județean de Istorie din Brașov și va avea loc în Casa Sfatului ( Piața Sfatului 30).

Evenimentul va avea loc în prezența Alteței Sale Regale Principele Radu al României. Alături de Alteța Sa Regală vor lua cuvântul în cadrul lansării domnul Nicolae Pepene (directorul Muzeului Județean de Istorie din Brașov), doamna Georgeta Filitti (istoric), și doamna Irén Arsene Máté (director general Curtea Veche Publishing). Prezentarea cărţii va fi urmată de o sesiune de autografe.

Castelul Peleş este o capodoperă a arhitecturii secolului al XIX-lea. O adevărată galerie, în care se reunesc mari curente și tendinţe din pictură, sculptură și artele decorative. Un loc încărcat de istorie, care a găzduit capete încoronate și artiști vizionari. Reședinţă a creatorului României moderne, Regele Carol I, Castelul Peleș este expresia ultimă a dorinţei de afirmare și legitimare a poporului român între naţiunile moderne ale Europei. Cum orice castel are o poveste, se cuvenea să aibă și Peleșul una, iar aceasta este dezvăluită chiar de unul dintre membrii Familiei Regale. Erudită, minuţioasă, adeseori inedită, superb ilustrată, Povestea Castelului Peleș este cea mai izbutită monografie de până acum a acestui fascinant și glorios simbol al României.

Tag-uri: , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Recitalul de la ora 5 vă invită pe „Cărările iubirii”.

Miercuri, 21 iunie 2017, de la ora 17.00, Opera Brașov vă invită la Muzeul „Casa Mureșenilor”, la Recitalul de la ora 5 intitulat „Cărările iubirii”. Interpretează solistele Operei Brașov: Ioana Mărgărit – soprană, Nora Vlad – actriță și Simona Patriche – pianistă. În programul acestui recital, este cuprinsă muzică franceză clasică, de la Maurice Ravel – „Deux mélodies Hébraiques”, Gabriel Fauré – „Adieu”, la celebrele melodii „Les parapluies de Cherbourg” – Michel Legrand sau „Non, je ne regrette rien” – Charles Dumont.

Tag-uri: , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



„În memoria unui mare artist”, concert la Hof Cafe.

Astăzi de la ora 19.00, vibrate!festival vă propune un concert în cafenea. Aşa încât dacă v-aţi fi dorit să vă savuraţi cafea sau ceaiul în note de pian, o veţi putea face la Hof Cafe, într-un concert dedicat lui Dinu Lipatti, pianist, compozitor şi pedagog român. Sonatina de Lipatti e una din puţinele compoziţii ale genialului muzician de la a cărui naştere se împlinesc 100 de ani. Piano Trio în la minor op. 50 al lui Tchaikovski, intitulat şi „În memoria unui mare artist”, a fost scris la moartea mentorului şi prietenului său, Nikolai Rubinstein. „Responsabili” de atmosferă vor fi Vlad Maistorovici (vioară ), Valeriy Sokolov (vioară), Pau Codina (violoncel), Sam Armstrong (pian).

La toate concertele, elevii şi persoanele cu dizabilităţi, vor avea intrarea gratuită.

 

Biletele pentru concerte, care costă între 20 și 50 de lei, se pot achiziţiona de la Librăria Şt.O.Iosif sau online, de pe bilet.ro sau la faţa locului, înainte de eveniment.

 

Tag-uri: , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Kovacs Attila a fost reales președinte al UDMR Brașov.

Kovacs Attila a fost reales în funcția de președinte al UDMR Brașov. Sedinta  delegaţilor judeţeni ai UDMR Braşov a avut loc la finalul saptamanaii, in cadrul careia au participat 158 de delegaţi judeţeni. Eficienţa colaborării cu reprezentanţii Uniunii atât la nivel judeţean, cât şi local, dar şi despre importanţa continuării parteneriatului în diverse proiecte de interes comun, precum construirea aeroportului internaţional au fost principalele teme abordate.

Tag-uri: , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Dublă lansare de carte la Librăria St. O. Iosif!

Dublă lansare de carte: ”Moarte în ținutul secuilor” de Caius Dobrescu și ”Însoțitorul lui Iisus” de George Arion.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 10 iunie 2017, începând cu ora 17.00 la Librăria St. O. Iosif din Brașov.

Invitați speciali: Adrian Lăcătuș, Cristian Pralea, Robert Elekes
Moderator: Augusta Oniță

 

Tag-uri: , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Festivalul Strada dell’Arte a ajuns la cea de-a III-a editie!

Asociatia Culturala Museion Brasov organizeaza in 10 si 11 iunie editia a III-a a Festivalului Strada dell’Arte. Acesta se va desfasura pe strazile: Republicii, Michael Weiss si Diaconu Coresi.

Festivalul se afla deja in Strategia pentru Cultura a Municipiului Brasov 2015-2030 si are ca scop cresterea gradului de nivel cultural al comunitatii noastre.

 

 

 Program:

Str. Republicii zona Taverna Sarbului
10:30 Corul elevilor Corona Melos- Liceul de Muzica Tudor Ciortea Brasov
11:00 Dansul Romana- scoala 3 Brasov
12:00 Gimnastica cu Bebe Rostogol
13:00 Teatrul Strada -Aventurile lui Oac Oac
13:30 Anturaj- Break dance
16:00 Ermis- dansuri grecesti
19:00 Recital Barbarossa Samba Group
20:00 Recital The Host
21:00 recital folk-pop rock Trialog Acustic la Terasa Amulet Pub
Str. M Weiss intersectie cu Str.Republicii
11;30 Street food Lab-atelier de gatit sanatos
12:00 Dans Paula Teodor
12;30 Muza- street dance 

14:00 Teatrul Strada- “Trei iezi cucuieti”spectacol pentru copii
15:00 Toni Iordache si Mihail Tarnovschi- melodii celebre (sax & acordeon)
16:00 Universitatea de Arte Targu Mures- spectacolul de teatru“Trei palarii” de Miguel Mihura
16:30 Trupa Unda
18:00 Trialog Acustic
19: 00 Streetghosts
20:00 Recital The Host
21:00 Recital electro-jazz Boldizsar Szabolcs la Restaurantul Pilvax
21:00 proiectii filme scurt- metraje ( selectie filme CineClub Brasov si KunSTadt)
Str.Diaconu Coresi intersectie cu Str. Republicii
12:00 Teatrul Peter Pann ( Campina)- spectacole pentru copii
13:00 Parada costumelor Fancy
16:00 AcTcept- teatru

Duminica 11 iunie
Str. Republicii zona Taverna sarbului
13:00 Plaiuri Moiecene
13:30 Zestrea Branului
14:00 Humberto, Anca y Alma Aguilar
16:00 Teatrul Strada
17:00 Ermis- dansuri grecesti
16:00 Tupeu Crew- Break dance
20;00 Recital Barbarossa samba Group
Str. M Weiss intersectie cu Str.Republicii
12:00 Teatrul Peter Pann (Campina)- spectacole pentru copii
17:00 Oneway Bboys si GoodVibes
17:30 Streetghosts
18:00 Rock cu Cosmic Vibes
Str. Diaconu Coresi intersectie cu Str. Republicii
13:00 Program folcloric: Parada costume populare colectia Gabi Boriceanu , Sezatoare Brasov, Etnotique si Ansamblul Junii Brasovului
16:00 Teatrul Peter Pann (Campina)- spectacole pentru copii
17;00 Teatrul Strada
21:00 After Party in Deane’s: Afganu & Solo ( balade rock), Barbarossa Samba Group – jam session

Alti participanti: Indian Nativo, Iulian Ene puppetry, Violeta Ilasciuc, Trubadurii din Transilvania, Alasdair from Scotland, Mireya Art, Tabara de Pictura Hobby, Black Bird Art, Electra si Alexandru Ghiza, Elena Bularca, Ariel Bijutier, Terra Dakia, Fancy, Magic Mint Handmade, Diana Cojanu, Iulia Barbu, Diferrenzial Kraft, The Bohemian Flow etc. 

 

Programul poate suferi modificari ( datorita conditiiilor climaterice, participarii si altor artisti etc.)

Tag-uri: , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Canzonetta, concert cu ocazia încheierii anului școlar!

Vineri, 9 iunie 2017, ora 19.30 la Centrul Cultural Reduta, va avea loc un concert, cu ocazia încheierii anului școlar, susținut de ansamblul vocal -instrumental al Bisericii Negre, Canzonetta, alături de invitații: Petra Acker – solo voce, Victor Stoica – tobe, Alexandru Burețea – acompaniament pian, sub conducerea muzicală a lui Ingebor Acker. Din program: H. Schutz, P. Passerau, G.Ph. Telemann, J.M. Michel, muzică internațională tradițională.
Intrarea este liberă.

Tag-uri: , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



LA MULTI ANI, COPILARIE!!!

Tag-uri: ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »