Arhiva pentru February, 2018



Doar 30 de zile până la startul sezonului de raliuri!

Conform tradiţiei, sezonul autohton de raliuri debutează la Braşov, cu Tess Rally. Ediţia 47 a raliului se va desfăşura între 23-25 martie pe specialele de asfalt consacrate din Braşov şi din împrejurimile sale.

După o lungă pauză competiţională, fanii sporturilor cu motor vor avea posibilitatea să îi vadă din nou "la treabă" pe cei mai buni piloţi de raliuri ai ţării, evoluând în cadrul celui mai longeviv raliu din istoria României. Interesul foarte ridicat se datorează și faptului că pentru sezonul 2018 sunt anunțate noutăți mai multe și mai spectaculaose ca niciodată.
„După o lungă perioada de muncă, preserata cu numeroase surprize care mai de care mai neplăcute, nu poate exista o satisfacție mai mare pentru mine și pentru echipa de organizare, decât să avem la start nu mai puțin de cinci campioni naționali absoluți de raliuri, câștigători de mai multe ori ai acestui frumos raliu." a declarat Bela Stoica, președintele clubului organizator. "Doar enumerarea lor crează emoție, atât nouă, oraganizatorilor, cât și, sper eu, spectatorilor. Titi Aur – de șase ori câștigător la Brașov, Simone Tempestini, Dan Gîrtofan și Vali Porcișteanu, fiecare dintre ei de câte trei ori învingători aici, Bogdan Marișca – campionul la zi, de două ori câștigător al raliului." a mai spus domnul Stoica.
La rândul sau, Cristian Andrei, managerul proiectului numit Tess Rally Brașov 47 a adăugat: „Suntem mândri și emoționați să avem elita automobilismului sportiv românesc la start, dar în același timp, suntem conștienți de responsabilitatea noastră de a le oferi tuturor participanților la Tess Rally Brașov 47 condiții foarte bune de concurs”.

Tess Rally Brașov 47, un raliu pentru sport și spectacol

Pentru că specialele avute la dispoziție pentru a forma harta raliului sunt aceleași în fiecare ediție, organizatorii caută mereu noi și noi „desene” pentru a face raliul mai atractiv, atât pentru sportivi cât și pentru spectatori. Astfel, în premiere pentru Campionatul Național de Raliuri, organizatorii propun pentru prima zi de concurs (sâmbătă, 24 martie 2018) o desfășurare specială. Cea mai frumoasă specială a raliului, Poiana, va fi parcursă de două ori într-un interval de circa două ore. În acest fel, spectorii vor avea ocazia să-i vadă încă din startului raliului pe participanți urcând serpentinele spre stațiunea Poiana Brașov într-un format de viteză în coastă. În plus, după ce concurenții vor poposi în parcul de service pentru refacera forțelor, urmează în centrul istoric al Brașovului deja tradiționalul Brașov Rally Show, proba specială - spectacol care încheie prima zi a raliului, după parcurgerea a aproximativ 60 km de probe speciale din totalul de 140 km.

Ziua a două debutează duminică, 25 martie 2018, cu celebrele speciale Babarunca și Cheia. Pentru a doua parte a zilei, sunt programte treceri pe probele Pârâul Rece și Râșnov, iar Tess Rally Brașov 47 se va încheia la fel cum a început, pe speciala Poiana,desfășurată de această dată în sens invers, spre Brașov. Așadar, în Livada Poștei vor putea fi aplaudați pentru prima dată câștigătorii ediției 47 ai raliului brașovean. Decernarea tuturor premiilor va avea loc duminică seară, la Coresi Shopping Resort, și va fi precedată de un concert.
După debutul de succes din 2016, Campionatul Naţional de Rally 2 îşi va disputa şi în acest an prima etapă la Braşov. Întrecerea, care se vrea o anticamera a raliurilor, are rolul de rampă de lansare a tinerelor talente. De asemenea, în cadrul Tess Rally Brașov 47 își va desfășura prima etapă din acest an și campionatului național destinat vehiculelor istorice.

Program Tess Rally Braşov 47:
Vineri 23.03.2018
Shakedown Râşnov
13:00 – 18:00 – Valea Cetății
Start festiv – prezentarea participanțiilor
20:00 – Brașov – Piață Sfatului

Sâmbătă 24.03.2018
12:28 – PS1 Brașov - Poiana Braşov
13:06 – PS2 Râşnov - Pârâul Rece
14:34 – PS3 Brașov - Poiana Braşov
15:12 – PS4 Râşnov - Pârâul Rece
19:20 – PS5 Brașov Rally Show

Duminică 25.03.2018
07:48 – PS6 Babarunca
10:31 – PS7 Cheia
12:59 – PS8 Poiana - Râşnov
13:22 – PS9 Râşnov - Pârâul Rece
16:10 – PS10 Poiana Braşov - Power Stager Stage

Tag-uri: , , , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



BILKA a încheiat 2017 cu afaceri de 394 milioane lei, plus 45%

BILKA, liderul pieței de acoperișuri, a încheiat 2017 cu o cifră de afaceri de 394 milioane lei (86 milioane de euro), în creștere cu 45% față de 2016, când a înregistrat afaceri de 271 milioane lei. În topul vânzărilor rămâne divizia de produse cu destinație rezidențial, cu o pondere de 90% din totalul vânzărilor. Divizia de industrial reprezentând restul de 10%.

Avansul susţinut al companiei, se datorează în principal extinderii și investițiilor, care au ajuns la un total de 30 de milioane de euro în ultimii 11 ani, cea mai recentă investiție fiind realizată anul trecut pentru achiziția platformei industriale Hidromecanica 2 Brașov, unde compania a demarat un nou proiect de dezvoltare, investiție care s-a ridicat la 5,56 milioane euro.

”Rezultatele înregistrate anul acesta continuă să confirme că strategia noastră bine conturată este cea corectă. Însă, pe lângă cifra de afaceri înregistrată, care a fost de 86 milioane de euro anul trecut, noi ne ghidăm și după alți doi indicatori de performanță. Primul este numărul de case acoperite, am ajuns anul trecut la 57.000 de sisteme complete pentru acoperiș produse și comercializate, și cel de-al doilea indicator, care ne arată performanțele unei companii din domeniul nostru de activitate, este consumul de oțel prevopsit - acesta fiind materia prima utilizată pentru 95% din produsele pe care le comercializăm. La Bilka am înregistrat în 2017 un consum de 80.000 de tone de oțel prevopsit, fiind cel mai mare consumator de oțel prevopsit din Est-ul Europei ”, a declarat Horațiu Țepeș.

În 2018 compania continuă planul de investiții demarat anul trecut, odată cu achiziționarea platformei Hidromecanica 2 Brașov, care se ridică la 20 milioane de euro, având termen de finalizare anul 2020.

”Anul acesta focusul este pe planul investițional demarat anul trecut, pe proiectul de dezvoltare a diviziei de industrial. Începem renovarea platformei și în paralel am demarat deja procedurile pentru achiziția de utilaje de producție necesare, realizarea stocurilor de materie primă și creșterea echipei care va gestiona această divizie. Investițiile vor fi finalizate în 2020, însă primele rezultate pe care acestea le vor produce le vom simți la începutul lui 2019, când preconizăm că vom fi gata să demarăm producția de panouri termoizolante”, a precizat Horațiu Țepeș.

Piața de acoperișuri, un nou record în 2017

Piața de acoperișuri a înregistrat anul trecut o creștere medie de 10%, ajungând la aproximativ 38 milioane de metri pătrați. Compania estimează o pondere a acoperișurilor metalice în totalul pieței de acoperișuri de 70%, urmând ca pe termen scurt și mediu să depășească această cotă.

”Așteptăm și pentru 2018 ca trendul pieței din ultimii ani să se mențină. Avem premise de creștere în acest domeniu, cel puțin pentru următorii 10 ani. Pe de-o parte avem nevoia creșterii fondului de locuințe în România, dar și necesitățile de noi construcții identificate la nivel industrial și agricol. Pe de altă parte, în ultimii ani investițiile în capacitățile de producție și diversificarea gamei de produse, au fost realizate tocmai pentru a fi în echilibru cu aceste nevoi de noi construcții. Pentru piața totală de acoperișuri așteptăm anul acesta o creștere de 10 %, iar pentru afacerile Bilka estimăm un avans de 25% față de anul anterior”, a precizat Horațiu Țepeș.

INFO
BILKA, liderul pieței de acoperișuri și cel mai mare consumator român de oțel prevopsit, a înregistrat în 2017 afaceri de 394 milioane de lei. În cei 11 ani de activitate compania a acoperit peste 200.000 de case și a realizat investiții de peste 30 milioane euro. Liniile de producţie sunt complet automatizate, bazându-se pe cele mai noi tehnologii existente la nivel mondial.
În 2017, BILKA și-a vândut produsele la nivelul întregii țări și la export, prin intermediul a peste 500 dealeri stabili. Produsele BILKA ajung la export în țări precum Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova, Germania, Polonia, Slovacia și Ucraina.

Tag-uri: , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



DURERI FANTOMĂ, la Centrul Cultural Reduta

Au mai rămas trei zile până la premiera, la Brașov, a spectacolului “Dureri fantomă” de Vasili Sigarev, producție a Teatrului de Artă București. Premiat în Rusia, la Festivalul Internațional Kolyada Plays de la Ekaterinburg, unde s-a aflat în competiție cu 37 de spectacole din Europa, și dublu premiat pentru Cel mai bun actor (George Constantinescu – Gleb), la festivaluri de teatru din țară, spectacolul “Dureri fantomă” va fi prezentat în premieră, publicului brașovean, vineri, 23 februarie, orele 19.00, la Centrul Cultural Reduta.

Acțiunea piesei are loc la periferia unui oraș, într-un depou de tramvaie, unde planează promiscuitatea, iar sensibilitatea umană lipsește aproape cu desăvârșire. Un tânăr vine aici, în prima lui noapte de lucru, și se trezește încurcat cu fantomele trecutului. Un depou, doi paznici tineri, Dima și Gleb, și sufletul Olgăi, în rememorarea obsesivă a unei povești pe care nu vrea să o piardă.

“Lumea lui Vasili Sigarev nu e confortabilă. E o lume brutală, paradoxală, a extremelor, în care candoarea seamănă cu firul de iarbă ieșit printr-o placă groasă de beton. Într-un depou de tramvaie, mizer, aflat la periferia orașului, bunătatea și compasiunea vin „la pachet” cu violența și cruzimea.” (Bogdan Budeș, regizor)

“Povestea e puternică și seducătoare, atât pentru regizor, cât și pentru cei trei actori (…) care i se supun și o fac, în același timp, să trăiască pe scenă, să împresioneze și să emoționeze, fără să se teamă de efectul emoției.” (Monica Andronescu, critic de teatru, revista Yorick.ro)

“Ca orice întâmplare artistică semnificativă, Dureri fantomă (..) particularizează cât să ne facă să tresărim în faţa feliei de viaţă, de oraş, pe care ne-am obişnuit să o ignorăm, generalizează cât să ne facă să ne recunoaştem în deruta puştiului, în agresivitatea bărbatului, în candoarea fierbinte a femeii. O pereche de ochelari, şi orice periferie devine centru. Şi orice om devine om.” (Mihai Brezeanu, LiterNet.ro)

Din distribuția spectacolului fac parte Rareș Andrici, George Constantinescu, Mihaela Popa, iar traducerea piesei, din limba rusă, este semnată de Marina Palii. Regia îi aparține lui Bogdan Budeș.

“Dureri fantomă” este prima și singura producție independentă din România, care a câștigat un Grand Prix internațional, pentru Cel mai bun spectacol.

BILETE pentru reprezentația din 23 februarie, ora 19.00, se pot achiziționa online, de pe mystage.ro, și de la casa de bilete a Centrului Cultural Reduta (str. Apollonia Hirscher nr. 8).

Tag-uri: , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Andreea Marin revine la Brașov, la Gala ”Aici pentru Tine”!

Artiștii Paula Seling și Florin Chilian, vin la Brașov pentru a susține cauzele a doi copii grav bolnavi. Este pentru al doilea an la rând când Asociația ”Aici pentru Tine”, împreună cu Agenția de Publicitate ”AdTeam” Brașov, organizează Gala de caritate ”Aici pentru Tine”, eveniment ce va avea loc pe 23 februarie 2018, la Hotel Aro Palace Brașov.
Cu ajutorul oamenilor cu suflet mare, în 2018, suntem alături de două cazuri medicale grave. Mai exact, suntem alături de doi copii frumoși, minunați, cărora vom încerca să le schimbăm soarta.
Răzvan are 13 ani și are nevoie urgentă de un transplant de rinichi, iar costurile investigațiilor și operației se ridică la peste 2.000 de Euro. Din lipsa donatorilor, rinichiul pentru copil va fi donat de mama sa. ”Sunt mamă a doi copii frumoși, un băiețel de 12 ani și o fetiță de 2 ani. Problemele noastre au început în 2015, la început, după o serie de analize pe care i le-am făcut băiețelului. Diagnosticul pus de medici a fost nemilos: ”insuficiență cardiacă” cu malformație din naștere și ”insuficiență renală stadiul 5”. Nevoile sunt multe când ai un copil bolnav și unul micuț.” spune Veronica, mama băiatului. Răzvan face acum dializă din 4 în 4 ore.

De asemenea, suntem alături de Cristina, o tânără frumoasă care a împlinit tot 13 ani. Este paralizată total. S-a născut cu o malformație la inimă, o ”gaură” care la vârsta de 5 ani a fost operată și ”astupată” cu un ”petec”, de către medici. În aprilie 2017, a fost operată cu brio la inimă, în timpul operației însă, creierul copilului nu a mai fost oxigenat, spune tatăl, și a paralizat. S-au făcut diferite demersuri pentru a schimba starea fetei. Singurul rezultat a fost dat de câteva injecții ce au ajutat-o pe fată astfel că a început să își miște puțin mâna și să zâmbească. O injecție costă însă 500 lei, iar familia se află deja în datorii însemnate. Fata ar trebui să facă două astfel de injecții pe săptămână, dar din lipsa banilor tratamentul nu este ținut așa cum ar trebui. În plus, există și alte costuri uriașe pentru exerciții de recuperare și alte investigații medicale.
Alături de noi, în susținerea acestor două cazuri medicale grave, au confirmat prezența la eveniment artiștii Paula Seling și Florin Chilian, Claudia Șuteu și Ioana Bozga, într-un eveniment prezentat de Andreea Marin.

În cadrul Galei de caritate, cei prezenți vor avea ocazia de a face donații pentru susținerea acțiunilor pe care le desfășurăm, și de asemenea vor putea participa la o licitație unică de tablouri semnate de artistul Dan Mălureanu.

De asemenea, la eveniment, Casa de Modă ”Celebre” va prezenta noua colecție, iar modele sunt invitate de către Artemis Models Brașov.

Anul acesta, publicul va avea acces la eveniment, însă numărul locurilor este limitat. Cei interesați ne pot scrie pe adresa de email: contact@asociatiaaicipentrutine.ro, ne pot contacta telefonic sau pot achita contravaloarea invitației, printr-o donație online, în contul de PayPal al Asociației. Valoarea invitației este de 35 de Euro. Data limită pentru achiziționarea biletelor: 16 februarie 2018!

În 2017, fondurile obținute în cadrul Galei de caritate, au fost redirecționate pentru a sprijini un caz social. Cara Maria, în vârstă de 48 de ani, mamă a doi copii frumoși, avea nevoie urgentă de o proteză la picior. Aceasta a fost cumpărată și de asemenea, pe tot parcursul anului, Cara Maria a primit sprijin material și emoțional din partea Asociației. De două, chiar trei ori pe săptămână, Cara Maria a mers cu noi la Spitalul ”Sfântul Constantin”, unde a beneficiat de tratamente medicale costisitoare pentru tratarea ulcerului varicos de care suferă. Nu în ultimul rând, maria a urmat un lung șir de investigații medicale, din care a reieșit bolile grave de care suferă, mutațiile genetice ”factorul V Leiden” și ”Lupus”, o combinație crtică din punct de vedere medical. În acest moment Maria continuă tratamentele pentru toate acestea și va rămâne în continuare în evidența Asociației ”Aici pentru Tine”.

Noi îi scoatem din anonimat, iar TU faci diferența schimbându-le povestea vieții lor.

Tag-uri: , , , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Festivalul W.A. MOZART 2018 se încheie cu două spectacole

Miercuri, 21 februarie 2018, de la ora 17.00, la Muzeul „Casa Mureșenilor”, Opera Brașov vă așteaptă la Recitalul de la ora 5 intitulat „Primăvara îndrăgostiților”. Interpretează artiștii Operei Brașov: Ioana Mărgărit – soprană, Cristina Radu – soprană, Alexandru Aghenie – bariton, alături de actrița Nora Vlad și pianista Simona Patriche.
În programul recitalului, vă veți putea întâlni cu universul fermecător al operetei, prin ariile și duetele cântate de soliștii Operei din „Văduva veselă” și „Giuditta” de Fr. Lehar, „Contesa Maritza” de E. Kalman, dar și cu profunda lume a operei: „Tosca” și „Suor Angelica” de G. Puccini.

Joi, 22 februarie 2018, de la ora 17.00, la Muzeul „Casa Mureșenilor”, Opera Brașov vă propune Recitalul extraordinar Gaetano Donizetti, susținut de tenorul Liviu Iftene. În cadrul acestui eveniment, este invitată soprana Nicoleta Chirilă, iar la pian îi va acompania maestrul Ovidiu Mezei. În program, fragmente din lucrările cele mai reprezentative și cele mai cântate ale celebrului compozitor italian: „Elixirul dragostei”, „Don Pasquale”, „Fiica regimentului”, „Anna Bolena”, „Lucia di Lammermoor”.

Vineri, 23 februarie 2018, de la ora 17.00, în Sala Operei, în cadrul celei de-a patra ediții a Festivalului W.A. MOZART, vă invităm la singurul balet a cărui muzică a fost compusă de W.A. Mozart: „Les Petits Riens” (Micile nimicuri). Spectacolul a fost gândit în trei tablouri de Jean-Georges Noverre, pe muzica lui Wolfgang Amadeus Mozart, și a fost creat la Academia Regală de Muzică din Paris, la 11 iunie 1778.
Pe vremea când Mozart locuia la Paris, Noverre l-a rugat să compună muzica pentru un balet gândit de el în 1767, la Viena. Baletul a fost dansat ca interludiu al operei „Le fintegemelle”, de Niccolò Piccinni. Opera a fost un eșec și după patru reprezentații nu s-a mai jucat. Deși muzica baletului a fost bine primită, lui Mozart nu i s-a dat credit pentru ea, fiind, la acea vreme, foarte puțin cunoscut la Paris.
Multă vreme s-a crezut că partitura baletului a fost pierdută, dar a fost descoperită în arhivele Operei pariziene, la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar de atunci a intrat atât în repertoriul de balet, cât și în cel clasic.
În distribuție, soliștii de balet ai Operei Brașov: Cristina Rotundu, Miruna Moldoveanu, Iulia Coșeriu, Anca Branea, Dorin Mirea, Claudiu Dane, Adrian Scriminț, precum și Ansamblul de Balet al Operei. Coregrafia și regia sunt semnate de Nermina Damian și Edina Papo (Teatrul Național Sarajevo), iar scenografia și costumele de Rodica Garștea. Asistent coregrafie: Ramona Mezei. Regia tehnică: Dan Antipa.
Preț bilete: 20 lei; 10 lei

Sâmbătă, 24 februarie 2018, de la ora 18.30, la Sala PATRIA, vă adresăm o invitație specială, la finalul Festivalului W.A. MOZART 2018, ediția a IV-a, organizat de Opera Brașov, cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Municipiului Brașov, la Concertul Simfonic Extraordinar, ce-l va avea la pupitrul dirijoral pe maestrul Ilarion Ionescu-Galați. Fără a mai avea nevoie de nici o prezentare, celebrul dirijor va aniversa, și prin acest eveniment, 80 de ani de viață și 60 de ani de carieră artistică. În programul acestui Concert Simfonic Extraordinar, sunt înscrise lucrări inedite și atractive ale titanului muzicii universale, W.A. Mozart, pe care Opera Brașov l-a sărbătorit pe parcursul lunii februarie: Sinfonia Concertante în Mi bemol Major, KV. 297b și Simfonia nr. 35 în Re Major „Haffner”, KV. 385.
Este cunoscut din scrisori și anunțuri de concert faptul că Mozart a compus „Sinfonia Concertante” pentru flaut, oboi, corn și fagot, la Paris, partitura originală pierzându-se. Există o dezbatere despre autenticitatea a ceea ce se cântă astăzi și dacă piesa existentă are legătură cu lucrarea inițială. Cercetătorii au opinii contradictorii, unii spunând că această compoziție este prezentată într-o formă viciată. Mozart și-a manifestat afecțiunea și aplecarea pentru instrumentele de suflat în operele și concertele sale, așa cum se va putea observa și în această simfonie. În această lucrare, partitura pentruinstrumentele de suflat este de o finețe atât de mare, încât va fi depășită doar de „Gran Partita” KV. 361, de mai târziu. „Sinfonia Concertante” este foarte populară astăzi și este interpretată în mod regulat.
Simfonia nr. 35 în Re major „Haffner”, KV. 385 a fost compusă de Wolfgang Amadeus Mozart în 1782 și a fost comisionată de familia Haffner, o familie importantă din Salzburg, cu ocazia înnobilării lui Sigmund Haffner cel Tânăr. Simfoania „Haffner” nu trebuie confundată cu „Serenada Haffner”, o altă piesă pe care Mozart a scris-o pentru aceeași familie, în 1776.
„Simfonia Haffner” a avut premiera la 23 martie 1783, la Vienna Burgtheater, dovedindu-se un mare succes.
Cuyler (1995) clasifică simfoniile Haffner, Linz (nr.36) și Praga (nr. 38) ca fiind cele „trei simfonii care transcend toate lucrările simfonice anterioare” ale lui Mozart. Manuscrisul simfoniei se află în prezent în arhivele Bibliotecii și Muzeului Morgan din New York.
Maestrul Ilarion Ionescu-Galați va dirija Orchestra Operei Brașov, iar soliști vor fi: Marius Ciulică – oboi, Ionel Pârlea – clarinet, Florin Simion – fagot, Liviu Săvuță – corn.
Preț bilete: 30 lei

Biletele se vând la sediul Operei Brașov, str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268/419380.
Program: Luni - Vineri 10 – 17; sâmbătă, cu o oră înainte de începerea concertului, la Sala PATRIA (în cazul în care mai rămân bilete disponibile).

Tag-uri: , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



“TRANSYLVANIA WEDDING FAIR” isi deschide portile in acest week-end la Brasov!

Cel mai mare targ de nunti organizat vreodata la Brasov isi deschide portile la BRASOV BUSINESS PARKin perioada 16-18 februarie!

KRON-TOUR EXPO FAIRS & EXHIBITIONS va invita la cea de-a sasea editie a targului de nunti “TRANSYLVANIA WEDDING FAIR”, manifestare ce se va desfasura la Brasov Business Park in intervalul 16-18 februarie 2018. Evenimentul, care a crescut de la o editie la alta, a reusit anul acesta sa adune sub acelasi acoperis, peste 70 de expozanti ! Acestia vin in intampinarea vizitatorilor cu cele mai diversificate produse si servicii de nunta, respectiv: rochii de mireasa/tinute de gala, costume barbatesti si tinute pentru miri, accesorii, incaltaminte de gala, wedding & events planners, arta floristica, creatori de bijuterii, locatii specializate in organizarea de nunti, cofetarii, sonorizare si efecte speciale, arta fotografica si videografica, make-up stylist, reviste de specialitate, etc. Pe parcursul celor trei zile ale targului, vizitatorii vor putea afla TOTUL DESPRE NUNTA, vor putea afla noile tendinte in materie de nunta ale anului 2018 si vor putea beneficia de super discount-uri de BLACK FRIDAY ! Asadar, Vineri, 16 februarie, expozantii vor pregati oferte de nerefuzat valabile doar in aceasta zi. O alta atractie a targului, va fi TOMBOLA VIZITATORULUI, unde toti cei care trec pragul acestui eveniment vor avea sansa de a castiga numeroase premii importante, puse la dispozitie de catre expozanti. Sunt puse la dispozitie 13 premii dintre care marele premiu consta intr-un City Break romantic in Europa, oferit de Kron-Tour Lufthansa City Center !
Pentru mai multe detalii si informatii, cei interesati pot consulta site-ul oficial al evenimentului www.transylvaniaweddingfair.ro sau www.facebook.com/TransylvaniaWeddingFair
Targul se va desfasura conform urmatorului orar: Vineri, 16 februarie, intre orele 10:00 – 20:00 Sambata, 17 februarie, intre orele 10:00 – 20:00 Duminica, 18 februarie, intre orele 10:00 – 18:00

Tag-uri: , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Conducere nouă la Asociația Femeilor de Afaceri și Conducătoare de Întreprinderi Brașov

Asociația Femeilor de Afaceri și Conducătoare de Întreprinderi Brașov, membră a Coaliției Asociațiilor Femeilor de Afaceri din România, are o nouă conducere începând cu data de 1 februarie 2018.

Carmen Mezei a fost aleasă prin vot, în cadrul Adunării Generale, să reprezinte AFAFCI Brașov în următorii trei ani, când vor avea loc următoarele alegeri. Ea a preluat președinția Asociației de la Mariana Tudose, cea care a coordonat activitatea organizației în ultimul mandat. Gina Similie a fost aleasă vicepreședinte AFAFCI Brașov.

Cu aceeași ocazie a fost stabilită și componența Consiliul Director AFAFCI Brașov: Maria Tudora, Gina Similie, Mihaela Florea, Carmen Mezei, Claudia Roman, Sidonia Barbu, Mihaela Albu. Membre supleante sunt: Viorica Munteanu și Mihaela Carmen Neamțu. Cenzor este Lămîiţa Stamate.

Astfel, noua conducere își asumă continuarea proiectelor cu tradiție ale AFAFCI Brașov, precum „Liderii de mâine”, la a IV-a ediție în acest an, dar și inițierea de noi proiecte predominat pe zona de bussiness și educațională. Totodată, intenția declarată a actualei conduceri este de a dezvolta Asociația și prin atragerea în AFAFCI a noi membre care pot contribui la aplicarea de proiecte care să vină în sprijinul comunității.

„Sunt încântată că avem un colectiv de doamne destoinice și hotărâte să continue proiectele care au impus asociația noastră ca unul dintre lideri pe piața brașoveană în privința implicării în proiectele comunitare și sunt convinsă că noul colectiv ales va dezvolta relații și idei noi și va duce mai departe bunul renume al AFAFCI Brașov”, a declarat Mariana Tudose.
„Este o responsabilitate mare să fii în fruntea acestei organizaţii, este o adevărată provocare să duci mai departe, să dezvolţi o idee şi o comunitate activă şi cu personalitate, aşa cum este AFAFCI. Este, în acelaşi timp, o onoare deosebită ca numele meu să fie alături de al Luanei Popa şi al Marianei Tudose, cele două doamne care au asigurat succesul de până acum al Asociaţiei. Le am alături pe colegele din «familia AFAFCI», iar împreună ne vom implica în continuare în viaţa comunităţii braşovene pe cele două direcţii principale pe care le-am avut şi până acum: sprijinirea femeilor în dezvoltarea proprilor afaceri şi educarea tinerei generaţii în spiritul apartenenţei la comunitatea locală şi în atingerea unei pregătiri profesionale înalte”, a declarat Carmen Mezei.

Despre AFAFCI Brașov

AFAFCI este continuatoarea Asociaţiei Femeilor Manager din Braşov, având o experienţă de 20 ani în proiecte comunitare, atât ca organizator, cât şi ca partener. Unul dintre cele mai de succes proiecte este „Femina Vip Braşov”. Proiectul s-a desfăşurat de-a lungul a cinci ediţii, la care au participat 352 de doamne din comunitatea braşoveană. Proiectul „Femina Vip“ a fost recunoscut şi la nivel european, fiind menţionat într-un studiu de caz al Comisiei Europene publicat în anul 2010. Ideea a fost preluată de Asociaţia Femeilor de Afaceri din Serbia, care a realizat o variantă a acestui proiect.
În anul 2011, Center for International Private Enterprise (CIPE) a lansat CIPE Leading Practices Contest, un concurs internaţional care a avut scopul de a recunoaşte bunele practici din sectorul privat în domeniul reformei democratice şi de piaţă. AFAFCI s-a înscris cu două proiecte/practici: „Femina Vip” şi „Firmele de Exerciţiu”. Proiectul „Femina Vip” a fost selecţionat ca o practică de referinţă şi apare publicat în baza de cunoştinţe CIPE, care cuprinde practici inovatoare şi eficiente în reformele democratice şi de piaţă. Scopul acestei baze de cunoştinţe este acela de a promova la nivel internaţional aceste iniţiative şi de a stimula replicarea ideilor eficiente.
Proiectul „Liderii de mâine”, care se derulează pe tot parcursul unui an școlar, are ca obiectiv educarea tinerilor în spiritul apartenenţei la comunitatea locală braşoveană, prin informarea lor cu privire la „mecanismul de funcţionare” al acesteia şi conştientizarea lor despre implicarea civică.

Tag-uri: , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



ZIUA SIGURANŢEI PE INTERNET

Ziua Siguranţei pe Internet este marcată anual în a II-a săptămână a lunii februarie și are ca scop promovarea utilizării într-un mod mai sigur şi responsabil a tehnologiei on-line şi a telefoanelor mobile, mai ales de către copii şi adolescenţi, precum şi conştientizarea şi educarea acestora asupra pericolelor navigării nesupravegheate pe Internet.
În lipsa unei informări corecte a copiilor cu privire la riscurile la care se expun printr-o utilizare neadecvată a Internetului (accesarea anumitor site-uri, crearea de conturi pe reţele de socializare, publicarea de date personale sau fotografii indecente, descărcarea neautorizată a unor programe sau materiale găsite pe Internet) aceştia pot deveni foarte uşor victime ale mediului online.
În data de 06.02.2018, polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat o activitate la Afterschool ”Learn with us” Brașov, ocazie cu care elevii de clasele pregătitoare și clasele I au primit recomandări preventive privind utilizarea internetului și au vizionat materiale video pe această temă.
Pentru prevenirea victimizării în mediul online, Poliția Brașov recomandă copiilor și tinerilor:
• Părinţii tăi sunt persoane de încredere cu care poţi să vorbeşti despre activitatea ta pe internet. Stabileşte împreună cu ei o listă de situri sigure şi un program pentru folosirea computerului.
• Parolele conturilor tale sunt secrete şi îţi aparţin. Ele sunt ca şi cheile de la casă, nu le dai nimănui, nici măcar cunoştinţelor.
• Nu da persoanelor întâlnite pe internet informaţii despre tine sau familia ta – poze cu tine, adresa ta de acasă, numărul de telefon, şcoala la care înveţi, locul de muncă al părinţilor.
• Internetul este un spaţiu public la care oricine are acces. Nu posta poze sau informaţii personale pe internet, pentru că alţii le pot vedea.
• Nu tot ceea ce vezi sau citeşti pe internet este adevărat sau potrivit vârstei tale. Ai mare grijă să intri pe situri sigure şi să verifici cu părinţii tăi informaţiile citite.
• Nu răspunde mesajelor supărătoare sau care conţin cuvinte sau imagini nepotrivite. Blochează persoana care le trimite şi spune-le părinţilor.
• Dacă s-a întâmplat ceva pe internet care nu ţi-a plăcut, te-a speriat sau, pur şi simplu, nu ai înţeles, poţi oricând să te opreşti din navigare. Vorbeşte direct cu părinţii tăi sau cu un adult în care ai încredere şi explică-le ce te-a îngrijorat.

Pentru a preîntâmpina implicarea copiilor/tinerilor în situații potențial infracționale, părinții și cadrele didactice trebuie să țină cont de următoarele recomandări:
• Supravegheaţi atent activitatea copilului dumneavoastră pe Internet;
• Folosiţi Internetul împreună cu copiii, căutaţi cu ei informaţii care să-i intereseze;
• Aşezaţi computerul conectat la Internet într-o zonă deschisă, de unde puteţi uşor supraveghea copilul, de preferat în camera de zi;
• Folosiţi anumite mecanisme de control parental şi instalaţi instrumente de filtrare a Internetului, ca măsuri suplimentare de supraveghere;
• Arătaţi copilului cum să folosească setările de siguranţă;
• Învaţaţi copiii să nu dea niciodată date personale sau poze celor cu care corespondează pe Internet;
• Explicaţiile copiiilor că nu este bine să nu stabilească, fără acceptul dvs., întâlniri cu persoane pe care le cunosc doar de pe Internet. Discutaţi despre riscurile la care se pot expune;
• Încurajaţi-vă copii să vă spună dacă cineva din mediul online îi face să se simtă inconfortabil ori le provoacă teamă;
• Încurajaţi-vă copilul să aibă o atitudine responsabilă, cuviincioasă inclusiv pe Internet, să nu transmită vulgarităţi, ameninţări sau injurii;
• Învăţaţi-vă copilul ce înseamnă autoprotecţia pe Internet. Dacă un site încurajează copiii să transmită numele pentru a personaliza conţinutul acelui program, ajutaţi-l să-şi găsească un nume fictiv;
• În cazul în care sesizaţi schimbări negative în comportamentul copiilor, discutaţi cu aceştia şi încercaţi să aflaţi cauzele care au generat aceste modificări. Discutaţi cu cadrele didactice şi apelaţi la specialişti care vă pot oferi sprijin în gestionarea situaţiei;
• Pentru faptele abuzive din online, răspunderea e în offline, adică în mediul real;
• Internetul poate crea dependență! Nu lăsați copiii să petreacă ore în șir în fața ecranului, stabiliți de comun acord un program de utilizare a calculatorului și oferiți-le alternative de petrecere a timpului liber!

Tag-uri: , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »