Arhiva pentru June, 2018



Brașovul a urcat pe locul 1 în topul celor mai asigurate municipii din România!

Cu un grad de acoperire prin asigurarea obligatorie a locuinței de 50% la finalul lunii aprilie a acestui an, Brașov a urcat pe locul 1 în topul celor mai asigurate municipii din România. Nivelul de acoperire prin asigurare a crescut astfel cu aproximativ 10% comparativ cu finalul anului 2017. În acest moment, din cele 121.652 locuințe din Brașov, 60.800 sunt asigurate prin polița obligatorie PAD.

Această creștere nu ar fi fost însă posibilă fără implicarea autorităților locale. Într-o scrisoare adresată PAID – Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale din România, domnul George Scripcaru, Primarul municipiului Brașov, precizează:

”Având în vedere că scopul acestui tip de asigurare este de a-i proteja pe cetățeni împotriva unor dezastre naturale, acest sistem are o utilitate incontestabilă, mai ales prin prisma faptului că, în România, ne-am confruntat cu astfel de situații. Chiar dacă Brașovul a fost ocolit de astfel de dezastre, asta nu înseamnă că nu trebuie să prevenim posibilele situații neplăcute. Consider că actualul nivel de acoperire prin asigurare PAD dovedește o conștientizare mai mare a cetățenilor acestui oraș cu privire la faptul că aceste asigurări sunt încheiate în interesul lor și nu al altcuiva.”

Conform declarațiilor acestuia, primăria din Brașov a folosit două canale de informare a cetățenilor pentru a obține acest rezultat de creștere a gradului de acoperire prin asigurarea obligatorie a locuinței. Prin intermediul mass media a transmis mesaje prin care a explicat cetățenilor că polița PAD se încheie strict în interesul lor. Nu s-a oprit însă aici și, prin intermediul a 100.765 de înștiințări transmise, a comunicat proprietarilor prevederile și obligațiile legale pe care le au cu privire la asigurarea locuinței.

”Ne exprimăm toată susținerea și aprecierea pentru primăria municipiului Brașov. Prin implicare și perseverență a dovedit că o informare corespunzătoare din partea autorităților locale poate face diferența când vine vorba de creșterea acoperirii prin asigurare. Avem încredere că modelul oferit de Brașov va fi urmat și de alte primării, iar rezultatele vor fi cel puțin la fel de bune. Reprezentanții PAID sunt oricând dispuși să ofere sprijin primăriilor care decid să întreprindă acțiuni menite să crească gradul de acoperire al poliței PAD”, declară Nicoleta Radu, Director General, PAID România.

Tag-uri: , , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Festivalul Internațional de Foarte Scurt Metraj ajunge la Brașov

Alianța Franceză Brașov invită publicul brașovean, la ediția 2018 a Festivalului Internațional de Foarte Scurt Metraj care, în acest an va avea loc în perioada 1 – 10 iunie.
La Brașov, festivalul va avea loc la Cinemateca Patria, după următorul program:
Miercuri, 6 iunie
16.30 Selecția familială pentru copii
18.00 Competiția internațională
Joi, 7 iunie
17.30 Selecția Paroles de femmes
19.00 Competiția românească
La finalul proiecției scurtmetrajelor din cadrul celor două competiții publicul prezent va fi invitat să voteze, fiecare spectator putând să bifeze filmele preferate dintr-o competiție. Sunt valide buletinele cu unul, două sau trei filme bifate. Cele cu mai mult de trei filme vor fi anulate.
Festivalul internațional de Foarte Scurt Metraj este prezent pe toate continentele, integrând și prezența locală prin selecțiile create de partenerii festivalului din întreaga lume. În acest an, competiția românească numără 15 filme cu tematici ce reflectă actualitatea socio-politică românească.
Brasovenii sunt asteptati la toate cele patru proiecții pentru a descoperi ultimele tendințe din creația cinematografică, personaje feminine puternice și contrastante, fantasticul imaginat pentru copii și nu numai dar și creația românească.

Filmele au subtitrare în limba română iar intrarea este liberă, în limita locurilor existente.

Organizator principal al evenimentului – Institutul Francez din România, Direcția Regională Cluj Napoca
Organizator local – Alianța Franceză Brașov cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov și al Cinematecii Patria

Tag-uri: , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Viteza în Coastă revine pe Drumul Poienii. 90 de piloți vor face spectacol în Trofeul TOTAL

Programat să se desfăşoare la finalul acestei săptămâni (9-10 iunie) pe Drumul Poienii, unul dintre cele mai apreciate trasee automobilistice din România, Trofeul TOTAL promite spectacol! Cu parcul de service amplasat în Livada Poștei din Brașov și un traseu ce șerpuiește pe parcursul a 5 kilometri spre Poiana Brașov, această etapă a fost întotdeauna foarte populară atât în rândul spectatorilor cât și în rândul concurenților. Aproximativ 90 de piloți se vor lupta în weekend cu secundele în cea de-a treia etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2018.
În afara lui Simone Tempestini, care a fost oaspete de lux al etapei de debut de la Râșnov, toți ceilalți clasați ai primelor opt poziții din clasamentului general CNVCD se vor afla la startul Trofeului TOTAL. Prima șansă pare să o aibă pilotul singurului monopost înscris în concurs. Andrei Dumitrescu a încheiat al doilea la Râșnov și a câștigat la Teliu, având momentan 10 puncte în fața celui de-al doilea clasat, Lucian Răduț. La fel ca și Dumitrescu, Rădut a început sezonul pe podium și și-a îmbunătățit rezultatul în următoarea etapă. Pilotând un Mitsubishi Lancer Evolution, Lucian Răduț a avut cel mai bun timp al unui turism în ambele etape desfășurate până acum dar și al întregii grupe H, fiind unul dintre principalii pretendenți al podiumului de la Trofeul TOTAL.
Ocupantul celei de-a patra poziție a clasamentului OPEN, Costi Stratnic, a fost de fiecare dată în primele două etape la un pas de podiumul general. Și tot de fiecare dată, a fost urmat de Mihai Leu, marea revenire a campionatului. Stratnic, care pilotează o Daciei STCC cu motor V6 Nissan de 3.5 litri, este lider al categoriei mașinilor cu 2 roți motrice - tracțiune spate, acolo unde se luptă tot cu Mihai Leu și cu al său Ferrari 458 Challenge. Campionul en titre Paul Andronic a lipsit de la prima etapă din acest an însă a urcat pe podiumul celei de-a doua și se află pe lista de înscrieri a Trofeului TOTAL. Clasamentul final al campionatului se va realiza după regula N-1, dar chiar și așa, Andronic nu are voie să greșească dacă spera să încheie anul pe primele poziții. În acțiune pe Drumul Poienii vor putea fi urmăriți și cei mai rapizi piloți ai unor mașini cu tracțiune față. Andrei Șerban și-a găsit un nou rival la șefia acestei categorii în persoana lui Septimiu Mărghitaș, fiecare dintre ai câștigând până acum câte o rundă și clasându-se pe doi în cealaltă, așa că acesta va fi unul dintre duelurile de urmărit sâmbătă și duminică.
Octavian Ciovică a început în forță sezonul, cu o victorie fără prea mari emoții la Râșnov în grupa N, dar problemele tehnice l-au retrogradat în urma lui Ion Nicolae și a lui Istvan Soos după Teliu. Va fi interesant de văzut ce ne oferă și această grupă pe "Poiană". Șase frumoase autovehicule istorice vor concura în campionatul dedicat lor, Innocenți Mini Cooper, BMW 1602, Fiat 124 CSA Abarth Rally, VW Golf 1 GTI, Renault Alpine A310 și Dacia 1300, pilotate de nume consacrate ale automobilismului românesc. De amintit și că, pe lângă monopostul lui Andrei Dumitrescu, alte patru vehicule dedicate acestuit tip de competiții vor putea fi urmărite în Trofeul TOTAL. Ploaia a afectat prima zi de la Teliu iar cu câteva zile înainte de etapa de pe Drumul Poienii, au căzut precipitații consistente peste Brașov. Vremea este un factor care poate da peste cap clasamentele. Rămâne de văzut cine își va adjudeca duminică Trofeul TOTAL.

Programul Trofeului TOTAL
Sâmbătă, 09 Iunie 2018
09:00 – Recunoașteri 1 – start la 30 de secunde
10:40 – Recunoașteri 2 – start la 30 de secunde
13:00 – 14:15 – Deschiderea temporară a circulației
14:30 – Antrenamente cronometrate 1 – start la 30 de secunde
16:10 – Antrenamente cronometrate 2 – start la 30 de secunde
17:30 – Antrenamente cronometrate 3 – start la 30 de secunde
Duminică, 10 Iunie 2018
09:00 – Recunoașteri 3 – start la 30 de secunde
10:40 – Recunoașteri 4 – start la 30 de secunde
13:00 – 14:15 – Deschiderea temporară a circulației
14:40 – Concurs 1 – start la 30 de secunde
16:40 – Concurs 2 – start la 30 de secunde

Circulaţia publică va fi restricționată pe sectorul DN1E - Calea Poienii (Şirul Livezii) cuprins între Biblioteca Judeţeană Braşov şi Hotel Heraldic Poiana Braşov:
• Sâmbătă, 09 Iunie 2018, între 08:30 – 13:00 și 14:15 – 20:00
• Duminică, 10 Iunie 2018, între 08:30 – 13:00 și 14:15 – 20:00

Tag-uri: , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »