Posturi cu tag-ul ‘biblioteca judeteana’



Viteza în Coastă revine pe Drumul Poienii. 90 de piloți vor face spectacol în Trofeul TOTAL

Programat să se desfăşoare la finalul acestei săptămâni (9-10 iunie) pe Drumul Poienii, unul dintre cele mai apreciate trasee automobilistice din România, Trofeul TOTAL promite spectacol! Cu parcul de service amplasat în Livada Poștei din Brașov și un traseu ce șerpuiește pe parcursul a 5 kilometri spre Poiana Brașov, această etapă a fost întotdeauna foarte populară atât în rândul spectatorilor cât și în rândul concurenților. Aproximativ 90 de piloți se vor lupta în weekend cu secundele în cea de-a treia etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2018.
În afara lui Simone Tempestini, care a fost oaspete de lux al etapei de debut de la Râșnov, toți ceilalți clasați ai primelor opt poziții din clasamentului general CNVCD se vor afla la startul Trofeului TOTAL. Prima șansă pare să o aibă pilotul singurului monopost înscris în concurs. Andrei Dumitrescu a încheiat al doilea la Râșnov și a câștigat la Teliu, având momentan 10 puncte în fața celui de-al doilea clasat, Lucian Răduț. La fel ca și Dumitrescu, Rădut a început sezonul pe podium și și-a îmbunătățit rezultatul în următoarea etapă. Pilotând un Mitsubishi Lancer Evolution, Lucian Răduț a avut cel mai bun timp al unui turism în ambele etape desfășurate până acum dar și al întregii grupe H, fiind unul dintre principalii pretendenți al podiumului de la Trofeul TOTAL.
Ocupantul celei de-a patra poziție a clasamentului OPEN, Costi Stratnic, a fost de fiecare dată în primele două etape la un pas de podiumul general. Și tot de fiecare dată, a fost urmat de Mihai Leu, marea revenire a campionatului. Stratnic, care pilotează o Daciei STCC cu motor V6 Nissan de 3.5 litri, este lider al categoriei mașinilor cu 2 roți motrice - tracțiune spate, acolo unde se luptă tot cu Mihai Leu și cu al său Ferrari 458 Challenge. Campionul en titre Paul Andronic a lipsit de la prima etapă din acest an însă a urcat pe podiumul celei de-a doua și se află pe lista de înscrieri a Trofeului TOTAL. Clasamentul final al campionatului se va realiza după regula N-1, dar chiar și așa, Andronic nu are voie să greșească dacă spera să încheie anul pe primele poziții. În acțiune pe Drumul Poienii vor putea fi urmăriți și cei mai rapizi piloți ai unor mașini cu tracțiune față. Andrei Șerban și-a găsit un nou rival la șefia acestei categorii în persoana lui Septimiu Mărghitaș, fiecare dintre ai câștigând până acum câte o rundă și clasându-se pe doi în cealaltă, așa că acesta va fi unul dintre duelurile de urmărit sâmbătă și duminică.
Octavian Ciovică a început în forță sezonul, cu o victorie fără prea mari emoții la Râșnov în grupa N, dar problemele tehnice l-au retrogradat în urma lui Ion Nicolae și a lui Istvan Soos după Teliu. Va fi interesant de văzut ce ne oferă și această grupă pe "Poiană". Șase frumoase autovehicule istorice vor concura în campionatul dedicat lor, Innocenți Mini Cooper, BMW 1602, Fiat 124 CSA Abarth Rally, VW Golf 1 GTI, Renault Alpine A310 și Dacia 1300, pilotate de nume consacrate ale automobilismului românesc. De amintit și că, pe lângă monopostul lui Andrei Dumitrescu, alte patru vehicule dedicate acestuit tip de competiții vor putea fi urmărite în Trofeul TOTAL. Ploaia a afectat prima zi de la Teliu iar cu câteva zile înainte de etapa de pe Drumul Poienii, au căzut precipitații consistente peste Brașov. Vremea este un factor care poate da peste cap clasamentele. Rămâne de văzut cine își va adjudeca duminică Trofeul TOTAL.

Programul Trofeului TOTAL
Sâmbătă, 09 Iunie 2018
09:00 – Recunoașteri 1 – start la 30 de secunde
10:40 – Recunoașteri 2 – start la 30 de secunde
13:00 – 14:15 – Deschiderea temporară a circulației
14:30 – Antrenamente cronometrate 1 – start la 30 de secunde
16:10 – Antrenamente cronometrate 2 – start la 30 de secunde
17:30 – Antrenamente cronometrate 3 – start la 30 de secunde
Duminică, 10 Iunie 2018
09:00 – Recunoașteri 3 – start la 30 de secunde
10:40 – Recunoașteri 4 – start la 30 de secunde
13:00 – 14:15 – Deschiderea temporară a circulației
14:40 – Concurs 1 – start la 30 de secunde
16:40 – Concurs 2 – start la 30 de secunde

Circulaţia publică va fi restricționată pe sectorul DN1E - Calea Poienii (Şirul Livezii) cuprins între Biblioteca Judeţeană Braşov şi Hotel Heraldic Poiana Braşov:
• Sâmbătă, 09 Iunie 2018, între 08:30 – 13:00 și 14:15 – 20:00
• Duminică, 10 Iunie 2018, între 08:30 – 13:00 și 14:15 – 20:00

Tag-uri: , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Salarii cu 12% mai mari pentru unii salariați brașoveni

crestere-salariuAngajații Consiliului Județean, ai Serviciulului Salvamont, Muzeului de Etnografie și ai Bibliotecii Județene, vor primi salarii majorate de luna viitoare.

Aceștia vor lua 12% în plus la salariu, în conformitate cu prevederile Ordonanței 83/2014, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Biblioteca Județeană Brașov va majora de luna viitoare salariile celor 86 de angajați cu doar 9%, pentru a se încadra în plafonul de salarii.

Astfel, cel mai mic saariu brut al unui bibliotecar va fi de 1.306 lei.

Tag-uri: , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



A patra ediție a Târgului de Voluntariat

article_390773_1Organizaţiile şi instituţiile braşovene dornice să lucreze cu voluntari sunt aşteptate să se înscrie la Târgul de voluntariat Braşov, ediţia a IV-a care va avea loc în 17 mai, orele 10-16, la Biblioteca Judeţeană G. Bariţiu.

Participanții vor avea la dispoziţie un stand în care îşi vor promova proiectele şi activităţile, precum şi un spaţiu comun pentru ateliere şi activităţi demonstrative de voluntariat.

Astăzi este ultima zi de înscrieri pe www.supervoluntari.ro.

Tag-uri: , , , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Cursuri gratuite de astronomie

astronomie cursAstroclubul Braşov, împreună cu partenerii cu susţinerea Mensa România şi Biblioteca Judeţeană Braşov, organizează, începând de azi, un curs de astronomie practică, în mansarda Casei Baiulescu.

Cursul este compus din patru şedinţe săptămânale, plus o şedinţă de observaţii.

Accesul este gratuit, dar participarea se face pe bază de înscriere pe site-ul Astroclubului - brasov.astroclubul.org.

Tag-uri: , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Săptămâna internauților

De azi până vineri, între orele 10.00 și 18.00, braşovenii sunt aşteptaţi la filialele Bibliotecii Judeţene la cea de-a treia ediţie a campaniei „Hai pe net”, echivalentul campaniei europene „Get Online Week”.

Anul acesta, alături de Biblioteca Judeţeană, în campanie vor intra şi 17 biblioteci publice din judeţ.

Campania este dedicată în primul rând celor care nu au mai folosit internetul până acum, dar încurajează şi utilizatorii conectaţi să beneficieze din plin de o serie de aplicaţii şi servicii online.

Tag-uri: , , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Procese celebre în filme de colecţie la Biblioteca Judeteana

filme_proceseTimp de o luna, Biblioteca Judeteana “George Baritiu” le propune cinefililor un nou proiect ce promoveaza procese celebre.

Vizionarile vor avea loc in fiecare miercuri, la Mansarda Casei Baiulescu.

Proiectul se deschide miercuri, 19 mai, de la 16:30 cu pelicula “Procesul de la Nuremberg”(SUA, 1961) ce prezinta trairile condamnatilor la Nuremberg in urma masacrarii populatiei evreiesti.

In 26 mai brasovenii pot viziona pelicula “Sa ucizi o pasare cantatoare”(SUA, 1962), in regia lui Robert Mulligan.

Filmul “Procesul”(SUA, 1993) va putea fi vizionat in 9 iunie, iar ultima proiectie va fi “Verdictul”(SUA, 1982).

Tag-uri: , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »