Posturi cu tag-ul ‘brasov’



Premiile Anului 2017 în Cultură la Brașov

Consorțiul Cultural Corona organizează a patra ediție a evenimentului „Premiile Anului în Cultură la Brașov” - PAC 2017. De astăzi puteți face nominalizările  la Premiile Anului 2017 în Cultură la Brașov.

Regulament
Art. 1. Consorțiul Cultural Corona organizează Premiile Anului în Cultură la Brașov, eveniment menit să confere recunoaștere publică celor mai valoroase evenimente și producții cultural artistice dintr-un an calendaristic.
Art. 2. Categoriile competiției PAC Brașov sunt următoarele: Cartea anului, Afișul cultural al anului, Proiectul muzical al anului, Expoziția anului, Proiectul cultural al anului, Concertul anului, Spectacolul teatral al anului, Festivalul anului, Organizația culturală a anului, Debut.
Art. 3. Nominalizările la aceste categorii pot fi făcute de persoane fizice sau juridice cu activitate în domeniul cultural. Nominalizările se fac în scris, în format electronic, în formularul https://goo.gl/forms/3ZghCwDb3mhUNFIl2 până la data de 8 februarie 2018.
Art. 4. Nominalizările trebuie să conțină următoarele informații: Nume/Denumire organizație, Denumire proiect, Scurtă descriere – concept, perioadă, activități, beneficiari, impact, rezultate (maxim o pagină), Martor foto/video (link transfer), Dosar de presă - opțional (link bază de date online). Lista finală de nominalizări va fi stabilită de Consorțiul Cultural Corona.
Art. 5. Dosarele de nominalizare vor prezenta proiecte, persoane sau organizații cu activitate în intervalul 1 ianuarie 2017 – 31 decembrie 2017.
Art. 6. Jurizarea se face prin vot public și vot al juriului de evaluatori invitați din afara Brașovului. Votul publicului se va realiza prin sondaj online iar votul juriului prin notare cu note de la 1 la 5, 5 reprezentând nota maximă. Ponderea fiecărei jurizări reprezintă 50% din nota finală.
Art. 7. Jurizarea se va face în intervalul 8-26 februarie 2018.
Art. 8. Gala Premiilor Anului în Cultură va avea loc în 26 februarie 2018 la Centrul Multicultural al Universității „Transilvania” Brașov.

Tag-uri: , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Cu o evoluție dominantă, Simone Tempestini a câștigat Trofeul Teliu

În zilele de 2 și 3 septembrie 2017, s-a desfășurat la Teliu, lângă Brașov, cea de-a șasea etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop. Unul dintre numele-surpriză al listei de înscrieri, Simone Tempestini, a câștigat Trofeul Teliu în urma unui parcurs dominant. Pilotând în premieră un prototip Radical SR4, campionul mondial de raliuri al juniorilor a obținut cel mai bun timp în nouă din cele zece urcări ale întrecerii, doborând și recordul traseului. Pe al doilea loc, la peste 7 secunde în urma lui Tempestini, a încheiat bulgarul Lyuben Kamenov, pilot al unui Mitsubishi Lancer EVO VIII. Ultimul loc pe podiumul clasamentului general i-a revenit lui Paul Andronic, aflat tot la volanul unui Mitsubishi Lancer EVO dar de generație diferită.

 

Ediția din acest an a Trofeului Teliu a stârnit foarte mult interes, atât în rândul sportivilor cât și în ceea ce îi privește pe fani. Etapa ce a reluat campionatul de viteză în coastă după vacanța de vară a adus 75 de concurenți pe traseul găzduit de DN10, ce leagă județele Brașov și Covasna. Pe lângă faptul că situația în clasament era una strânsă, primii trei clasați fiind despărțiți de doar 14 puncte, pe lista de înscrieri se aflau doi campioni naționali care urmau să piloteze câte un prototip Radical SR4, Simone Tempestini și Horațiu Ionescu Cristea. Dublu campion național de raliuri, campion mondial Junior WRC și actual concurent în WRC2, despre Simone Tempestini se știa că este talentat, versatil și rapid. Însă, cu siguranță că nu multă lume se aștepta să aibă o evoluție atât de impresionantă la Teliu. După ce joi a luat un prim contact cu mașina pusă la dispoziție de echipa italiană Autosport Sorrento, Simone a parcurs sâmbătă dimineață pentru prima dată traseul etapei de coastă cu prototipul Radical. Mai lent cu 3 zecimi de secundă decât Horațiu Ionescu Cristea în prima manșă de recunoașteri, pilotul Napoca Rally Academy a obținut timpul de referință pe toate celelalte cinci urcări ale zilei. Cel mai bun rezultat al zilei, reușit în manșa secundă de antrenamente, a însemnat și doborârea recordului traseului, Simone parcurgând cei 3.55 km cu timpul de 1m38.544s.

Duminică au fost programate încă două manșe de recunoașteri și două manșe de concurs. Deși rezultatele recunoașterilor nu au vreo contribuție în clasament, ultima urcare înainte de concurs a adus îmbunătățirea recordului cu peste două secunde! Simone Tempestini a fost cronometrat cu timpul de 1m36.2s, anunțându-se principal pretendent la victorie. Și așa a fost, deși ploaia care a început după prima urcare de concurs le dădea speranțe celor aflați la volanul mașinilor integrale. Tempestini a câștigat manșa întâi de concurs în fața campionului en titre, Bogdan Cuzma (Mitsubishi Evo IX), diferența dintre ei fiind de 1.254 secunde. La mai puțin de două sutimi în urma lui Cuzma încheia Andrei Dumitrescu, pilotul unui monopost Tatuus. Top 5 al primei manșe de concurs a fost completat de Paul Andronic și Horațiu Ionescu Cristea. Dacă până în acest moment s-a concurat pe un asfalt uscat, în pauza dintre manșele de concurs și-a făcut apariția o ploaie torențială. Cei care au luat primii startul în manșa finală au fost nevoiți să piloteze pe ploaie însă, ulterior, vremea s-a îmbunătățit iar ultimii plecați de la start au avut asfalt parțial uscat.

În manșa secundă, timpii tuturor piloților au fost afectați de noile condiții de rulare. Chiar și așa, Simone Tempestini fost cel mai rapid, obținând în premieră victoria într-o etapă de viteză în coastă. Favorit la locul secund, Bogdan Cuzma a plecat dezamăgit de la Teliu după ce un furtun de la turbo a sărit în timp ce se afla pe traseu, forțându-l să abandoneze. Nici Andrei Dumitrescu nu a mai putut să meargă la capacitate maximă, încheind manșa doar cu al șaptelea timp și clasându-se în final pe a cincea poziție a clasamentului OPEN. Cel mai mult a profitat de noile condiții Lyuben Kamenov. Deși doar al șaselea în urma disputării manșei întâi de concurs, campionul bulgar a încheiat Trofeul Teliu cu al doilea timp în clasamentul general și pe prima poziție în grupa H. Paul Andronic a urcat pe ultima treaptă a podiumului de la Teliu și și-a extins avansul în fruntea clasamentului general din CNVCD.

Horațiu Ionescu Cristea a terminat întrecerea pe al patrulea loc însă trebuie menționat că atât el cât și Simone Tempestini nu au punctat în clasamentul general din cadrul campionatului. În aceste condiții, deși Lucian Răduț a încheiat Trofeul Teliu pe a șasea poziție, el a obținut 10 puncte. Vicecampionul Bulgariei, Hristo Manolov (Mitsubishi Lancer), a terminat pe 7, în fața câștigătorului din categoria GT, Costi Stratnic (Dacia Logan STCC). La volanul unui Audi A4 B5 SPF, Alex Mirea s-a clasat al nouălea în clasamentul OPEN, fiind urmat de cel mai rapid pilot al grupei A dar și al mașinilor cu două roți motrice (F2), Septimiu Marghitas (Seat Leon). Alex Mitroi (Mitsubishi Lancer EVO X) a câștigat fără drept de apel grupa N iar Cătălin Cedric Ghigea (Alfa Romeo Alfetta) a obținut din nou victoria în categoria vehiculelor istorice.

Următoarea etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop se va desfășura la Câmpulung Muscel în zilele de 23 și 24 septembrie.

Trofeul Teliu s-a desfăşurat sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv şi a fost organizat de Auto Blic cu sprijinul Serviciilor de Poliţie Rutieră a judeţelor Braşov şi Covasna, al Brigăzii de Jandarmi Mobilă Braşov şi al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.

 

Tag-uri: , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Trofeul Teliu va relua Campionatul de Viteză în Coastă

După o vacanţă de vară care cuprinde întreaga lună august, motorsportul românesc urmează să între în perioada care va stabili campionii. Cea de-a şasea etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop se va desfăşura în primul weekend din septembrie, la Teliu. Cei mai buni "coastaşi" se vor lupta cu secundele pe traseul găzduit de Drumul Naţional 10, ce leagă judeţele Braşov şi Covasna.

Având o lungime de 3,55 km şi o diferenţă de altitudine de 147 metri între start şi finish, traseul Trofeului Teliu combină zonele de viteză cu virajele tehnice, aflându-se pe lista de trasee favorite a multor piloţi din campionat. Cu patru câştigători diferiţi în primele cinci etape din acest sezon, titlul de campion naţional absolut este unul foarte disputat. În fruntea clasamentului OPEN se află Paul Andronic, urmat la doar 4 puncte de Lucian Răduţ şi la încă 10 de Bogdan Cuzma. Calculele nu sunt simple, ţinând cont că pentru ierarhia finală se va aplica regula N-1 dar şi că piloţii aflaţi pe locurile 4 şi 6, Andrei Dumitrescu, respectiv Costi Stratnic, au câştigat ultimele trei etape.

 

Şi alte categorii oferă în acest moment situaţii strânse la vârf. Ciprian Ciobotaru şi Adrian Iliescu au număr egal de puncte în fruntea grupei A, urmaţi la doar 3 puncte de Octavian Ciovică. Gabriel Ene ocupă locul întâi în clasamentul maşinilor cu două roţi motrice F2 însă avansul său s-a redus la doar 3 puncte în faţa lui Claudiu Ciucă şi la 5.5 în faţa lui Andrei Şerban în urma abandonului de la Sinaia. Patru puncte îi desparte pe ocupanţii primelor două poziţii în Cupa Diesel, Adrian Măduţă apropiindu-se de liderul Bogdan Samoilă. În urmă rezultatelor din etapă precedentă, Yacco Racing Team a trecut pe primul loc în clasamentul ehipelor, devansând WOT Racing 2.

Din păcate, retragerea din campionat a lui Călin Maniţiu a privat publicul de un posibil duel strâns în grupa N cu Alexandru Mitroi, aşa cum am fost obişnuiţi în ultimii ani. Costi Stratnic este favorit în clasamentul GT însă constanţa lui Emil Ghinea nu ne permite să îl scoatem pe acesta din urmă din ecuaţie. În categoria istoricelor, Cătălin Cedric Ghigea are un avans de 5.5 puncte în faţa lui Dorin Alexandrescu, Costin Ganescu apropiindu-se şi el de prima poziţie în urma victoriei de la Sinaia. Aşadar, Trofeul Teliu va avea o mare însemnătate în economia campionatului naţional.

Sâmbătă, 2 septembrie, sunt programate trei runde de recunoaşteri şi trei runde de antrenamente cronometrate, acestea din urmă urmând să decidă ordinea de start pentru manşele de concurs. Cele două urcări de concurs vor avea loc duminică, 3 septembrie, de la orele 14:15, respectiv 17:00, după ce în prealabil piloţii vor mai avea la dispoziţie încă două runde de recunoaşteri. Înscrierile concurenţilor se fac până la dată de 23 august 2017.

Tag-uri: , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Aproape 900 de candidați brașoveni vor susține Bacalaureatul în sesiunea de toamnă!

887 de candidaţi s-au înscris, în judeţul Braşov, pentru a susţine examenul de Bacalaureat în sesiunea august-septembrie 2017. Un centru de examen va fi la Colegiul „Nicolae Titulescu” iar cel de-al doilea la Colegiul Tehnic „Mircea Cristea”. O subcomisie a Colegiului „Nicolae Titulescu” va fi la Colegiul „Radu Negru” Făgăraş, unde vor susţine examen 146 de candidaţi.

 

Examenul de Bacalaureat, sesiunea de toamnă, debutează în acest an, în data de 21 august, cu probele scrise, apoi sunt programate probele orale.

Tag-uri: , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Trofeul Total se joacă cu casă închisă. 95 de piloţi pe lista de înscrieri!

Programat să se desfăşoare la finalul acestei săptămâni (27-28 mai) pe unul dintre cele mai apreciate trasee de motorsport din România, Trofeul Total a atras un număr impresionant de cereri de înscriere. Nu mai puţin de 95 de piloţi şi-au declarat intenţia de a concura pe Drumul Poienii în cea de-a doua etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop. Campionul naţional en titre, Bogdan Cuzma, vine la Braşov pentru a-i infrunta pe liderul clasamentului general Lucian Răduţ, pe campionul bulgar Lyuben Kamenov şi pe precedentul campion din CNVCD Paul Andronic.

 

Trofeul Total promite spectacol. Locul de desfăşurare, numărul mare de participanţi şi varietatea maşinilor de concurs sunt doar câteva din ingredientele necesare unei curse atractive. Cei 5 km ai traseului ce porneşte din Braşov şi şerpuieşte spre Poiană vor avea pe margine, cu siguranţă, un număr mare de spectatori veniţi să îi vadă în acţiune pe cei mai buni piloţi ai campionatului de viteză în coastă. Chiar dacă regulamentul concursului menţiona un număr maxim de 90 de automobile acceptate, organizatorii au decis să accepte 95 de înscrişi, existând eventualitatea ca, din diverse motive, unii piloţi să nu ajungă să ia startul sâmbătă dimineaţă. Alături de diversele generaţii de Mitsubishi Lancer Evolution, vor putea fi văzute trei Ferrari Challenge, un monopost Tatuus, un Audi R8 GT, un Porsche 911 GT3 şi mai multe automobile istorice, să enumerăm doar câteva dintre "vedetele" acestui weekend.

 

Deşi a fost mai rapid în prima zi a etapei de debut de la Râşnov, în condiţii de asfalt uscat, Lyuben Kamenov (Mitsubishi Lancer Evo VIII) nu a putut ţine pasul cu Lucian Răduţ (Mitsubishi Lancer Evo VIII) în manşele de concurs desfăşurate pe un traseu ud în ziua secundă. Aşadar, Răduţ vine la Braşov cu un moral ridicat, pregătit să îl înfrunte din nou pe rapidul pilot bulgar. Nici Paul Andronic (Mitsubishi Lancer Evo V) nu a fost prea departe de cei doi în prima etapă şi ştim că rundă de pe Drumul Poienii este una care îi convine, fiind locul unde în 2015 a devenit campion naţional absolut. Costi Stratnic a început adaptarea cu noua Dacia Logan STCC tot la Trofeul Râşnov, iar întrecerea de pe Drumul Poienii, cea mai rapidă cursă de şosea din România, este locul perfect pentru evoluţie. Cu o maşină nouă, un Audi A4 B5 Quattro SPF, Alexandru Mirea a fost una dintre surprizele primei etape, fiind aproape de podiumul clasamentului general, aşa că va fi interesant de urmărit parcursul său de la Braşov. Şi pentru ca lupta să fie şi mai interesantă, Trofeul Total va însemna şi prima etapă din 2017 pentru campionul naţional en titre Bogdan Cuzma. După absenţa de la Râşnov, Cuzma revine în concurs la volanul maşinii câştigătoare a ultimelor două sezoane (Mitsubishi Lancer Evo IX), Drumul Poienii reprezentând pentru el locul unde, acum un an, urca în premieră pe prima treaptă a clasamentului OPEN.

 

Sâmbătă dimineaţa (27 mai) vor avea loc primele manşe de recunoaşteri, urmând că după-amiază să se desfăşoare antrenamentele cronometrate. Ziua de duminică (28 mai) va începe tot cu runde de recunoaşteri, manşele de concurs în urma cărora se vor stabili câştigătorii, fiind programate să înceapă la 14:30, respectiv 17:00.  Aşadar veti avea parte de  un spectacol TOTAL!

Tag-uri: , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Cupa României la scrabble se dispută la Brașov!

În perioada 19 – 21 mai 2017, Braşovul va fi gazda Cupei României la Scrabble, o competiție open adresată tuturor persoanelor care cunosc regulile acestui joc, la care vor participa jucători din toată țara. Turneul se va desfăşura la Hotel Astra (str. Panselelor nr. 2), în organizarea C.S. Locomotiva București şi Funsports Braşov. „Iată că am ajuns la ediţia jubiliară nr. 31 a Cupei României la scrabble, populara competiţie care s-a organizat pentru prima oară în 1987 - la acea dată purta denumirea de Cupa Campionilor. Să spunem că analogia cu jocul de fotbal poate să fie folosită, fiind o competiţie care se desfăşoară într-o singură etapă și poate genera surprize în funcţie de forma de moment a unora dintre jucători. Frumuseţea acestei competiţii rezidă şi din paleta largă a probelor de concurs, combinând şansa liberelor cu exactitatea duplicatelor precum şi cu talentul artistic al probei de compunere. Să nu uităm şi caracteristica inedită a duplicatului top, care se joacă numai la Cupă.

Un alt fapt, nu lipsit de importanţă, este că este o competiţie deschisă tuturor, o competiţie care an de an s-a desfăşurat în numeroase localităţi din țară. Iar anul acesta, Braşovul este o gazdă care întotdeauna a oferit peisajul montan mirific dar şi căldura sufletească a organizatorilor, care au primit cu braţele deschise acest joc al inteligenţei. Suntem convinşi că şi pe viitor Cupa României va oferi un cadru atractiv pentru toţi cei ce îşi vor încerca puterile pe tărâmul minunat al dulcelui nostru grai românesc”, afirmă Dan Laurențiu Sandu, președintele Federației Române de Scrabble.

De-a lungul timpului doar 11 dintre jucători au intrat în posesia râvnitului trofeu – Cupa României, cei mai titraţi fiind Dan Laurenţiu Sandu (8 victorii) şi Alexandru Lacatis (7 victorii), coincidenţa făcând ca şi la ora actuală ei fiind cei care se bat pentru supremaţie şi în campionat.

Programul competiției debutează vineri cu turneul de partide libere, continuă sâmbătă cu probele de duplicat clasic, compunere – integral parțial și duplicat completiv și se încheie duminică cu proba de duplicat top. Festivitatea de premiere va avea loc la finalul competiției de la Brașov.

 

Tag-uri: , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



A doua editie a TARGULUI DE JOBURI BRASOV are loc la Brasov Business Park

Kron-Tour EXPO Fairs&Exhibitions organizeaza cea de-a doua editie a TARGULUI DE JOBURI BRASOV (TJB), la Brasov Business Park, in intervalul 26-27 Aprilie 2017.

TJB face parte din portofoliul Kron-Tour Expo alaturi de alte evenimente marca proprie, respectiv: Transylvania Tourism Fair, Targul Imobiliar Brasov, Salonul Auto Brasov, Transylvania Wedding Fair si Transylvania Wine Fair.

La eveniment vor participa peste 25 de companii din diverse domenii de activitate: call-center, banci, industria automotivelor si aeronavelor, industria tehnologiei, industria prelucrarii de sticla, industria sculelor, constructii, instalatii electrice, industria hoteliera, industria ospitaliera a vaselor de croaziera, alimentatie,  restaurante si cafenele, retail si multe altele.

Recruteaza personal la acest eveniment urmatoarele companii: Ana Hotels, Arvato Romania, Auchan, Carrefour, Casa Roma, Davinci, Dexion, Electroprecizia AG, Elektrobit, Freudenberg, Hotel Alpin, Hotel Piatra Mare, Hotel Ramada, Ina Schaeffler, InterJobs, Ipsos, Kaufland, Olin, Open Mind Group, Photohotel, Prato, Quin Romania, Raiffeisen Bank, Rege, Starbucks, Teleferic Grand Hotel, Tess, Tess Ballroom, Unior Tepid, Veo Worldwide.

Acestia pun la dispozitia brasovenilor peste 1000 de locuri de munca, ce se adreseaza TUTUROR segmentelor si nivelelor de cariera, respectiv: studii superioare, cu sau fara experienta, entry level, fara studii. Printre posturile disponibile se numara: customer service representative, supervizor, manager de echipa, ofiter colectare credite, ofiter suport clienti, ofiter procesare tranzactii, ofiter telesales, ofiter administrare credite, ofiter tranzactii clienti, responsabil clientela PF, economist, referent logistica si achizitii, referent contabilitate, manager de proiect, director departament constructii civile si industriale, inginer retele electrice, inginer electrotehnica electroenergetica, maistru retele electrice, electrician, inginer constructii, sef santier, referent achizitii, maistru constructor, personal amenajari interioare exterioare (zidar, electrician, zugrav, instalator, etc.), tehnician mentenanta, muncitori calificati/necalificati in constructii (fierar, dulgher, etc.), junior embedded sw developer, tehnician, inginer, specialist in domeniul calitatii, operator productie, operator CNC, operator linie, electrician, mecanic, montator, manipulant marfa, ucenic mecanic, vopsitor,  tinichigiu, stivuitorist, agent de paza, sofer, merceolog, brutar, bucatar, ajutor bucatar, cofetar-patiser, pizzar, ospatar, barman, camerista, receptioner, barman, bellboy, fotograf hotelier, consilier foto, casier, lucrator comercial, ambalator, lucrator receptie marfa, preparator peste, lucrator intretinere  si multe altele.

Targul de Joburi Brasov isi asteapta vizitatorii la Brasov Business Park, in perioada 26-27 aprilie, intre orele 10:00-18:00.

Tag-uri: , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Revine iarna. COD PORTOCALIU de ninsori abundente!

Datorită unui ciclon trans-balcanic care va traversa România în următoarele zile, reprezentanții Administraţiei Naţionale de Meteorologie, au emis două avertizări de precipitaţii abundente şi răcire accentuată a vremii.

"Din această noapte de la ora 04:00 şi până vineri, 21.04.2017, la ora 10:00, a fost emis un cod galben de precipitaţii abundente, ninsori şi intensificări ale vântului. În intervalul menţionat precipitaţiile vor cuprinde jumătatea de sud-vest a teritoriului şi cea mai mare parte a zonei de munte. În Banat, Oltenia, vestul şi nord-vestul Munteniei va ploua, iar în zona montană vor fi mai ales ninsori. Cantităţile de apă vor depăşi 20-25 litri pe metrul pătrat, iar izolat vor fi chiar şi 40 de litri pe metrul pătrat. Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării şi local, îndeosebi în regiunile sudice şi centrale, viteza la rafală va depăşi 50-55 km/h. La munte, cu precădere la altitudini de peste 1.400 de metri, se va depune strat nou de zăpadă, destul de consistent, iar vântul va avea intensificări cu rafale de până la 80-90 de km/h, viscolind ninsoarea", a declarat meteorologul de servicu al ANM.

De miercuri dimineaţă, de la ora 09:00, până vineri la ora 06:00, Administrația Națională de Meteorologie a instituit alertă cod portocaliu de ninsori abundente şi local viscolite în zona montană. Iniţial vor fi afectate zonele montane din vest şi sud-vest, în special în Carpaţii Meridionali şi Munţii Banatului, iar fenomentele meteo extreme se vor muta apoi în est, cuprinzând Carpaţii Orientali şi de Curbură.

Judeţele care se vor afla sub incidenţa codului portocaliu sunt: Braşov, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Sibiu, Prahova, Buzău, Covasna, Harghita, Bacău, Neamţ şi Suceava. Majoritatea celorlalte zone ale ţării, inclusiv Bucurestiul se vor afla sub avertizare Cod Galben de precipitaţii.

Tag-uri: , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Vor răsuna sirenele!

Săptămâna viitoare vom auzi sirenele. Într-un context internaţional conflictual, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă anunţă că, în perioada 18 - 21 aprilie2017, începe cel mai amplu exerciţiu de testare a sirenelor care anunţă situaţiile de urgenţă. În această perioadă, brașovenii vor auzi semnalul de alarmare, compus din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare, în intervalul orar 10.00-15.00.

 

Tag-uri: , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



A început sărbătoarea francofoniei la Brașov

În 2017, francofonia este sărbătorită în perioada 18-29 martie și la Brașov. Evenimentele cele mai importante prin care este celebrată francofonia sunt: 20 martie 2017, în intervaulul orar 12-14, "Ziua Internațională a Francofoniei"-picnicul poetic #haikunoi2017, care va avea loc în Mansarda Casei Baiulescu, dar și în școlile și liceele brașovene. În același loc din Livada Poștei, dar pe 22 martie 2017, se va desfășura Festivalul Ribambelle, Mini festival de teatru în limba franceză, cu începere de la ora 10. În aceeași zi, de la ora 16:30, la Școala generală nr. 6 Iacob Mureșianu, în vecinătatea Casei Baiulescu, se va derula concursul de limba franceză "Plume d'Or". În fine, pe 29 martie de la ora 17, iubitorii fenomenului din hexagon, vor putea participa la o selecție cu public pentru Festivalul Internațional de Cântec Francofon "Clef d'Or" de la Plovdiv, Bulgaria, tot în Mansarda Casei Baiulescu.

Tag-uri: , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »