Posturi cu tag-ul ‘crestere’



Brașovul a urcat pe locul 1 în topul celor mai asigurate municipii din România!

Cu un grad de acoperire prin asigurarea obligatorie a locuinței de 50% la finalul lunii aprilie a acestui an, Brașov a urcat pe locul 1 în topul celor mai asigurate municipii din România. Nivelul de acoperire prin asigurare a crescut astfel cu aproximativ 10% comparativ cu finalul anului 2017. În acest moment, din cele 121.652 locuințe din Brașov, 60.800 sunt asigurate prin polița obligatorie PAD.

Această creștere nu ar fi fost însă posibilă fără implicarea autorităților locale. Într-o scrisoare adresată PAID – Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale din România, domnul George Scripcaru, Primarul municipiului Brașov, precizează:

”Având în vedere că scopul acestui tip de asigurare este de a-i proteja pe cetățeni împotriva unor dezastre naturale, acest sistem are o utilitate incontestabilă, mai ales prin prisma faptului că, în România, ne-am confruntat cu astfel de situații. Chiar dacă Brașovul a fost ocolit de astfel de dezastre, asta nu înseamnă că nu trebuie să prevenim posibilele situații neplăcute. Consider că actualul nivel de acoperire prin asigurare PAD dovedește o conștientizare mai mare a cetățenilor acestui oraș cu privire la faptul că aceste asigurări sunt încheiate în interesul lor și nu al altcuiva.”

Conform declarațiilor acestuia, primăria din Brașov a folosit două canale de informare a cetățenilor pentru a obține acest rezultat de creștere a gradului de acoperire prin asigurarea obligatorie a locuinței. Prin intermediul mass media a transmis mesaje prin care a explicat cetățenilor că polița PAD se încheie strict în interesul lor. Nu s-a oprit însă aici și, prin intermediul a 100.765 de înștiințări transmise, a comunicat proprietarilor prevederile și obligațiile legale pe care le au cu privire la asigurarea locuinței.

”Ne exprimăm toată susținerea și aprecierea pentru primăria municipiului Brașov. Prin implicare și perseverență a dovedit că o informare corespunzătoare din partea autorităților locale poate face diferența când vine vorba de creșterea acoperirii prin asigurare. Avem încredere că modelul oferit de Brașov va fi urmat și de alte primării, iar rezultatele vor fi cel puțin la fel de bune. Reprezentanții PAID sunt oricând dispuși să ofere sprijin primăriilor care decid să întreprindă acțiuni menite să crească gradul de acoperire al poliței PAD”, declară Nicoleta Radu, Director General, PAID România.

Tag-uri: , , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Producție mai mare în industria brașoveană

productia-industriala-clujului-s-prabusit1353081460În primele nouă luni ale acestui an, indicele producţiei industriale din judeţul Braşov a urcat cu 10,9%, în timp ce indicele valoric al cifrei de afaceri a crescut cu 13,3%.

Aceste cifre se traduc prin faptul că firmele din industria braşoveană au început să producă şi elemente mai scumpe, în afara faptului că produc mai mult.

Creşteri semnificative ale cifrei de afaceri în primele trei trimestre din 2014, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2013, s-au înregistrat în domenii precum fabricarea de mobilă, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, precum și fabricarea mijloacelor de transport cu excepţia celor rutiere.

Tag-uri: , , , , , , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Prețul apei va crește în 2013

Reprezentanţii Companiei Apa Braşov au anunţat că anul acesta vor majora tariful metrului cub de apă rece cu cel puţin 5%.

Aceştia susţin că măsura este necesară pentru a asigura reabilitarea infrastructurii de apă şi canalizare din municipiu și județ.

În prezent, braşovenii plătesc 3,73 lei pe metru cub de apă rece, la aceşti bani adăugându-se 2,57 de lei pentru canalizare.

La ora actuală, Compania a contractat un credit de 30 de milioane de euro pentru a continua lucrările de investiţii, în special în judeţ.

Conducerea regiei susţine că nu va mai opera alte majorări anul acesta.

Tag-uri: , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »