Posturi cu tag-ul ‘donatii’



Andreea Marin revine la Brașov, la Gala ”Aici pentru Tine”!

Artiștii Paula Seling și Florin Chilian, vin la Brașov pentru a susține cauzele a doi copii grav bolnavi. Este pentru al doilea an la rând când Asociația ”Aici pentru Tine”, împreună cu Agenția de Publicitate ”AdTeam” Brașov, organizează Gala de caritate ”Aici pentru Tine”, eveniment ce va avea loc pe 23 februarie 2018, la Hotel Aro Palace Brașov.
Cu ajutorul oamenilor cu suflet mare, în 2018, suntem alături de două cazuri medicale grave. Mai exact, suntem alături de doi copii frumoși, minunați, cărora vom încerca să le schimbăm soarta.
Răzvan are 13 ani și are nevoie urgentă de un transplant de rinichi, iar costurile investigațiilor și operației se ridică la peste 2.000 de Euro. Din lipsa donatorilor, rinichiul pentru copil va fi donat de mama sa. ”Sunt mamă a doi copii frumoși, un băiețel de 12 ani și o fetiță de 2 ani. Problemele noastre au început în 2015, la început, după o serie de analize pe care i le-am făcut băiețelului. Diagnosticul pus de medici a fost nemilos: ”insuficiență cardiacă” cu malformație din naștere și ”insuficiență renală stadiul 5”. Nevoile sunt multe când ai un copil bolnav și unul micuț.” spune Veronica, mama băiatului. Răzvan face acum dializă din 4 în 4 ore.

De asemenea, suntem alături de Cristina, o tânără frumoasă care a împlinit tot 13 ani. Este paralizată total. S-a născut cu o malformație la inimă, o ”gaură” care la vârsta de 5 ani a fost operată și ”astupată” cu un ”petec”, de către medici. În aprilie 2017, a fost operată cu brio la inimă, în timpul operației însă, creierul copilului nu a mai fost oxigenat, spune tatăl, și a paralizat. S-au făcut diferite demersuri pentru a schimba starea fetei. Singurul rezultat a fost dat de câteva injecții ce au ajutat-o pe fată astfel că a început să își miște puțin mâna și să zâmbească. O injecție costă însă 500 lei, iar familia se află deja în datorii însemnate. Fata ar trebui să facă două astfel de injecții pe săptămână, dar din lipsa banilor tratamentul nu este ținut așa cum ar trebui. În plus, există și alte costuri uriașe pentru exerciții de recuperare și alte investigații medicale.
Alături de noi, în susținerea acestor două cazuri medicale grave, au confirmat prezența la eveniment artiștii Paula Seling și Florin Chilian, Claudia Șuteu și Ioana Bozga, într-un eveniment prezentat de Andreea Marin.

În cadrul Galei de caritate, cei prezenți vor avea ocazia de a face donații pentru susținerea acțiunilor pe care le desfășurăm, și de asemenea vor putea participa la o licitație unică de tablouri semnate de artistul Dan Mălureanu.

De asemenea, la eveniment, Casa de Modă ”Celebre” va prezenta noua colecție, iar modele sunt invitate de către Artemis Models Brașov.

Anul acesta, publicul va avea acces la eveniment, însă numărul locurilor este limitat. Cei interesați ne pot scrie pe adresa de email: contact@asociatiaaicipentrutine.ro, ne pot contacta telefonic sau pot achita contravaloarea invitației, printr-o donație online, în contul de PayPal al Asociației. Valoarea invitației este de 35 de Euro. Data limită pentru achiziționarea biletelor: 16 februarie 2018!

În 2017, fondurile obținute în cadrul Galei de caritate, au fost redirecționate pentru a sprijini un caz social. Cara Maria, în vârstă de 48 de ani, mamă a doi copii frumoși, avea nevoie urgentă de o proteză la picior. Aceasta a fost cumpărată și de asemenea, pe tot parcursul anului, Cara Maria a primit sprijin material și emoțional din partea Asociației. De două, chiar trei ori pe săptămână, Cara Maria a mers cu noi la Spitalul ”Sfântul Constantin”, unde a beneficiat de tratamente medicale costisitoare pentru tratarea ulcerului varicos de care suferă. Nu în ultimul rând, maria a urmat un lung șir de investigații medicale, din care a reieșit bolile grave de care suferă, mutațiile genetice ”factorul V Leiden” și ”Lupus”, o combinație crtică din punct de vedere medical. În acest moment Maria continuă tratamentele pentru toate acestea și va rămâne în continuare în evidența Asociației ”Aici pentru Tine”.

Noi îi scoatem din anonimat, iar TU faci diferența schimbându-le povestea vieții lor.

Tag-uri: , , , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Încep înscrierile proiectelor pentru ”Bikeathon Țara Făgărașului”-ediția a 5-a

S-a dat startul înscrierilor de proiecte pentru cea de-a cincea ediție a concursului caritabil de ciclism, ”Bikeathon Țara Făgărașului”, o platformă de strângere de fonduri implementată de Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului. Proiectele pot acoperi domenii diverse, precum: educație și tineret, sănătate și terapii speciale, dezvoltare personală și integrare socială, sport, mediu și ecologie, cultură și artă, etc. Pot aplica organizații non-profit, grupuri de inițiativă (o echipă, un grup informal de cetățeni/membri ai comunității care împărtășesc un interes, o pasiune sau o preocupare pentru un subiect legat de viața în comunitate, pe care vor să‐l promoveze în spațiul public), școli, licee sau companii, care pot înscrie proiectele pe platforma- http://bikeathon.fundatiactf.ro, la secțiunea ”Proiecte – Înscriere proiect”. Perioada de înscriere a proiectelor se încheie pe 28 februarie 2108.
În urma validării și a unei selecții făcute de către o comisie FCTF, proiectele vor fi prezentate pe site, iar obiectivul de atragere de fonduri recomandat pentru un proiect este de minim 2.000 de lei.
Companii, ONG-uri, persoane fizice, tineri si mai puțini tineri, își unesc forțele, propun proiecte pentru comunitate sau pedalează pentru a obține fondurile necesare implementării acestora. ”Bikeathon” este un eveniment unde comunitatea interacţionează şi se implică să strângă fonduri pentru proiectele pe care le consideră relevante.
Evenimentul cuprinde mai multe etape:
1) Propunerea proiectelor: 29 ianuarie – 28 februarie 2018. Fiecare proiect validat trebuie să-și înscrie minim un biciclist în competiţie. Toate proiectele care vor atinge targetul de fundraising de 1.000 lei până la data de 1 mai 2018, se califică automat pentru a participa la evenimentul sportiv ”Bikeathon Țara Făgărașului” din 9 iunie 2018.
2) Înscrierea bicicliștilor în cursă: 5 martie– 30 mai 2018 pe platforma bikeathon.fundatiactf.ro
Ei își aleg un proiect pe care îl susțin prin taxa de participare și prin mobilizarea unui cerc de susținători (donatori) care împărtășesc aceeași dorință.
3) Înscrierea susținătorilor (donatorilor) care susţin biciclistul sau cauza preferată, contribuind cu o sumă fixă: 8 martie – 30 iunie 2018 pe site: http://bikeathon.fundatiactf.ro/inscriere-sustinatori/, sumă ce va fi apoi redirecționată către cauza pentru care se pedalează.
De asemenea, companiile pot alege să mobilizeze un număr cât mai mare de angajați să participe la cursele de la Bikeathon, donând o sumă de bani pentru fiecare dintre aceștia. Fiecare echipă de proiect și biciclist fundraiser îşi va dezvolta campanii de atragere de fonduri pentru proiectul propus, iar acestea vor fi validate de către echipa de organizare ”Bikeathon”.
Ziua cea mare este 9 iunie 2018, când se va da startul celor 4 curse din cadrul ”Bikeathon”, din fața Cetății Făgăraș: cursa de 72 de kilometri, cursa de 46 de kilometri, cursa de 22 de kilometri și cea de 10 kilometri. De asemenea, se va organiza ca în fiecare an, Cursa pentru copii, desfășurată în jurul Cetății Făgăraș.
Prima ediție ”Bikeathon” s-a petrecut în 2014 și a crescut exponențial de la an la an, obținând până acum următoarele rezultate: 52 de proiecte finanțate, 1.416 donatori, 175.000 lei- suma mobilizată, 1.783 de bicicliști, 323 de voluntari, 15.591 de kimlometri pedalați. Cel mai tânăr concurent Bikeathon a avut 3 ani, iar cel mai vârstnic 69 de ani, astfel încât vârsta nu reprezintă un obstacol în regulamentul de înscriere al competiției.
“Bikeathon-ul a fost o experinţă superbă! Făgăraşul a prins viaţă prin sport şi generozitate! A fost un eveniment care m-a inspirat că suntem mulţi care nu doar ţinem la comunitatea nostră, ci chiar contribuim ca lucrurile să meargă mai bine. ” – Ştefan Cibian, participant
Organizatorul evenimentului, Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului, construieşte o platformă de gestionare a donatorilor şi a plăţilor şi finanţează apoi fiecare proiect cu sumele strânse pentru el.
Fundația Comunitară Țara Făgărașului este o organizație nonguvernamentală, apolitică și nonprofit, care identifică, promovează și finanțează inițiative și proiecte ale comunității făgărășene, contribuind astfel la dezvoltarea locală. Fondurile sunt colectate, administrate și distribuite transparent prin intermediul burselor sau a granturilor. În același timp, FCTF pune la dispoziția companiilor care doresc să se implice în comunitate, servicii de consultanță pentru identificarea domeniilor pe care acestea le pot susține și a mecanismelor prin care pot contribui la dezvoltarea comunității. De la înființarea FCTF, în iunie 2013 și până acum, au fost oferiți 874.643 de lei, prin finanțări nerambursabile, pentru 324 de proiecte și 185 de burse.
Fundația Comunitară Țara Făgărașului face parte din programul național de “Fundații Comunitare”, inițiat de Asociația pentru Relații Comunitare, în parteneriat cu Fundația Pentru Parteneriat și Fundația Pact, cu sprijinul financiar al Charles Stewart Mott Foundation, Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe și Romanian-American Foundation.

Tag-uri: , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



„Împreună, pentru un vis!”, concert caritabil pentru beneficiarii Asociaţiei „Copiii de Cristal”

1 (1)3 foşti concurenţi de la „Vocea României” îşi unesc forţele în beneficiul copiilor şi tinerilor cu autism din cadrul Asociaţiei „Copiii de Cristal”: Lori Ciobotaru, Petra Acker şi Ricardo Caria promit un spectacol de excepţie la Reduta, pe 10 decembrie!

Spectacolul va fi completat cu momente artistice unice realizate de tineri muzicieni talentaţi ai Liceului de Muzică „Tudor Ciortea” şi ai Palatului Copiilor din Braşov.

Toate fondurile care se vor strânge în urma acestui eveniment vor fi donate Asociaţiei „Copiii de Cristal” în vederea modernizării instalaţiei electrice şi dotării sediului cu surse de încălzire, întrucât copiii şi tinerii cu autism visează ca în centrul de zi, unde fac terapie specializată, să fie cald şi bine.

Sediul din Str. Aurel Vlaicu nr. 26 bis este debranşat şi rece. Temperaturile din interior sunt acum apropiate celor de afară, ceea ce face foarte grea continuarea şedinţelor de terapie cu cei peste 70 de beneficiari care suferă de diverse tulburări din spectrul autismului.

Împreună, putem să ajutăm! Vă invităm, aşadar, la concertul caritabil „Împreună, pentru un vis!”. Împreună, putem transforma centrul de zi al Asociaţiei „Copiii de Cristal” într-un loc propice desfăşurării şedinţelor de terapie specializată pentru persoanele cu nevoi speciale. Beneficiarii centrului au vârste cuprinse între 2 şi 57 de ani.

Tag-uri: , , , , , , , , , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Mai puțini cai și mai multe lebede la Zoo Brașov

ponei-zoo-brasovGrădina Zoologică de la Noua îşi scoate la vânzare caii pentru a face loc unor exemplare care se pretează pentru un parc zoologic, spune conducerea Zoo.

Vor rămâne în continuare cei patru ponei şi poneiul american, care este de dimensiuni mai mari.

De luna viitoare, lacul de la Grădina Zoologică va fi populat cu pelicani și lebede albe şi negre.

Conducerea Grădinii Zoologice încearcă să le obţină prin donaţii, de la instituţii similare, iar în cazul în care nu va avea această opţiune, le va cumpăra, o lebădă costând între 250 și 400 de euro.

Tag-uri: , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Festival caritabil pentru dotarea Secției de ortopedie a Spitalului de Copii

sp copiiSecţia de ortopedie a Spitalului Clinic de Copii ar putea fi dotată în acest an cu un motor de ortopedie necesar intervenţiilor chirurgicale.

Echipamentul ar putea fi cumpărat cu ajutorul unor donaţii la care toţi braşovenii pot participa, în perioada 1 - 6 august, în cadrul festivalului interactiv pentru familii „A fost odată...“.

Timp de şase zile, la Braşov se va desfăşura festivalul interactiv pentru familie, în cadrul căruia cei mici şi cei mari vor avea parte de mai multe spectacole de teatru şi de workshop-uri creative.

Taxele de participare la acestea, cuprinse între 10 şi 15 lei, vor deveni donaţiile care vor sta la baza sumei necesare achiziţionării acestui echipament necesar operaţiilor ortopedice de la Spitalul de Copii.

Tag-uri: , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Concert caritabil la Biserica Neagră

ultimul-concert-estival-de-orga-la-biserica-neagra--0In aceasta seara, de la ora 18.00, melomanii sunt invitaţi la un concert de orgă, alături de copiii cu deficienţe de auz la Biserica neagră, în cadrul proiectului „5 zile alături de copiii cu deficienţe de auz”.

Biletele de intrare la concert costă 8 lei și sunt puse în vânzare la casa de bilete a Bisericii Negre, iar la finalul concertului se poate face o donație suplimentară în urnele special pregătite.

Organizatorii proiectului invită, de asemenea, terapeuţi şi logopezi români care doresc să se alăture şi să lucreze cu aceşti copii.

Tag-uri: , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Campanie umanitară la Teatrul Arlechino

campanii-umanitarePentru al treilea an consecutiv, colectivul Teatrului petru Copii „Arlechino“ organizează Campania Umanitară „Dăruim pentru ei“.

Campania se va derula în perioada 1-25 aprilie şi îşi propune să ofere un mic ajutor copiilor internaţi la Spitalul de Pneumoftiziologie „Stejeriş“.

Braşovenii sunt aşteptaţi zilnic la sediul teatrului pentru a dona scutece de unică folosinţă, materiale de igienă personală şi de curăţenie, dar și hăinuțe, încălțăminte și jucării.

Tag-uri: , , , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Maraton de înot în sprijinul Hospice

Fundaţia „Hospice - Casa Speranţei“ organizează, la Piscina „Aqua Blue“ din Săcele, „Swimathon“, un concurs de înot cu caracter caritabil deschis braşovenilor de toate vârstele.

Înotătorii trebuie să parcurgă un număr cât mai mare de lungimi de bazin şi trebuie să-şi adune cât mai mulţi susţinători financiari.

Toate donaţiile vor fi utilizate în sprijinul persoanelor care suferă de boli incurabile, aflate în îngrijirea „Hospice - Casa Speranţei“.

Tag-uri: , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Se strâng donații pentru sinistrați

Peste 700 de braşoveni au făcut duminică donaţii de alimente, apă, haine pentru sinistraţi la sediul Academiei Forţelor Aeriene, de pe strada Mihai Viteazul nr. 160.

Campania continuă și în zilele următoare, cei care doresc să ajute sinistraţii pot aduce pachete şi luni şi marţi, între orele 9:00 şi 20:00.

Cel mai mult este nevoie de alimente neperisabile și apă, dar puteți dona şi haine sau pături.

Tag-uri: , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Se înfiinţează Reţeaua „Solidaritatea braşoveană”

Consiliul Judeţean şi Mitropolia Ardealului vor crea o reţea de colectare donaţii de la persoanele fizice şi juridice, pe care le vor împărţi apoi, în funcţie de nevoi, cetăţenilor aflaţi în dificultate.

Bunurile donate pot consta în articole de îmbrăcăminte, încălţăminte, rechizite, jucării, posibil şi alimente perisabile.

Reţeaua „Solidaritatea braşoveană“ va avea şase centre de colectare şi distribuţie stabilite la Braşov, Făgăraş, Victoria, Rupea, Săcele şi Râşnov.

 

Tag-uri: , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »