Posturi cu tag-ul ‘poiana brasov’



Simone Tempestini a câștigat Tess Rally 47 Brașov

În perioada 23-25 martie, s-a desfășurat la Brașov prima etapă a Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2018. Ediția 47 a Tess Rally a adunat la start un număr record de 90 de echipaje, marcând câteva reveniri importante. Simone Tempestini și-a adjudecat victoria raliului brașovean după o luptă strânsă în prima zi cu Dan Gîrtofan și un parcurs fără presiune în ziua secundă. A doua poziție a clasamentului i-a revenit campionului en titre Bogdan Marișca, Vali Porcișteanu urcând pe ultima treaptă a podiumului.

70 din totalul echipajelor participante au concurat în cadrul CNRD (Campionatul Național de Raliuri Dunlop), 16 echipaje au constituit lista de înscrieri a Campionatul Național Rally 2 iar 4 echipaje au venit la start cu mașini istorice înscrise în Campionatul Național de Raliuri pentru Autovehicule Istorice și de Competiție. Lista de înscrieri Tess Rally 47 s-a remarcat nu doar din punct de vedere cantitativ, ci și calitativ, la întrecerea de la Brașov venind șase campioni naționali absoluți de raliuri, dintre care cinci cu mașini R5. De altfel, în concurs s-au aflat opt astfel de mașini de top. Recunoscut pentru condiții meteo capricioase oferite an de an, raliul brașovean nu s-a dezmințit nici de această dată. Vremea frumoasă care era la Brașov cu o săptămână înainte s-a transformat în preajma zilelor de concurs, aducând zăpada abundentă. Totuși, nu au fost precipitații în cele două zile în care s-au desfășurat probele speciale, ningând doar în timpul testului oficial (shakedown) de vineri.

După ce vineri seara echipajele au participat la startul festiv din Piața Sfatului, sâmbătă s-au parcurs primii kilometri de concurs din noua ediție a campionatului. Itinerariul zilei a constat în trecerea de două ori pe specialele Brașov (urcarea spre Poiana Brașov din centrul orașului) și Pârâul Rece la care s-a adăugat proba spectacol Brașov Rally Show, desfășurată la luminile proiectoarelor. La volanul Skodei Fabia R5 și avându-l în dreapta pe copilotul Tudor Mârza, Dan Gîrtofan a început în forță, câștigând primele trei probe. De fiecare dată, timpii lui Simone Tempestini (Citroen DS3 R5) au fost foarte apropiați, Giri nereușind să se desprindă. Făcând din nou echipă cu navigatorul Sergiu Itu, Simone Tempestini a obținut prima victorie de probă pe PS4, reușind să recupereze o jumătate de secundă. Înainte de superspecială, Dan Gîrtofan conducea raliul cu un avans de doar 2.6 secunde. Pe o temperatură redusă și o suprafață alunecoasă, Tempestini a fost mai rapid cu 4 secunde decât Gîrtofan pe Brașov Rally Show și a reușit să treacă în fruntea întrecerii, având la finalul primei zile 1.6 secunde în fața pilotului brașovean.
Bogdan Marișca (Ford Fiesta R5) este singurul care a arătat că poate să țină pasul cu primii doi, însă problemele de electronică au forțat oprirea mașinii sale de concurs în două rânduri pe PS4 Pârâul Rece 2, forțându-l să piardă 26 de secunde și a treia poziție a clasamentului general. Pentru Vali Porcișteanu, prima zi din Tess Rally 47 a marcat primii kilometri de concurs cu Skoda Fabia R5, poziția a treia după primele 5 speciale fiind una mulțumitoare.

Ziua de duminică debuta cu parcurgerea în ambele sensuri a uneia dintre cele mai tehnice probe ale campionatului. Era de așteptat ca proba dubla Babarunca / Cheia să cântărească mult în economia raliului, mai ales că startul programat foarte devreme aducea temperaturi mult sub zero grade și condiții de aderență foarte scăzută. Simone Tempestini a reușit cel mai bun timp al specialei Babarunca, fiind mai rapid cu 5 secunde decât colegul său de echipă, Bogdan Marișca. Din păcate, Dan Gîrtofan a pierdut controlul mașinii de concurs, ieșind de pe traseu și rămânând blocat în zăpada de pe margine pentru mai mult de 40 de minute. Handicapul de timp prea mare l-a forțat pe pilotul brașovean să abandoneze. Cu Sebastian Itu în dreapta sa, Bogdan Marișca a fost cu aproape un minut mai rapid decât Vali Porcișteanu pe PS6, și a reușit să urce până pe a doua poziție a clasamentului general.

Porcișteanu a parcurs mare parte din revenirea de la Cheia pe pană, căzând încă o poziție în clasamentul general. Pe a treia poziție urcase Manu Mihalache, care a avut până în acest moment o clasare constantă în primele cinci poziții, deși a pilotat un Mitsubishi Lancer EVO IX de clasă 3, o mașină inferioară celor R5. Și Norbert Maior a oferit un parcurs impresionant pe speciala dublă, reușind să încheie pe a patra poziție în clasamentul general atât pe Babarunca cât și pe Cheia, pilotând un Peugeot 106 cu tracțiune fața. Tânărul pilot a avut probleme la cutia de viteze a mașinii pe ultimele trei probe, pierzând tot ce acumulase până atunci.
Simone Tempestini a mai câștigat încă două din cele trei speciale rămase de parcurs, ducând numărul total de victorii de probă la 5. Este pentru al patrulea an consecutiv când tânărul pilot Napoca Rally Academy câștigă Tess Rally, începând așadar cu dreptul sezonul intern. Deși problemele tehnice l-au împiedicat să se lupte la locul I, Bogdan Marișca a arătat că este foarte rapid și că poate să își apere titlul de campion. Pilotul clujean a câștigat și ultima specială, Poiana Brașov (în coborâre), care a avut rol de power stage și care a adus puncte suplimentare primilor trei clasați. Cu mașina în condiții optime după trecerea prin parcul de service, Vali Porcișteanu a recuperat ecartul pe care îl avea în urma lui Manu Mihalache și a revenit pe podium. Oricum, al patrulea loc al clasamentului general este un rezultat excelent pentru Mihalache, terminând în fața a patru mașini R5. Bineînțeles, brașoveanul a câștigat clasa 3.
După șapte ani de inactivitate competițională, Titi Aur a revenit în raliuri, luând startul în Tess Rally cu o Skoda Fabia R5. El a încheiat pe a cincea poziție, în fața a două Forduri Fiesta R5 pilotate de Sorin Badea, respectiv Mihai Manole. Adrian Teslovan (Citroen DS3 R3T Max) a fost cel mai rapid pilot al unei mașini cu tracțiune pe două roți, câștigând clasa 5 și încheind pe 8 în clasamentul general, în fața lui Florin Tincescu (Fiat Abarth 124). Al zecelea loc la general i-a revenit lui Cătălin Grigoriu (Ford Fiesta R5).
O altă revenire așteptată a fost cea a lui Raul Badiu, care a câștigat clasa 9 și Cupa Suzuki, în timp ce Cupa Dacia a fost câștigată de Dragoș Popa. Csongor Szabo (Ford Fiesta R2) a fost cel mai rapid pilot al clasei 7, Adi Iliescu (Mitsubishi Lancer EVO) a câștigat clasa 11 iar Remus Cotuț a câștigat clasa 12. Vlad Teodor (BMW E36 320i) a învins în prima etapă a campionatului Rally 2 iar Gunther Graef (BMW 1602) în cea a vehiculelor istorice. După prima etapă, în clasamentul echipelor conduce Napoca Rally Academy, urmată de DTO Tellur Rally Team și de Omega Rally Team. Următoarea etapă a Campionatului Național de Raliuri Dunlop se va desfășura la începutul lunii mai, la Cluj.

Tess Rally 47 Braşov a fost organizat de Auto Blic sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv și a fost susținut de Primăria Municipiului Braşov şi Consiliul Local Braşov.

Parteneri media: Kiss FM, Zile şi Nopţi, newsbv.ro, Autorally.ro

Tag-uri: , , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



90 de echipaje vor lua startul în Tess Rally Brașov 2018!

Programată pentru weekendul 23-25 martie 2018, la Brașov, prima etapă a Campionatului Național de Raliuri Dunlop se bucură de un foarte mare interes din partea concurenților. Lista de înscrieri a Tess Rally 2018 include numărul maxim de concurenți admiși de regulament, 90 de echipaje urmând să ia startul în concurs. Cinci din cele opt mașini de top R5 ce vor putea fi admirate pe probele brașovene vor fi pilotate de campioni naționali absoluți, toți câștigători ai acestui raliu: Titi Aur, Dan Gîrtofan, Bogdan Marișca, Vali Porcișteanu și Simone Tempestini.

Debutul prin tradiție al campionatului intern de raliuri are loc la Brașov, Tess Rally prezentând în fiecare an noile mașini, noile echipaje sau, mai mult ca niciodată în acest an, mult așteptatele reveniri. La fel ca și anul trecut, acest raliu marchează atât prima etapă CNRD (Campionatul Național de Raliuri Dunlop) cât și a categoriei destinate tinerelor talente (Campionatul Național Rally 2) și a mașinilor istorice (Campionatul Național de Raliuri pentru Autovehicule Istorice și de Competiție). Mai mult de două treimi din totalul celor înscriși, mai precis 69 de echipaje, vor participa în CNRD, însă și lista Rally 2 este foarte populată (17 echipaje înscrise). Acestora se mai adaugă și patru "istorice".
Ca niciodată în ultimii ani, ediția din 2018 a Tess Rally are cinci favoriți la victorie, toți campioni absoluți și toți cu mașini R5 de clasă 2. Cele trei Skoda Fabia R5 vor fi pilotate de vicecampionul Dan Gîrtofan și de marile reveniri, Titi Aur și Vali Porcișteanu. Câștigătorul de anul trecut de la Brașov, Simone Tempeștini, va pilota un Citroen DS3 R5 iar colegul său de echipă, campionul en titre Bogdan Marișca, un Ford Fiesta R5. Tot la comenzile a câte unui Fiesta R5 se vor afla și Sorin Badea, Mihai Manole și Cătălin Grigoriu. Cinci piloți ai unor Mitsubishi Lancer EVO IX constituie clasa 3, printre ei aflându-se Manu Mihalache, Răzvan Trișnevschi și Adrian Grigore. Singura mașină de clasă 4 este surpriza adusă de Florin Țincescu, un Fiat Abarth 124.
Adrian Teslovan și Gabriel Ene sunt doi dintre cei patru înscriși ai clasei 5, pe listă aflându-se și trei mașini R2 de clasă 7. Așa cum era de așteptat, cea mai numeroasă prezență o avem în clasa 9, cele 25 de echipaje incluzând și participanții la cele două cupa monomarcă, Dacia și Suzuki. Câștigătorul Cupei Dacia 2017, Mihnaea Mureșan, se află în fruntea listei de 13 piloți ai unor Dacii Sandero si Logan. Nume cunoscute se vor afla la bordul multora dintre cele nouă Suzuki Swift Sport care vor lua startul în raliul brașovean. Pe lângă Radu Necula, campionul clasei 9 și câștigător al Cupei Suzuki în 2017, îi mai regăsim aici pe Bogdan Vrabie, Andrei Gîrtofan, Bogdan Tălașman și, o altă revenire importantă, Raul Badiu. Norbert Maior a schimbat mașina dar nu și clasa, el urmând să concureze tot în clasa 9 dar cu un Peugeot 106.
Deși a dus lipsa de concurenți în ultimii ani, clasa 11 aduce în acest an 11 spectaculoase mașini Subaru și Mitsubishi. Lupta din această clasă se anunță foarte interesantă, campionul Jean Tatu trebuind să le țină piept lui Marco Tempestini, Sebastian Barbu, Thomas Abraham, Adi Iliescu sau Bogdan Năstase, să enumerăm doar câțiva dintre cei înscriși aici. Și mai numeroasă este clasa 12, acolo unde avem o neoficială "cupă internațională" Hyundai i20 Coupe, formată din echipaje din Bulgaria, Suedia, Georgia, Polonia și Italia. Tot aici îi mai găsim și pe Remus Cotuț, Mihai Beldie și Paul Țurcanu.
Campionatul destinat autovehiculelor istorice aduce la Brașov patru frumoase mașini clasice. Gunther Graef va lua startul cu un BMW 1602, Cătălin Cedric Ghigea cu un Abarth 124 CSA Rally iar cele două VW Golf 1 vor fi pilotate de Dorin Alexandrescu și Andrei Agapian. Nu mai puțin de 17 echipaje se vor alinia la startul Rally 2, competiția cu program restrâns în care se vor parcurge doar 8 din cele 10 probe speciale.
Prima zi de concurs din cadrul Tess Rally (sâmbătă, 24 martie) va include cinci speciale, dintre care o dublă trecere pe Poiană și Pârâul Rece, urmând ca proba spectacol Brașov Rally Show să închidă ziua. Tot cinci speciale sunt programate și pentru ziua secundă (duminică, 25 martie). După testul principal constituit de probele Babarunca și Cheia, echipajele vor mai parcurge Râșnov și Pârâul Rece înainte de a încheia raliul pe coborârea din Poiană.
Tess Rally Braşov este organizat de Auto Blic, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, și este susținut de Primăria Municipiului Braşov şi Consiliului Local Braşov.

Program Tess Rally Braşov 47:
Vineri 23.03.2018
Shakedown Râşnov
13:00 – 18:00 – Valea Cetății
Start festiv – prezentarea participanțiilor
20:00 – Brașov – Piață Sfatului

Sâmbătă 24.03.2018
12:28 – PS1 Brașov - Poiana Braşov
13:06 – PS2 Râşnov - Pârâul Rece
14:34 – PS3 Brașov - Poiana Braşov
15:12 – PS4 Râşnov - Pârâul Rece
19:20 – PS5 Brașov Rally Show

Duminică 25.03.2018
07:48 – PS6 Babarunca
10:31 – PS7 Cheia
12:59 – PS8 Poiana - Râşnov
13:22 – PS9 Râşnov - Pârâul Rece
16:10 – PS10 Poiana Braşov - Power Stager Stage

Tag-uri: , , , , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Prima ediție a Cupei de Ski Austriece din Poiana Brașov a fost un real succes!

Ediția Cupei de Ski Austriece din Poiana Brașov organizată împreună cu Advantage Austria pe pârtia 3D Lupului/Drumul Roșu a fost un real succes.

Locul 1 la clasamentul pe firme și astfel marele premiu l-a câștigat echipa UniCredit, pe locul doi s-a clasat echipa Grawe Romania, iar pe locul 3 Gebrüder Weiss.

Oaspeții veniți atât din țara, cât și din străinătate au rămas plăcut surprinși de înalta calitate a organizării competiției, de prepararea pârtiilor și a traseului dar în primul rând au lăudat ospitalitatea noastră. Doresc astfel să le mulțumesc pentru excelenta colaborare domnului Dorin Drăgoi pentru prepararea pârtiei de concurs, domnului Tudor Tănase, domnului Marius Câmpeanu și echipei Bonima pentru pregătirea și organizarea evenimentului, lui DJ Edelweiss alias Lauri Bidu pentru buna dispoziție la Apres-Ski și nu în ultimul rând echipei de arbitrii condusa de Rolf Truetsch - Killy și Cornel Henika care au făcut ca de obicei treabă bună.

Astfel, fiind toți organizatorii, colaboratorii, sponsorii și participanții extrem de mulțumiți, vom începe cu pregătirea Cupei de Ski Austriece 2019 din Poiana Brașov.

Cu aceasta ocazie au fost organizate și cupele de ski ale liceelor Johannes Honterus și Andrei Șaguna.

La Honterus Skipokal au fost peste 150 de participanți, toți elevi ai liceului, iar la Cupa de Ski Șaguna au participat peste 100 de elevi, foști șaguniști, profesori și copii ai foștilor șaguniști.

“Mă bucur foarte mult că am reușit să organizăm în Poiana Brașov aceste trei competiții frumoase, atât pentru copiii noștri, cât și pentru investitorii austrieci. Trebuie să scot în evidență și să mulțumesc organizatorilor, partenerilor și sponsorilor fără care nu am fi putut organiza competițiile. În plus doresc să mulțumesc atât conducerilor liceelor Honterus și Șaguna, cât și asociațiilor ProHonterus și Șaguniști pentru Șaguniști pentru implicarea exemplară în organizarea evenimentelor. Anul viitor îmi doresc să ajutam și alte licee să organizeze cupe de ski pentru a putea organiza o competiție inter liceală. În plus îmi doresc să organizăm și o competiție pentru snowborderii brașoveni.” a declarat consilierul local Cristian Macedonschi pentru presa prezentă la competiții.

Tag-uri: , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Doar 30 de zile până la startul sezonului de raliuri!

Conform tradiţiei, sezonul autohton de raliuri debutează la Braşov, cu Tess Rally. Ediţia 47 a raliului se va desfăşura între 23-25 martie pe specialele de asfalt consacrate din Braşov şi din împrejurimile sale.

După o lungă pauză competiţională, fanii sporturilor cu motor vor avea posibilitatea să îi vadă din nou "la treabă" pe cei mai buni piloţi de raliuri ai ţării, evoluând în cadrul celui mai longeviv raliu din istoria României. Interesul foarte ridicat se datorează și faptului că pentru sezonul 2018 sunt anunțate noutăți mai multe și mai spectaculaose ca niciodată.
„După o lungă perioada de muncă, preserata cu numeroase surprize care mai de care mai neplăcute, nu poate exista o satisfacție mai mare pentru mine și pentru echipa de organizare, decât să avem la start nu mai puțin de cinci campioni naționali absoluți de raliuri, câștigători de mai multe ori ai acestui frumos raliu." a declarat Bela Stoica, președintele clubului organizator. "Doar enumerarea lor crează emoție, atât nouă, oraganizatorilor, cât și, sper eu, spectatorilor. Titi Aur – de șase ori câștigător la Brașov, Simone Tempestini, Dan Gîrtofan și Vali Porcișteanu, fiecare dintre ei de câte trei ori învingători aici, Bogdan Marișca – campionul la zi, de două ori câștigător al raliului." a mai spus domnul Stoica.
La rândul sau, Cristian Andrei, managerul proiectului numit Tess Rally Brașov 47 a adăugat: „Suntem mândri și emoționați să avem elita automobilismului sportiv românesc la start, dar în același timp, suntem conștienți de responsabilitatea noastră de a le oferi tuturor participanților la Tess Rally Brașov 47 condiții foarte bune de concurs”.

Tess Rally Brașov 47, un raliu pentru sport și spectacol

Pentru că specialele avute la dispoziție pentru a forma harta raliului sunt aceleași în fiecare ediție, organizatorii caută mereu noi și noi „desene” pentru a face raliul mai atractiv, atât pentru sportivi cât și pentru spectatori. Astfel, în premiere pentru Campionatul Național de Raliuri, organizatorii propun pentru prima zi de concurs (sâmbătă, 24 martie 2018) o desfășurare specială. Cea mai frumoasă specială a raliului, Poiana, va fi parcursă de două ori într-un interval de circa două ore. În acest fel, spectorii vor avea ocazia să-i vadă încă din startului raliului pe participanți urcând serpentinele spre stațiunea Poiana Brașov într-un format de viteză în coastă. În plus, după ce concurenții vor poposi în parcul de service pentru refacera forțelor, urmează în centrul istoric al Brașovului deja tradiționalul Brașov Rally Show, proba specială - spectacol care încheie prima zi a raliului, după parcurgerea a aproximativ 60 km de probe speciale din totalul de 140 km.

Ziua a două debutează duminică, 25 martie 2018, cu celebrele speciale Babarunca și Cheia. Pentru a doua parte a zilei, sunt programte treceri pe probele Pârâul Rece și Râșnov, iar Tess Rally Brașov 47 se va încheia la fel cum a început, pe speciala Poiana,desfășurată de această dată în sens invers, spre Brașov. Așadar, în Livada Poștei vor putea fi aplaudați pentru prima dată câștigătorii ediției 47 ai raliului brașovean. Decernarea tuturor premiilor va avea loc duminică seară, la Coresi Shopping Resort, și va fi precedată de un concert.
După debutul de succes din 2016, Campionatul Naţional de Rally 2 îşi va disputa şi în acest an prima etapă la Braşov. Întrecerea, care se vrea o anticamera a raliurilor, are rolul de rampă de lansare a tinerelor talente. De asemenea, în cadrul Tess Rally Brașov 47 își va desfășura prima etapă din acest an și campionatului național destinat vehiculelor istorice.

Program Tess Rally Braşov 47:
Vineri 23.03.2018
Shakedown Râşnov
13:00 – 18:00 – Valea Cetății
Start festiv – prezentarea participanțiilor
20:00 – Brașov – Piață Sfatului

Sâmbătă 24.03.2018
12:28 – PS1 Brașov - Poiana Braşov
13:06 – PS2 Râşnov - Pârâul Rece
14:34 – PS3 Brașov - Poiana Braşov
15:12 – PS4 Râşnov - Pârâul Rece
19:20 – PS5 Brașov Rally Show

Duminică 25.03.2018
07:48 – PS6 Babarunca
10:31 – PS7 Cheia
12:59 – PS8 Poiana - Râşnov
13:22 – PS9 Râşnov - Pârâul Rece
16:10 – PS10 Poiana Braşov - Power Stager Stage

Tag-uri: , , , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



S-au redus tarifele pentru transportul pe cablu în Poiana Braşov

Din data de 8 ianuarie 2018, de luni până joi, se consumă mai puţine puncte de pe cartela de transport pe cablu (skipass-uri). Astfel, pentru telecabina Capra Neagră şi telegondolă, pentru fiecare urcare, în loc de 6 puncte, se vor scădea 5, pentru telecabina Kanzel, în loc de 5 se vor scădea 4, pentru telescaun Ruia, se vor scădea 3, în loc de 4, iar pentru telescaunul Lupului, 2 în loc de 3. La teleschiuri nu vor fi modificări.
În acest moment se schiază în condiţii bune pe întreg domeniul schiabil, toate pârtiile fiind deschise, starea vremii este excelentă, cu soare. Stratul de zăpadă pe pârtii este de 40-60 de cm.
Astăzi sunt funcţionale următoarele instalaţii pe cablu: telecabinele Capra Neagră şi Kanzel, telegondola, telescaunele Ruia şi Lupului, teleschiurile Bradul şi Stadion.

Tag-uri: , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Etapa a treia Promo Rally TOTAL se joacă „cu casa închisă”

Nu mai puțin de 70 de piloți amatori și profesioniști și-au anunțat participarea pentru cea de-a treia etapă Promo Rally TOTAL, care se va desfășura duminică, 17 decembrie, în Brașov – cartierul Bartolomeu.
“Suntem extrem de bucuroși de interesul major al piloților amatori pentru competiția noastră, în același timp suntem nevoiți să închidem înscrierile pentru a nu perturba programul evenimentului.” a declarat managerul evenimentului, Cristian Andrei.
“Suntem fericiți să oferim cadouri participanților la cea de-a treia etapă Promo Rally TOTAL pentru apropiata sărbătoare a Crăciunului, asta cu atât mai mult cu cât recordul de participanți de la prima etapă a fost doborât. Îi așteptăm cu drag atât pe concurenți cât și pe spectatori.” a declarat Directorul de vânzări TOTAL România, Denis Stoicescu.
“Având în vedere numărul mare de concurenți care și-au anunțat prezența dorim să îi invităm începând cu ora 7:30 pentru efectuarea validării înscrierilor la cortul Autorally.” a adăugat Cristian Andrei.
Program eveniment
• 09:00 – 10:30 Recunoașterea traseului
• 10:30 – 16:00 Manșe de concurs
• 16:30 Festivitatea de premiere
Urmăriți www.autorally.ro sau Facebook (Promo Rally TOTAL) pentru informații.
Promo Rally TOTAL este organizat sub egida Asociaţiei Județene de Automobilism Sportiv Braşov, după normele şi regulamentele Federaţiei Române de Automobilism Sportiv.
Partenerul oficial al campionatului este TOTAL România, iar PRO–X este partener principal. CYCLON MOTORSPORT este partener logistic. Cupele sunt asigurate de INFINITY TROPHY.

Tag-uri: , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Ultima etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta 2017 va avea loc la Brasov in 14-15 octombrie

Organizat de catre Primaria Municipiului Brasov si AMC Racing, competitia va aduce la start peste 80 de concurenti. Concursul se va desfasura pe drumul ce urca spre Poiana Brasov, respectiv Str. Sirul Livezii – Calea Poienii.

Vineri, 13 octombrie, va avea loc prezentarea echipajelor incepand cu ora 19:30, in Parcarea bibliotecii judetene Gheorghe Baritiu. Competitia va incepe Sambata dimineata cu trei manse de recunoasteri urmate de doua manse de antrenamente cronometrate. Circulatia va fi restrictionata in intervalul 08:00 – 18:00, cu deschiderea circulatiei in intervalul 13:00 – 14:00. Duminica, 15 octombrie, concurentii vor avea doua manse de recunoasteri si doua de concurs, circulatia fiind deschisa in intervalul 12:00 – 13:00.

Festivitatea de premiere va avea loc Duminica, ora 19:30, in Parcul service, urmand o conferinta de presa cu castigatorii la ora 19:45, in zona podiumului.

Brasov Trofeul Opel este a VIII-a etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta, organizat de catre Primaria Municipiului Brasov si Club Sportiv AMC Racing, al carei promotor este Mihai Leu, fostul campionul mondial de box si campion national de raliuri. De asemenea, evenimentul este sprijinit de catre Federatia Romana de Automobilism Sportiv si Ministerul Tineretului si Sporturilor.

 

 

 

 

Tag-uri: , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Bogdan Cuzma a câştigat Trofeul Total

Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Dunlop şi-a desfăşurat în 27 şi 28 mai, la Braşov, etapa secundă. La volanul unui Mitsubishi Lancer Evo IX, Bogdan Cuzma a obţinut cei mai buni timpi în ambele manşe de concurs ale Trofeului Total, adjudecandu-şi victoria. Lui Paul Andronic i-a revenit al doilea loc iar lui Lucian Răduţ cel de-al treilea. Cel mai rapid pilot al primei zile şi unul dintre favoriţii la victorie, Lyuben Kamenov, a fost nevoit să abandoneze înainte de a doua manşă de concurs din cauza problemelor tehnice ale maşinii sale.

 

Cel mai popular traseu al campionatului a atras şi în acest an un număr mare de concurenţi, 92 de maşini aliniindu-se la startul Trofeului Total. Dacă ziua de sâmbătă a avut parte de o vreme capricioasă, în care ploaia şi soarele îşi făceau concurenţă unul altuia, ziua de duminică a fost una perfectă. Parcul de service din Livada Poştei a fost luat cu asalt de spectatori, foarte mulţi fiind prezenţi şi pe marginea Drumului Poienii.

 

După o prima zi nefastă, în care maşina nu i-a funcţionat cum trebuia, Bogdan Cuzma a avut o evoluţie excelentă în manşele de concurs de duminică. Campionul en titre a parcurs cei 5 km ai traseului de pe Drumul Poienii în 2 minute şi 17.7 secunde în fiecare din cele două runde finale, diferenţa dintre proprii timpi fiind de doar 22 de sutimi. Deşi nu a participat în etapa de debut de la Râşnov, Cuzma a luat maximum de puncte la Braşov, unde anul trecut învingea pentru prima dată în clasamentul OPEN. "Mă bucur că am revenit cu victorie aici şi că mi-am demonstrat, în primul rând mie, că primul loc de anul trecut nu a fost o întâmplare, aşa cum credeam atunci." a declarat la finalul întrecerii Bogdan Cuzma. "Îmi place foarte mult Poiana, este un traseu extraordinar! Cu siguranţă, o să revin aici de fiecare dată cu plăcere. Am lucrat mult la maşină, am schimbat-o aproape în totalitate iar lipsa testelor s-a văzut în prima zi. Poate din noroc, am reuşit să o reglăm bine chiar pentru concurs. Vreau să îi mulţumesc lui Paul Andronic care m-a ajutat foarte mult şi care a fost aproape de mine, a făcut un motor extraordinar, un setup namaipomenit, totul ieşind minunat." a adăugat câştigătorul Trofeului Total.

 

Al doilea timp al primei manşe de concurs i-a revenit lui Lyuben Kamenov însă pilotul bulgar nu a mai efectuat urcarea finală din cauza probelemlor apărute la maşină sa. Pe a doua poziţie, la peste 4 secunde în urma lui Cuzma în clasamentul cumulat al celor două manşe de concurs, s-a clasat Paul Andronic (Mitsubishi Lancer EVO V). "A fost o cursa grea dar frumoasă. O cursa care mi-a adus bucurii pe mai multe planuri, atât sportiv cât şi profesional. Maşina câştigătoare este construită tot de către mine, aşa că nu pot fi supărat pe acest rezultat. Din contră, chiar mă bucură rezultatul lui Bogdan şi sper ca de acum încolo să ne batem împreună pentru primul loc." a spus Paul Andronic la finalul concursului.

 

Lucian Răduţ a ocupat doar a treia treaptă a podiumului însă şi-a mărit avansul în fruntea clasamentului general după primele două etape. "A fost superb aici. Mă aşteptăm la o clasare în primii 4; sperăm la mai mult, dar cred că am obţinut maximum posibil. Am învăţat din anii trecuţi că fiecare punct adunat contează. În ultimele două sezoane am avut parte de mai multe abandonuri care s-au văzut în clasamentul final, aşa că este foarte important că am strâns puncte." a declarat Lucian Răduţ.

 

Lui Armando Battocchi (Ferrari 458 Challenge) i-a revenit a patra poziţie a clasamentului OPEN şi prima în cel al maşinilor GT. Pe a cincea poziţie "la general" s-a clasat Cornel Gardean (Subaru Impreza WRX), urmat de Costi Stratnic (Dacia Logan STCC), Alexandru Mirea (Audi A4 quattro) şi Alexandru Piţigoi (Porsche 911 GT3). Alexandru Mitroi (Mitsubishi Lancer Evo X) a câştigat grupa N, fiind mai rapid pe ambele urcări decât deja clasicul sau rival Călin Manitiu (Subaru Impreza). Deşi a fost performant în prima zi, Andrei Caşcaval a fost nevoit să abandoneze la startul primei manşe de concurs. Istvan Soos (Subaru Impreza) a ieşit câştigător al grupei A. Pilotul braşovean a fost urmat în clasamentul grupei de Adi Iliescu (Mitsubishi Lancer Evo VII) şi Octavian Ciovică (Mitsubishi Lancer Evo X).

 

Claudiu Ciucă (Renault Megane) a fost cel mai rapid pilot al unei maşini cu tracţiune pe două roţi (F2). Pe următoarele poziţii în această categorie au încheiat Gabriel Ene (Honda Civic EP3) şi Riccardo Tarabelli (Renault Clio). La volanul frumoasei Alfa Romeo Alfetta GTV, Cătălin Cedric Ghigea nu a avut rival în campionatul autovehiculelor istorice. El a fost mai rapid cu aproape 17 secunde decât ocupantul locului secund, Costin Ganescu (Fiat X1/9). Ultima treaptă a podiumului i-a revenit tot unei Alfa Romeo, modelului GTAm pilotat de Dan Spuderka. Cu 75 de puncte, WOT Racing a câştigat etapa braşoveană în clasamentul destinat echipelor. Pe a doua poziţie s-a clasat echipa WOT Racing 2 iar pe cea de-a treia, Yacco Racing Team.

 

 

 

 

 

Tag-uri: , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Trofeul Total se joacă cu casă închisă. 95 de piloţi pe lista de înscrieri!

Programat să se desfăşoare la finalul acestei săptămâni (27-28 mai) pe unul dintre cele mai apreciate trasee de motorsport din România, Trofeul Total a atras un număr impresionant de cereri de înscriere. Nu mai puţin de 95 de piloţi şi-au declarat intenţia de a concura pe Drumul Poienii în cea de-a doua etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop. Campionul naţional en titre, Bogdan Cuzma, vine la Braşov pentru a-i infrunta pe liderul clasamentului general Lucian Răduţ, pe campionul bulgar Lyuben Kamenov şi pe precedentul campion din CNVCD Paul Andronic.

 

Trofeul Total promite spectacol. Locul de desfăşurare, numărul mare de participanţi şi varietatea maşinilor de concurs sunt doar câteva din ingredientele necesare unei curse atractive. Cei 5 km ai traseului ce porneşte din Braşov şi şerpuieşte spre Poiană vor avea pe margine, cu siguranţă, un număr mare de spectatori veniţi să îi vadă în acţiune pe cei mai buni piloţi ai campionatului de viteză în coastă. Chiar dacă regulamentul concursului menţiona un număr maxim de 90 de automobile acceptate, organizatorii au decis să accepte 95 de înscrişi, existând eventualitatea ca, din diverse motive, unii piloţi să nu ajungă să ia startul sâmbătă dimineaţă. Alături de diversele generaţii de Mitsubishi Lancer Evolution, vor putea fi văzute trei Ferrari Challenge, un monopost Tatuus, un Audi R8 GT, un Porsche 911 GT3 şi mai multe automobile istorice, să enumerăm doar câteva dintre "vedetele" acestui weekend.

 

Deşi a fost mai rapid în prima zi a etapei de debut de la Râşnov, în condiţii de asfalt uscat, Lyuben Kamenov (Mitsubishi Lancer Evo VIII) nu a putut ţine pasul cu Lucian Răduţ (Mitsubishi Lancer Evo VIII) în manşele de concurs desfăşurate pe un traseu ud în ziua secundă. Aşadar, Răduţ vine la Braşov cu un moral ridicat, pregătit să îl înfrunte din nou pe rapidul pilot bulgar. Nici Paul Andronic (Mitsubishi Lancer Evo V) nu a fost prea departe de cei doi în prima etapă şi ştim că rundă de pe Drumul Poienii este una care îi convine, fiind locul unde în 2015 a devenit campion naţional absolut. Costi Stratnic a început adaptarea cu noua Dacia Logan STCC tot la Trofeul Râşnov, iar întrecerea de pe Drumul Poienii, cea mai rapidă cursă de şosea din România, este locul perfect pentru evoluţie. Cu o maşină nouă, un Audi A4 B5 Quattro SPF, Alexandru Mirea a fost una dintre surprizele primei etape, fiind aproape de podiumul clasamentului general, aşa că va fi interesant de urmărit parcursul său de la Braşov. Şi pentru ca lupta să fie şi mai interesantă, Trofeul Total va însemna şi prima etapă din 2017 pentru campionul naţional en titre Bogdan Cuzma. După absenţa de la Râşnov, Cuzma revine în concurs la volanul maşinii câştigătoare a ultimelor două sezoane (Mitsubishi Lancer Evo IX), Drumul Poienii reprezentând pentru el locul unde, acum un an, urca în premieră pe prima treaptă a clasamentului OPEN.

 

Sâmbătă dimineaţa (27 mai) vor avea loc primele manşe de recunoaşteri, urmând că după-amiază să se desfăşoare antrenamentele cronometrate. Ziua de duminică (28 mai) va începe tot cu runde de recunoaşteri, manşele de concurs în urma cărora se vor stabili câştigătorii, fiind programate să înceapă la 14:30, respectiv 17:00.  Aşadar veti avea parte de  un spectacol TOTAL!

Tag-uri: , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Restricţii de circulaţie în weekend intre Râşnov şi Poiana Braşov

Cu ocazia desfășurării Trofeului Serus, prima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop 2017, circulația rutieră va fi restricționata pe drumul ce leagă orașul Râșnov de stațiunea Poiana Brașov.

Traficul rutier va fi restricționat pe DN1E, sectorul km17 (Poiana Brașov) - km22 (Râșnov) astfel: 

- sâmbătă, 29 aprilie 2017 - în intervalul orar 08:00 - 20:00
- duminică, 30 aprilie 2017 - în intervalul orar 08:00 - 20:00

Traseul Trofeului Serus are o lungime de 4 km, diferenţa de altitudine dintre start şi sosire fiind de 239 de metri. Sâmbătă, 29 aprilie, sunt programate 3 runde de recunoaşteri şi trei manşe de antrenamente cronometrate, în urma cărora se va stabili ordinea de start în concursul de a doua zi. Dimineaţa zilei de duminică, 30 aprilie, include încă două runde de recunoaşteri, urmând ca Trofeul Serus să fie decernat după cele două manşe de concurs programate să înceapă la 13:00, respectiv, 16:00.

Parteneri principali ai evenimentului sunt Serus, dealer autorizat Dacia, Renault, Nissan, şi Total România. Partenerii evenimentului: Pro-X, Silnef Security, Zizin - Ape Minerale Naturale, Olmedo şi Cyclon Motorsport. În mod tradiţional, Consiliul Local şi Primăria Râşnov sunt parteneri oficiali.

 

Trofeul Râşnov este organizat de Auto Blic sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv şi se desfăşoară cu sprijinul Poliţiei Rutiere Braşov, al Brigăzii de Jandarmi Mobilă Braşov şi al Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.

 

Parteneri media: autorally.ro, Rock FM, Zile şi Nopţi

Tag-uri: , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »