Posturi cu tag-ul ‘scoala’



Lucrările de la Școala Gimnazială nr. 4 din Brașov vor fi gata în luna decembrie!

Elevii Şcolii Gimnaziale nr. 4, de pe strada Jepilor, din cartierul Răcădău, vor învăţa şi în anul şcolar 2018-2019 la Liceul de Arte Plastice  „Hans Mattis-Teutsch” de pe Bulevardul Valea Cetăţii. Până în luna decembrie a acestui an, clădirea de pe strada Jepilor este în reparaţii.
De altfel, ieri, viceprimarul Braşovului Laszlo Barabas a organizat o conferinţă de presă, în care a prezentat stadiul lucrărilor de reabilitare inteligentă la Şcoala Gimnazială nr. 4, proiect pentru care municipalitatea a obţinut o finanţare nerambursabilă prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român.
Ordinul de începere a lucrărilor la această unitate a fost dat în 28 februarie 2018 şi, conform contractului, acestea trebuie terminate în luna ianuarie a anului 2019. Totuşi, în urma discuţiilor cu constructorul, viceprimarul a precizat că lucrările vor fi gata în luna decembrie a acestui an, astfel încât în prima parte a anului viitor să fie mutaţi copiii în corpul proaspăt reabilitat.

Până acum, la şcoala Gimnaziala nr.4 s-au realizat demolările interioare în proporţie de 90%, rămânâd doar pereţii. De asemenea, au început şi lucrările de refacere a terasei, fiind montate inclusiv jgheaburile. În paralel, se lucrează şi la instalaţiile electrice, dar şi la cele de curenţi slabi. Totodată, au fost montate şi echipamentele de ventilaţie de probă într-o sală de clasă.

Proiectul de reabilitare inteligentă a Şcolii Gimnaziale nr. 4 prevede înlocuirea tâmplăriei (ferestre şi uşi, urmând ca noile ferestre să fie prevăzute cu grilă de ventilaţie pentru aportul de aer proaspăt), izolarea faţadei cu polistiren şi vată bazaltică, termoizolarea terasei, realizarea unui sistem de ventilaţie cu recuperare de căldură, reabilitarea sistemului de energie electrică (inclusiv instalarea unor sistem automatizate de reglare a consumului de energie electrică), refacerea instalaţiilor termice, a celor de apă şi canalizare, dar şi instalarea unor corpuri de iluminat cu LED. Totodată, se vor realiza instalaţii pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, plus că se va monta şi pardoseală din plută, cu rezistenţă mare la trafic, făcută din materiale naturale, care nu emană fum în cazul unui incendiu. În exterior se va completa sistemul de scurgere a apelor pluviale.
Potrivit directorului şcolii, Elena Cristina Doboş, la această unitate elevii desfăşoară cursurile în două schimburi, în corpurile de clădire de pe Valea Cetăţii, iar acelaşi lucru se va întâmpla şi după data de 11 septembrie 2018.  Elena Cristina Doboş a  mai adaugat că la această unitate de învăţământ  îşi desfăşoară activitatea aproximativ 325 de elevi.

Tag-uri: , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Campania „Şcoala în siguranţă” a ajuns la final

Cel mai important eveniment al lunii septembrie pentru elevi rămâne, fără îndoială, începerea anului şcolar. În scopul asigurării unui climat propice procesului educaţional, în cadrul căruia copiii să poată desluşi netulburaţi tainele învăţăturii, Poliţia Română a derulat, la nivel naţional, Campania „Şcoala în siguranţă”.
Zi de zi, au fost organizate activităţi de informare în unităţile de învăţământ astfel încât elevii să înţeleagă importanţa adoptării unei conduite corecte pe drumurile publice, să fie toleranţi şi să manifeste respect reciproc în relaţiile cu colegii şi cadrele didactice şi, de asemenea, să aibă o atitudine non-violentă în cazul apariţiei unor conflicte.
Aceștia au învăţat că orice neînţelegere trebuie rezolvată prin dialog, iar în cazul în care acest mod de abordare nu dă roade, iar situaţia se agravează, să apeleze cu încredere la Poliţie.

Tag-uri: , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Continuă activitățile din campania”Școala în siguranță”

Activitățile din campania derulată la nivel național ”Școala în siguranță” ce are ca scop creșterea gradului de informare a elevilor aflați la debutul anului școlar în vederea reducerii riscului de victimizare și de implicare în fapte antisociale continuă și în săptămâna 18-22.09.2017.
În data de 18.09.2017 polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității-IPJ Brașov au desfășurat activități informativ-preventive în cadrul Liceului de Muzică ”Tudor Ciortea ” Brașov, împreună cu CJRAE și ISJ Brașov, ocazie cu care a fost invitată mass-media locală. Prezentarea a avut un caracter interactiv și s-a axat pe prevenirea victimizării minorilor, prin abordarea unor subiecte ca: gestionarea nonviolentă a conflictelor, prevenirea implicării în fapte antisociale (furturi, tâlhării), prevenirea dispariţiilor de copii, siguranţa pe internet, siguranţa rutieră. La întâlnire au participat 104 minori din clasele II-IV si 7 cadre didactice.
Pentru a nu fi implicaţi în evenimente nedorite, recomandăm elevilor:
 Ai grijă să nu distrugi mobilierul școlii (bancă, scaun, dulapuri). Aici îți petreci o bună parte din zi și meriți să înveți într-o școală curată și frumoasă!
 Păstrează în bună stare obiectele din clasă: nu trânti ușa de la intrare şi nu forța încuietoarea sau clanța, manevrează cu atenţie ferestrele şi sistemul de închidere al acestora, folosește cu grijă echipamentele electronice şi din laboratoare, pentru a nu provoca vreo defecțiune!
 În pauze, nu participa la jocuri periculoase, la agresarea verbală sau fizică a unor copii! Ţine-te departe de cei care inițiază astfel de acțiuni, sfătuiește-i să înceteze şi anunț-o pe învăţătoare dacă nu se potolesc!
 Sprijină-i pe noii colegi sau pe cei mai timizi şi dă dovadă de toleranţă faţă de cei din jurul tău. Te vei simți tu însuți mai bine şi vei fi apreciat de toată lumea pentru colegialitatea ta!

 

 

Tag-uri: , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



ȘCOALA ÎN SIGURANȚĂ

Siguranța în mediul online reprezintă un domeniu prioritar pentru Poliția Română, cu impact deosebit în rândul copiilor și tinerilor.
Internetul face parte din lumea copiilor de la vârste tot mai mici, însă de cele mai multe ori nici ei și nici părinții nu sunt conștienți de pericolele ce se pot ascunde în lumea virtuală.
Iată câteva recomandări utile părinţilor, tinerilor şi copiilor pentru siguranţa on-line:

În atenţia părinţilor!
• Descoperiţi împreună Internetul! Comunicaţi deschis copiilor avantajele şi dezavantajele lui. Stabiliți împreună cu ei o listă de site-uri sigure şi un program de folosire a computerului. Copilul trebuie să ştie că poate discuta cu părinţii despre orice subiect.
• O soluție pentru protejarea copilului în timpul utilizării internetului și controlul activității acestuia pe calculator sau pe dispozitivele mobile și internet o reprezintă pogramele de filtrare a continutului web și control parental.
• Învăţaţi copiii prima regulă a navigatului pe Internet - să rămână cât mai anonimi posibil. Aceasta înseamnă să nu facă publice informaţiile personale (numele complet, adresa, numărul de telefon, CNP- ul, parole, nume ale membrilor de familie, numere de cărţi de credit) sau să posteze fotografii. Datele personale şi pozele postate în mediul virtual s-ar putea să fie folosite împotriva lor.
• Discutaţi despre riscurile la care se pot expune dacă acceptă întâlniri cu persoane necunoscute cu care au comunicat prin e-mail, chat sau telefonul mobil.
• Încercaţi să aflaţi mai multe despre „prietenii online” ai copiilor, aşa cum doriţi să-i ştiţi şi pe cei din lumea reală.

În atenţia copiilor şi tinerilor!

• Alegeţi o parolă puternică şi n-o spuneţi nimănui. Parolele sunt ca şi cheile de la casă, nu le daţi nimănui, nici măcar prietenilor.
• Fiţi selectivi în legătură cu persoanele pe care le adăugaţi ca prieteni. Ţineţi minte că atunci când adăugaţi pe cineva ca prieten, el vă poate vedea toate datele personale.
• Nu accesați jocuri pe rețele de socializare care vă impun să treceți anumite ”etape” care vă pun siguranța personală sau viața în pericol.
• Asiguraţi-vă că ceea ce postaţi vă reprezintă. Nu postaţi poze sau informaţii personale pe internet, pentru că alţii le pot vedea.
• Nu tot ce vedeţi sau citiţi pe internet este adevărat sau potrivit vârstei voastre. Aveţi mare grijă să intraţi pe site-uri sigure şi să verificaţi cu părinţii informaţiile citite.
• Nu răspundeţi mesajelor supărătoare sau care conţin cuvinte sau imagini nepotrivite. Blocaţi persoana care le transmite şi informaţi părinţii.
• Verificaţi şi reverificaţi identitatea partenerilor de chat înainte de a le furniza informaţii personale.
• Nu daţi date cu caracter personal, fotografii cu voi şi nu vă expuneţi la webcam persoanelor pe care le întâlniţi în mediul online.
• Utilizaţi cu atenţie reţele de socializare electronice, Facebook, Messenger etc. Acestea sunt principalele surse de racolare utilizate de infractori.

 

Tag-uri: , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Afaceri pentru mamele brasovene

1.-Happy-mom-happy-home25 de mame singure sau fără loc de muncă, ce îşi doresc o afacere proprie, sunt invitate să înveţe cum să facă bani.

Asociaţia Happy Moms, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie Braşov, va derula începând cu luna martie 2016 a doua ediţie a proiectului Business Mom - Şcoala antreprenorială pentru mame.

Femeile vor participa la training-uri gratuite de management, marketing, planuri de afaceri, finanţe, dar şi mentorat şi ulterior promovarea afacerilor nou create.

Înscrierile se fac pe e-mail: contact@happymoms.ro

Tag-uri: , , , , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Şcoala de excelenţă a Braşovului se va oficializa într-o nouă formulă

colegiul-nicolae-titulescu-brasov-3Banii necesari pentru pregătirea elevilor cu performanţe deosebite din municipiu vor fi asiguraţi de la bugetul Primăriei, iar dacă la acest centru vor ajunge şi elevi din alte localităţi ale judeţului, primăriile de unde provin aceştia vor vira sumele necesare pregătirii copiilor.

Cadrul legal pentru funcţionarea Centrului de Excelenţă al Braşovului, destinat copiilor cu performanţe şcolare deosebite, va fi adoptat într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Local ce va avea loc luni.

Tag-uri: , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Braşovul instituie fondul de urgenţă pentru copiii aflaţi în situaţii de risc

346Din acest fond, în funcţie de anumite criterii, municipalitatea va putea acorda prestaţii financiare cu titlu excepţional copiilor aflaţi în astfel de situaţii sau va putea prin intermediul serviciilor de specialitate.

250 de lei/lună, timp de 6 luni sunt banii destinaţi exclusiv pentru plata unor taxe şcolare, achiziţia de alimente sau medicamente, dar şi pentru plata utilităţilor, în cazul în care familia nu are suficienţi bani pentru acest lucru.

Beneficiarii acestor prestaţii trebuie să prezinte lunar „decontul”.

Tag-uri: , , , , , , , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



Balurile Bobocilor din Brașov, în discuții

maxresdefaultReprezentanţii Inspectoratului Judeţean Şcolar Brașov au recomandat suspendarea „balurilor bobocilor", ca urmare a evenimentelor petrecute în Clubul Colectiv din Bucureşti, dar şi a controalelor pe care autorităţile le-au întreprins în cluburile braşovene. 

Directorii de licee care mai organizează petreceri își vor asuma întreaga responsabilitate.

Ca variantă alternativă cluburilor din oraş, elevii de clasa a IX-a ar putea reveni la petrecerile organizate în sălile de sport ale liceelor.

Tag-uri: , , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



320 de braşoveni au mers pe jos la serviciu, pentru a reduce poluarea

3 (1)15 instituţii din ţară, printre care 5 din municipiul Braşov şi alte 5 din Făgăraş, au ales să îşi înurajeze angajaţii să renunţe la maşina personală, în favoarea mijloacelor alternative de transport. Proiectul este derulat în România de către Agenţia pentru Managementul Energiei şi Protecţia Mediului Braşov, în parteneriat cu organizaţii similare din Olanda, Belgia, Bulgaria, Marea Britanie şi Portugalia.

Iniţiativa are ca scop reducerea emisiilor de dioxid de carbon rezultat din transport.

 

Tag-uri: , , , , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »



57 de instituții de învățământ brașovene nu au probleme cu încălzirea

scoala-incalzireDin cele 92 de instituţii de învăţământ brașovene, 57 au exclusiv centrale termice proprii.

Este vorba despre 29 de grădiniţe, 11 şcoli şi 17 licee.

Alte 19 instituţii au sisteme duble de încălzire, adică şi o racordare la reţelele Tetkron şi centrale proprii.

Tag-uri: , , , , ,

Comentarii: Nu sunt comentarii »